Antena Căutare

Mireasa sezonul 11. Amalia i-a trimis un mesaj lui Marinescu, dar nu a uitat-o nici pe Maria Lungu. Ce le-a transmis

Marinescu a auzit explicațiile Amaliei, după ce fata a lăsat un comentariu în care dezvăluia că s-a împăcat cu iubitul ei.

În ediția Mireasa din 8 iulie 2025, a fost difuzat un mesaj vocal al Amaliei, adresat lui Marinescu.

Mireasa sezonul 11. Amalia i-a trimis un mesaj lui Marinescu, dar nu a uitat-o nici pe Maria Lungu. Ce le-a transmis

Amalia neagă că are o altă relație și chiar a atacat-o pe Maria Lungu, căreia i-a transmis că s-a ”lipit” de Marinescu.

”Nu m-am împăcat cu fostul. Comentariul de pe Tiktok a fost doar o ironie, un mod elegant de a îmi proteja liniștea de gura lumii. Acum, Maria, tu ai intrat în casă, crezând că poți scrie o poveste... care nu îți mai aparține. Te-ai lipit de Marinescu ca o amintire care nu vrea să moară.

Hai să îți mai spun ceva, o femeie adevărată nu are nevoie să se agațe de trecut ca să fie văzută. Eu nu l-am tras nici de mânecă, nu i-am făcut scene cu lacrimi, și totuși eram acolo lângă el. O să și fiu, cum ți-am mai spus.

Crsitian, cu tine am fost sinceră din prima, nu te-am mințit. Am fost prezentă 100%. Când vei ieși afară, să știi că locul tău lângă mine, nu a fost ocupat și nici nu o să fie. Te pup și mi-e dor de tine, ne vedem pe 11 în finală”, a fost mesajul de la Amalia.

Vezi mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește se vede de la 14:00 de luni până vineri

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește – este o întoarcere la valorile autentice românești, care va sublinia autenticitatea, manifestarea iubirii tradiționale, relația tinerilor cu părinții și, mai ales, cu mama, care susține demersul fiului de a-și găsi o soție. Autenticul și tradiționalul se vor împleti cu modernismul și cu tinerețea, într-un sezon cu totul şi cu totul nou, zilnic, de la ora 14.00, la Antena 1.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 11.

Chat-ul zilei la Mireasa, 8 iulie 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show... Totul despre nunțile desprinse din basme de la Mireasa. Când și unde o să aibă loc...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 13. Diana părăsește emisiunea. Termenul de ședere în casă a ajuns la final
Mireasa, sezon 13. Diana părăsește emisiunea. Termenul de ședere în casă a ajuns la final
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Claudia și Daniel și-au petrecut noaptea împreună. Imagini „picante” cu cei doi în dormitor
Mireasa, sezon 13. Claudia și Daniel și-au petrecut noaptea împreună. Imagini „picante” cu cei doi în dormitor
Cum arată astăzi cei doi copii ai actorului William Levy. Christopher este leit tatălui său celebru
Cum arată astăzi cei doi copii ai actorului William Levy. Christopher este leit tatălui său celebru Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Motivul ascuns pentru care o femeie a fost dată afară din apartamentul în care a locuit 16 ani: proprietarul i-a spus doar că vrea să-l „folosească”
Motivul ascuns pentru care o femeie a fost dată afară din apartamentul în care a locuit 16 ani: proprietarul i-a... Libertatea.ro
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună AntenaSport
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de anunțul divorțului de Rareș Cojoc a ieșit acum la iveală. Foto
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de... Elle
Ce i-a interzis BDLP Cristinei Pucean când erau împreună! Abia acum s-a aflat
Ce i-a interzis BDLP Cristinei Pucean când erau împreună! Abia acum s-a aflat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară HelloTaste.ro
Un cuplu a divorțat la 3 minute după nuntă. Mireasa s-a enervat din cauza unui comentariu făcut de mire
Un cuplu a divorțat la 3 minute după nuntă. Mireasa s-a enervat din cauza unui comentariu făcut de mire Antena3.ro
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor useit
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății BZI
Minerii au ajuns din nou la București. Energia României se prăbușește cu 30%
Minerii au ajuns din nou la București. Energia României se prăbușește cu 30% Jurnalul
Cristina Spătar, dată în judecată de soțul său. Răspunsul ei i-a surprins pe fani: Habar nu am...
Cristina Spătar, dată în judecată de soțul său. Răspunsul ei i-a surprins pe fani: Habar nu am... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică Observator
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii UseIT
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x