Antena Căutare

Brittanny Bigley și-a regăsit sora după 25 de ani, pe Facebook. Ce a observat când a văzut-o și era "să-i sară inima din piept"

Brittanny Bigley, o tânără de 31 de ani, și-a regăsit sora pe Facebook după 25 de ani în care nu au mai știut nimic una de cealaltă. Uimitor este că acestea au în comun mai multe decât se așteptau, de parcă ar fi trăit una lângă cealaltă în tot acest sfert de veac.

Galerie
Brittanny Bigley și-a regăsit sora după 25 de ani, pe Facebook. Ce a observat când a văzut-o și era "să-i sară inima din piept" | Profimedia

Momentul reîntâlnirii celor două surori a emoționat pe toată lumea. Iată care e povestea lor, relatată de Daily Mail. Brittanny și-a regăsit sora, pe Facebook, după 25 de ani în care nu au mai știut nimic una de cealaltă.

Brittanny Bigley și-a regăsit sora după 25 de ani, pe Facebook. Ce a observat când a văzut-o și era "să-i sară inima din piept"

Brittanny Bigley are 31 de ani și este din Saratoga Springs, Utah, iar Amanda Stiles, de 29 de ani, locuiește în Santa Rosa, California. Cele două surori au fost despărțite când erau foarte mici, aveau șase, respectiv cinci ani, din cauza unor probleme grave care au avut loc în familia lor.

Când Brittanny era doar un bebeluș, mama ei a mers în California, unde l-a cunoscut pe bărbatul cu care urma să o aibă pe Amanda. Din cauza unor probleme între părinți, cele două surori au ajuns într-un centru de plasament, iar ulterior, de acolo s-a produs și separarea lor. Tatăl biologic al lui Brittanny a obținut custodia ei, iar sora lui Brittanny a fost adoptată de asistenții maternali ai centrului de plasament. Așa s-au separat drumurile surorilor pentru un sfert de veac.

Articolul continuă după reclamă

Atât că Brittanny a decis, după ce a dat naștere unei fetițe, că vrea să își caute sora. Mai avea despre ea amintiri vagi, dar a vrut să facă tot ce poate ca să o găsească. S-a gândit să apeleze la puterea rețelelor de socializare, a postat un filmuleț pe Facebook în care a explicat de ce vrea să își găsească sora, iar apoi a început să ajungă pe unele piste și să primească indicii.

"Fosta iubită a tatălui meu mi-a dat mesaj că mă poate ajuta. Ea lucra pe atunci în centre de plasament și a spus că mă va ajuta cu informațiile de care am nevoie. Așa am aflat că numele surorii mele fusese schimbat după adopție, ceea ce mi-a fost de mare ajutor".

Cele două surori, reunite după 25 de ani datorită Facebook-ului, arată de parcă ar fi gemene

"Am căutat-o pe Amanda cu noul nume pe Facebook, iar după ce i-am văzut întâia dată fotografia de profil, am știut că am găsit-o. Mai să îmi sară inima din piept!". Filmulețul reîntâlnirii celor două surori poate fi văzut mai jos.

Și așa, Brittanny a ajuns la sora ei, Amanda. Nici ea nu uitase că are, undeva, în această lume, o soră. Brittanny i-a trimis Amandei un mesaj cu sufletul la gură și așa s-au reîntâlnit. Ce e și mai uimitor este cât de tare seamănă una cu alta, de parcă ar fi gemene. Deși nu s-au mai văzut de 25 de ani, au foarte multe lucruri în comun. De parcă au trăit în fiecare zi una lângă cealaltă.

"Amândouă iubim genele lungi false, avem un cercel mic în nas, părul, aproape la fel, amândurora ne place să ne machiem. Am început să plângem, în sfârșit, ne-am regăsit una pe alta", a mai spus Brittanny.

Amanda: "Eu am știut tot timpul că am fost adoptată și că mai am o soră. Părinții adoptivi au vrut să ne ia pe amândouă, dar până la urmă tatăl lui Brittanny a obținut custodia pentru ea".

Surorile au început să vorbească zilnic una cu cealaltă și, cu entuziasm, au pus la cale planul ca să se întâlnească. "Din cauza unor inconveniente financiare, nu am putut să ne întâlnim decât la un an din ziua când am început să vorbim. Restul este istorie".

Viața surorilor nu a mai fost la fel din clipa în care s-au îmbrățișat pentru prima dată după 25 de ani. Acum, ele sunt cele mai bune prietene și își vorbesc în fiecare zi.

Creatura găsită în Florida, asemănătoare cu un șarpe, care măsura aproape 1 metru. Și cercetătorii au fost uimiți să o d... Cea mai bulversantă iluzie optică, devenită virală. Unde sunt gura și nasul? 99% dintre cei care încearcă dau greș...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta producția de hrană
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x