Antena Căutare

Ministrul Mediului, despre viitorul programului Rabla și restructurarea Romsilva, declarații în exclusivitate, la Observator

Cei care decid viitorul țării răspund la întrebări în fața românilor la Observator Antena 1.

Galerie
Ministrul Mediului, despre viitorul programului Rabla și restructurarea Romsilva, declarații în exclusivitate, la Observator | Antena 1

Vineri, 25 iulie ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a fost invitata Alessandrei Stoicescu. Unul dintre principalele subiecte ale discuției a fost programul de înnoire a parcului auto din România.

Citește și: Când reîncepe programul Rabla. Ce spune Ministrul Mediului: "Nu ar trebui să întârzie mai mult"

„Pentru anul 2025 am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice. Vom avea un buget mai mic, de 200 de milioane de lei, dar el va fi lansat. Va fi lansat în aceleași condiții în care era prevăzut înainte, cu schimbarea voucherului pentru electrice. Voucherul pentru electrice era unul dintre cele mai mari vouchere la nivel european și va trebui să-l aducem un pic mai aproape de normalitate, inclusiv față de celelalte tipuri de vouchere. Imediat după ce e adoptat al doilea pachet de măsuri, vom pune în transparență ordinul pentru acest program cu voucherele noi și apoi, în zece zile după ce e pus în transparență, poate să fie lansat programul. Până la finalizarea programului doi de măsuri, cu siguranță vom avea cifra stabilită, comunicată transparent pentru toată lumea.” - Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

Ministrul Mediului a discutat și despre posibilitatea relansării altor programe, printre care și Casa verde.

Articolul continuă după reclamă

„Noi avem astăzi peste 20 de programe AFM care trebuie să fie analizate. Toate vor fi analizate până la asumarea programului doi de măsuri și vom veni cu o decizie pentru toate. De exemplu, Casa Verde este unul dintre programele foarte urmărite și așteptate de români. Suntem astăzi în discuție cu ministrul Fondurilor Europene, pentru că, pentru fotovoltaice, există inclusiv bani din PNRR și atunci, evident, în același an nu putem să lansăm același program cu exact același obiect, dar la ministere diferite. Așa era planul. Prin PNRR există inclusiv programul pentru stocare, deci iată că pentru acolo avem așa cum a fost scris prin PNRR, există deja prevăzut acest aspect. În PNRR este vorba de persoane vulnerabile, care au nevoie de asta. Un program ale cărui vouchere se termină în două minute este clar că nu e un program care e gândit foarte bine. Dacă tot aducem vouchere pentru anumite industrii, trebuie să ajungă acolo unde este cu adevărat nevoie de ele”, a declarat Diana Buzoianu.

Ministrul Mediului, a răspuns și la întrebările Alessandrei Stoicescu referitoare la Romsilva și șeful regiei autonome de stat pensionat cu 100.000 de euro și reangajat.

„Este unul dintre exemplele perfecte de ce Romsilva are nevoie urgentă de reformă. E un om care crede că a fost pus etern pe acea funcție, este supărat după ce și-a luat 100.000 de euro pensionându-se mai degrabă fictiv, pentru că după s-a angajat imediat. Am trimis corpul de control, va analiza exact cazul, eu cred că este posibil inclusiv încălcarea legislației (…) Eu vorbesc zilele acestea cu foarte mulți avocați, cu foarte mulți oameni care au mai trecut prin reorganizări și vrem să facem hotărârea pe care o să o dăm foarte sigur, că este aproape imposibil să o ataci. În acest caz, se uită foarte mulți ochi, pentru că ce am trecut noi acolo trebuie să se implementeze și în câțiva ani să rămână în picioare. Nu avem nevoie de 41 de direcții, 12 este un număr rezonabil de direcții silvice de care e nevoie. Nu avem nevoie de 99 de directori. Criterii de performanță de care să legăm existența mandatului pentru directorii respectivi. Adică nu m-am trezit dimineață, am băut cafeaua, m-am dus, am semnat două contracte și gata, suntem liniștiți. Am avut și partea de separare contabilă. Adică o eficiență mult mai evidentă pe Romsilva, toate activitățile Romsilva secundare. Nu mai trebuie să fie găuri negre de unde banii care s-ar fi putut duce pentru păduri să se ducă de fapt la tot felul de activități”, a declarat ministrul Mediului în direct la Observator Antena 1.

Luni, 28 iulie, ministrul Justiției, Radu Marinescu, este invitatul Alessandrei Stoicescu – Ce legi trebuie schimbate și cine merită pensiile speciale!

În fiecare zi, Observator pune întrebările și arată faptele. Pentru ca românii să ia deciziile. Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi!

Interviurile și reportajele Observator sunt în direct pe Antena 1 și în antenaplay.ro. Acestea poate fi urmărite și pe observatornews.ro, Facebook Observator, Tik Tok Observator și pe canalul nostru de Youtube.

Observator. Despre oameni. Ştirile aşa cum trebuie să fie

https://observatornews.ro/

https://www.facebook.com/ObservatorAntena1

https://www.instagram.com/observatorantena1/

https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en

https://www.youtube.com/@ObservatorTV

Citește și: Ministrul Agriculturii, despre cum reducem dependența de importuri, în exclusivitate, la Observator Antena 1

Cu cât au ajuns să se vândă fructele românești la jumătatea verii. Zmeura și căpșunile nu sunt pentru toate buzunarele...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Decizie definitivă în conflictul dintre Andreea Bostănică și Iuliana Beregoi. Ce sumă trebuie să îi plătească artista
Decizie definitivă în conflictul dintre Andreea Bostănică și Iuliana Beregoi. Ce sumă trebuie să îi...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A murit Gabi Mureșan la doar 44 de ani. Care este cauza decesului fostului fotbalist de la CFR Cluj
A murit Gabi Mureșan la doar 44 de ani. Care este cauza decesului fostului fotbalist de la CFR Cluj
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
A mers la spital crezând că este deshidratată. Ce au descoperit medicii a fost îngrozitor
A mers la spital crezând că este deshidratată. Ce au descoperit medicii a fost îngrozitor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
"I-am prezentat-o pe Mirabela lui Trump". Nicușor Dan dezvăluie ce au discutat Prima Doamnă a României și... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”
Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!” BZI
Primul plan de oprire a „crimelor nosocomiale” din spitale
Primul plan de oprire a „crimelor nosocomiale” din spitale Jurnalul
Interviu cu Marcus Rosner din Sullivan's Crossing: Actor, regizor și tată. ”Sunt atras de povești ancorate în realitate”
Interviu cu Marcus Rosner din Sullivan's Crossing: Actor, regizor și tată. ”Sunt atras de povești ancorate în... Kudika
Toate privirile pe Prima Doamna!! Cum a apărut Mirabela Grădinaru la dineul oficial din Ankara. Toți au vorbit despre rochia galbenă, dar surpriza a venit câteva ore mai târziu
Toate privirile pe Prima Doamna!! Cum a apărut Mirabela Grădinaru la dineul oficial din Ankara. Toți au vorbit... Redactia.ro
Atac mafiot în Ţăndărei. Trei indivizi au ciuruit casa rivalilor, la ordinul unui lider din străinătate 
Atac mafiot în Ţăndărei. Trei indivizi au ciuruit casa rivalilor, la ordinul unui lider din străinătate  Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x