Antena Căutare

Super Neatza, 10 aprilie 2023. Drob de porc à la Chef Nicolai Tand. Cum știi că ai ales carnea potrivită pentru rețetă

La Neatza cu Răzvan și Dani, Chef Nicolai Tand a pregătit o rețetă de drob, însă nu din carne de miel, așa cum s-au așteptat cei de acasă.

În ediția din data de 10 aprilie, cunoscutul bucătar a ales să gătească un preparat special, potrivit pentru masa de Paște. A mai rămas puțin timp până la Sfintele Sărbători Pascale, când toți cei dragi se strâng la povești și la savurat bucate alese.

Cum pregătești drobul de porc, rețeta lui Chef Nicolai Tand

La Super Neatza, Chef Nicolai Tand le-a arătat colegilor din platou, dar și celor de acasă o alternativă la carnea de miel pentru masa de Paște, fiindcă nu tuturor le place să o consume. Prin urmare, oricine poate pregăti drob din carne de porc și să-i iasă, din prima, la fel de gustos.

Bucătarul a ales, pentru rețeta de drob, fleica de porc pentru că are multă grăsime, iar asta îi va schimba complet finalul, făcându-l mult mai delicios și mai aromat.

„Pentru rețetă, ficățeii se trag la tigaie. Adăugăm sare, piper și un strop de coniac. Când sunt gata îi lăsăm un pic deoparte.

Într-o tigaie adăugăm un pic de unt și călim o ceapă albă și niște ceapă verde (și bulbul și frunzele). Când sunt gata adăugăm niște vin alb, sare, piper și cimbrișor. Le punem și pe acestea deoparte.

Dăm prin mașină fleica de porc și o amestecăm cu ficățeii, cu 2-3 ouă și un pic de pesmet. Peste toate astea am pus și niște zeamă de la carnea de pui, oregano, sare și piper.

Pieptul de pui îl tăiem în două și îl tragem la tigaie cu unt și ulei. Îi dăm un pic de culoare și adăugăm un strop de vin, cimbrișor și câțiva căței de usturoi după gust, să fie foarte aromat. Sucul lăsat de pui l-am folosit peste amestecul de carne de porc și ficăței, ca să fie cât mai gustoasă.

Pe o foaie de pergament am pus felii subțiri de bacon, am adaugat apoi tot conținutul, împreună cu pieptul de pui tăiat bucățele, am făcut ca niște coșulețe și am băgat totul la cuptor.

Opțional am făcut și o garnitură: ceapă verde trasă la tigaie cu unt și foi de dafin și usturoi, gratinată apoi cu un pic de parmezan și o salată de kale”, a explicat Chef Nicolai.

Cum știi că ai ales carnea potrivită pentru rețetă

Ca să pregătești o mâncare bună, spune bucătarul, trebuie să te îndrume mai întâi cineva. În cazul rețetei de drob, calitatea cea mai importantă o reprezintă prospețimea cărnii, iar de asta a avut parte la măcelăria Penny.

„Îmi place că-mi aduce aminte de copilărie, de Franța, când în aproape orice magazin ai măcelărie. Asta se întâmplă și la Penny, la fiecare magazin ai câte o măcelărie și un om care îți explică despre cărnuri și-ți oferă exact piesa pe care tu vrei să o folosești în bucătărie”, a menționat Chef Nicolai.

„Pe penny.ro, poți afla mai multe detalii despre cum magazinele Penny au propriile lor măcelării, acolo unde te întâlnești cu calitatea, prospețimea, expertiza și varietatea produselor”, a completat Dani Oțil.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Super Neatza. „Miss Mondial: Fotbal pe tocuri”! Elena și Diana au dat totul la un joc de inteligență
Super Neatza. „Miss Mondial: Fotbal pe tocuri”! Elena și Diana au dat totul la un joc de inteligență
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Super Neatza. Provocarea FIFA „Echipa Mondială”! Ce a câștigat Ionela Elena Radu
Super Neatza. Provocarea FIFA „Echipa Mondială”! Ce a câștigat Ionela Elena Radu
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea... BZI
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru Jurnalul
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste Kudika
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert Redactia.ro
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x