Antena Căutare

Mireasa sezonul 12. Liviu, confuz după ce Emily l-ar fi privit la petrecere. Reacția Ștefaniei când el a recunoscut ce simte

Liviu s-a distrat pe cinste la petrecere, dar nu i-a acordat prea mult timp Ștefaniei, cu care este într-o cunoaștere. Concurentul de la Mireasa era măcinat de gânduri și a recunoscut că simte atracție pentru Emily.

Liviu pare confuz, chiar după ce a intrat într-o cunoaștere cu Ștefania. Tânărul a recunoscut că e atras de Emily, dar nu se apropie de ea pentru că nu consideră că ar fi o relație de viitor.

Mireasa sezonul 12. Liviu, confuz după ce Emily l-ar fi privit la petrecere. Reacția Ștefaniei când el a recunoscut ce simte

La petrecere, Liviu spune că a observat priviri din partea lui Emily, pe care le-a interpretat ca interes din partea ei. Mergând pe teoria asta, a preferat să stea departe de Ștefania. Fata a observat asta și nu i-a plăcut. Mai târziu, îi mărturisea lui Adin că e confuz.

„Am conștientizat că Emily nu poate fi... Ok, e atracția asta fizică, acum... Eu gândesc în perspectivă și sunt conștient că nu poate fi bine între noi. (...) M-a pus pe gânduri, dar mi-am revenit”, a zis Liviu.

Liviu i-a mai spus că relația cu Emily poate începe frumos, dar e conștient că nu va fi bine peste 2 ani, de exemplu.

După ceva timp, Liviu părea că s-a convins că vrea să continue cu Ștefania. Totuși, i-a scăpat un detaliu și anume declarația că sunt într-o cunoaștere pentru că așa e formatul emisiunii.

În emisia live din 1 septembrie 2025, concurentul afirma că nu l-ar mai da peste cap nici o confirmare din partea lui Emily, deși imaginile de la party îl contrazic.

”Și acum dacă confirmă, nu schimbă cu nimic situația”, a zis Liviu. Adin consideră că Liviu s-a pierdut după această situație de la party.

Întrebat de ce a intrat totuși într-o cunoaștere cu Ștefania, Liviu a explicat: ”Nu există îndoieli la adresa mea. Întrebările mele erau indirect spre Emily, dacă ea tot a zis că nu mai e nimeni în casă pentru ea. Vreau să cred că au fost doar niște priviri ca între restul.”

Emily a infirmat că l-a privit, iar Liviu a fost ironic, numindu-se ”nebun”. Ștefania s-a declarat surprinsă: ”Sunt puțin fără cuvinte, îmi doresc să fie sincer pentru că aici nu stăm să ne jucăm unul cu altul. Sunt deschisă comunicării”.

Vezi mai multe detalii în clipul video de mai sus.

Citește și: Chat-ul zilei la Mireasa, 1 septembrie 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show

Sezonul 12 al emisiunii Mireasa – Iubire mediteraneeană se vede de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Zece băieți și zece fete au intrat în casa Mireasa pe 4 august 2025. Noul sezon Mireasa poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votați prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma mireasa.a1.ro. De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 12.

Povești de iubire, momente tensionate, clipe tandre, dorințe pe care doar Mireasa le poate îndeplini – toate au avut debutul sub soarele Mediteranei, într-un nou sezon de poveste, difuzat începând cu 4 august 2025, pe Antena 1 și în AntenaPLAY. Sezonul 12 Mireasa împletește cultura bogată a Greciei cu fiorii de început pe care doar dragostea îi oferă.

Simbolistica profundă se întâlnește cu atmosfera de vis, oferind un cadru propice pentru ca toți noii concurenți să se pregătească pentru un nou capitol din viața lor, pe care nu îl vor uita niciodată.

Emoția se contopește cu speranța pentru a oferi noi începuturi în iubire. Sezonul 12 a început cu peisaje cinematografice din Halkidiki: valuri care se sparg la țărm, livezi de măslini, apusuri superbe văzute pe malul mării, străzi, taverne și zone tradiționale.

Chat-ul zilei la Mireasa, 1 septembrie 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show... Mireasa sezonul 12. Adin, deranjat că a fost ignorat de Lavinia în favoarea lui Alex. Decizia anunțată de doamna Adriana...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Imagine adorabilă cu cei doi copii ai Giovanei și ai lui Sese, câștigătorii sezonului 5 Mireasa. Micuțul Ares a împlinit 2 ani
Imagine adorabilă cu cei doi copii ai Giovanei și ai lui Sese, câștigătorii sezonului 5 Mireasa. Micuțul Ares a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Diana din sezonul 12 Mireasa, transformare spectaculoasă. Cum arată în costum de baie după ce a slăbit și s-a vopsit
Diana din sezonul 12 Mireasa, transformare spectaculoasă. Cum arată în costum de baie după ce a slăbit și s-a...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x