Antena Căutare

Mireasa sezonul 9. Cum a răspuns Daniela când i s-a zis că a încercat să-l manipuleze pe Cristian, în timpul discuției lor private

Doamna Daniela a ținut să discute cu Cristian între patru ochi. Mama a început discuția cu problemele sale de sănătate.

Doamna Daniela i-a zis lui Cristian că stările ei de rău au legătură cu el. S-a întâmplat când stăteau de vorba în living.

Mireasa sezonul 9. Cum a răspuns Daniela când i s-a zis că a încercat să-l manipuleze pe Cristian, în timpul discuției lor private

”De ce ați simțit nevoia să povestiți cu Cristian despre faptul că aveți niște probleme cu tensiunea, pe care noi le știm foarte bine, și să evidențiați treaba asta. Mie mi se pare că nu vă face bine la sănătate tot ceea ce se întâmplă, dar în același timp, nu e ceva ce... Știți cum e, e ca și cum, Cristian s-ar despărțit de Antonia și Antonia i-ar spune, știi, eu fac tensiune sau am palpitații dacă nu te întorci la mine”, a spus Gabriela Cristea.

Citește și: Mireasa sezonul 9. Ștefan a cerut-o în căsătorie pe Maria! Primele declarații după ce s-au întors în casă

”E un fel de manipulare, seamănă”, i-a zis Paula Chirilă doamnei Daniela. Atunci mama lui Cristian a încercat să explice de ce a procedat așa: ”Ați dus lucrurile într-o extremă și poate că... I-am spus că nu are nicio implicare din partea lui. Doar atât i-am explicat, că tot ce se întâmplă sau această tensiune îl privește pe el și să caute să delimiteze că eu nu am nimic să-i fac rău Antoniei în mod voit, doar prin acțiune ei declanșează în mine. Aseară a fost discuția că ea la 40 de ani nu o să-și dorească copii...”

”Acela a fost prima parte a materialului, da?! Concluzia la care am ajuns a fost numai asta, că el are autoritatea. (...) A fost momentul în care mi-am luat tensiunea. Asta i-am explicat, că sunt monitorizată. De ce să nu știe lucrurile astea?!”, a mai adăugat mama.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Mireasa - ritmul inimii, de luni până vineri, de la ora 14:00

Nouă fete şi nouă băieţi vor păşi astăzi în Casa Mireasa, locul unde ritmul inimii se va accelera, în căutarea marii iubiri. Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show care revine astăzi, cu un nou sezon, difuzat de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1.

Citește și: Mireasa sezon 9, 22 aprilie 2024. Albert și Ionela s-au sărutat. Cei doi formează un cuplu

”Venim cu o mulţime de surprize şi cu un record în ceea ce priveşte prezenţa mamelor în emisiune: nu mai puţin de 8 mame spun <prezent> alături de băieţii lor în Casa Mireasa. Mai exact, toţi băieţii români vin însoţiţi de mame. Pentru cel de-al nouălea concurent, păstrăm misterul până la premieră. Le mulţumim telespectatorilor pentru fidelitate şi îi aşteptăm să ne fie alături, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1”, dezvăluie Simona Gherghe.

Mireasa sezonul 9. Ștefan a cerut-o în căsătorie pe Maria! Primele declarații după ce s-au întors în casă... Mireasa sezonul 9, 26 iunie 2024. Maria Lungu a dormit în casa băieților și a discutat cu Cristian. Ce și-au spus foștii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Roxana, acuzații dure la adresa lui Sebastian. Amalia nu s-a putut abține și a intervenit. Ce s-a întâmplat
Mireasa, sezon 13. Roxana, acuzații dure la adresa lui Sebastian. Amalia nu s-a putut abține și a intervenit. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Raluca, confesiuni tulburătoare despre fostul iubit. Ce a putut să recunoască abia acum: „Mă mai păruia”
Mireasa, sezon 13. Raluca, confesiuni tulburătoare despre fostul iubit. Ce a putut să recunoască abia acum: „Mă...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x