Antena Căutare

Mireasa sezonul 10, 12 decembrie 2024. Ramona se îndoiește de Stelian, după ce el s-a arătat suspicios în privința trecutul ei

Stelian și Ramona trec printr-o perioadă tensionată. După ce au renunțat la căsătorie, fata pare să se îndoiască de logodnicul ei.

După ce și-a auzit fetița de Moș Nicolae, Ramona a cerut să mai vorbească cu ea. Însă fostul soț i-a interzis să mai expună fetița. După acel moment, producția Mireasa a decis să nu înregistreze discuția telefonică, astfel Ramona să poate comunica cu al său copil.

Însă, la scurt timp după acest anunț de la Capriciile Iubirii, Ramona era foarte abătută pentru că Stelian părea să aibă multe semne de întrebare legate de trecutul ei.

Mireasa sezonul 10, 12 decembrie 2024. Ramona se îndoiește de Stelian

Ramona și Stelian stăteau de vorbă pe canapea. Concurenta era abătută, iar iubitul său insista să îi spună ce se întâmplă cu ea.

”La un moment dat mi-ai zis că nu ești sigur dacă o să îmi fii la bine și la greu alături. Uite că nici eu nu sunt”, i-a spus Ramona lui Stelian.

Băiatul a încercat să afle de ce Ramona are o stare proastă. Aceasta a ținut tot timpul capul plecat, parcă pe punctul de a plânge.

”Tot ce spui tu... e aceeași chestie, nici mie nu-mi dă siguranță nimic din ce spui tu, că o să-mi fii alături la bine și la rău. Ți-am spus tot, puteam să nu o fac. Tot ce spui e foarte dureros. Mă face să mă gândesc dacă-mi mai doresc să ne cunoaștem afară sau nu. Modul tău de a vorbi.. Suna de parcă nu-ți dorești nimic”, a mai zis concurenta de la Mireasa sezonul 10.

Citește și: Mireasa sezonul 10, 12 decembrie 2024. Ce se întâmplă în cuplul Ionela- Robert după ce a apărut suspiciunea de sarcină

În emisia live de la Mireasa, Ramona a dezvăluit la ce subiect făceau referire în timpul discuției din living.

„Noi am discutat despre chestia asta la bucătărie. Era vorba că eu fusesem să vorbesc cu Rebeca și cam despre chestia asta e. Am cerut să vorbesc cu ea și fostul meu mi-a zis că nu o să vorbesc cu ea atât timp cât va fi înregistrat apelul. I-am spus și lui Stelian. Și după ce am fost la Capricii, când m-am întors mi-au spus colegii că o să-mi permită să vorbesc fără să fie apelul înregistrat”, a explicat Ramona motivul pentru care era supărată.

Stelian a punctat că până să afle că fostul soț se împotrivea expunerii fetiței lor, o considera pe Ramona o persoană iresponsabilă. ”Poate asta a fost chestia, că nu a vrut să divulge despre alte persoane.”, a zis tânărul, care a continuat: ”Și ultima perioadă mi-a influențat gândirea. Și eu am tendința să dramatizez și să fac scenarii care chiar nu sunt acolo. Mă bucur că din conversații de genul ăsta putem să ne dăm seama de niște lucruri negative, să găsim soluții și să trecem mai departe. Să învățăm ceva”.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Citește și: Mireasa sezon 10. Anunțul producției în legătură cu Ramona și fiica sa. Ce s-a decis după intervenția fostului soț

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

De luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 10.

Mireasa sezonul 10, 12 decembrie 2024. Ce se întâmplă în cuplul Ionela- Robert după ce a apărut suspiciunea de sarcină... Mireasa sezonul 10. Cum a simțit Ramona refuzul lui Stelian de a se căsători în Marea Finală. Fata a dat cărțile pe față...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Daniela și Mihai nu s-au mai ținut de mână în live. Ce s-a întâmplat: „A fost o situație…”
Mireasa, sezon 13. Daniela și Mihai nu s-au mai ținut de mână în live. Ce s-a întâmplat: „A fost o...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Darius, taxat pentru comportamentul său față de fosta iubită: „Îmi pare rău să o spun cu mama ta alături”
Mireasa, sezon 13. Darius, taxat pentru comportamentul său față de fosta iubită: „Îmi pare rău să o spun cu...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
ANM a emis Cod roșu de furtuni puternice pentru București și localități din Ilfov
ANM a emis Cod roșu de furtuni puternice pentru București și localități din Ilfov Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“ BZI
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente Jurnalul
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea Kudika
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj Redactia.ro
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00 Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x