Lacul din România de unde și vulturii beau apă. Vizitatorii se purifică în acest loc izolat

Lacul Vulturilor din Munţii Siriului este un loc de poveste din țara noastră, care atrage mii de turiști an de an. De aici, pot fi văzuți vulturi și capre negre înconjurate de un peisaj sălbatic miraculos.

• Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
• Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!

Lacul Vulturilor, sau “Lacul fără fund”, se află pe partea estică a versantului Mălâia, la altitudinea de 1.420 metri, în Munţii Siriului. Denumirea de lac al vulturilor a fost dată de marele scriitor Alexandru Valhuţă. În însemnările sale făcute în opera sa, „România Pitorească”, acesta descrie peisajele mirifice și vulturii care înconjoară lacul.

Lacul Vulturilor din Munţii Siriului, un loc de poveste unde turiștii sunt învăluiți de frumusețile naturii, de puritatea apei și energia pozitivă a împrejurimilor

În vecinătatea ”Lacului Vulturilor” turiștii se pot întâlni cu tot felul de animale, printre care caprele negre, protejate de lege. Speciile pe cale de dispariție și-au găsit adăpost în acest spațiu unde omul nu s-a impus.

Marele scriitor Vlahuţă spune că Lacul Vulturilor ar fi fost “sălaşul de primăvară al vulturilor”: “Vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”, notează Adevărul.

Lacul nu are o adâncime însemnată, chiar dacă se numește “Lac fără fund”. Acesta are o apă pură de unde vietățile naturii se adapă. Lacul este periglaciar și se află pe suprafaţa comunei Chiojdu, din judeţul Buzău.

Denumirea de “Lac fără fund” se leagă de o legendă, potrivit căreia un cioban care s-ar fi săturat de munca sa cu oile, ar fi aruncat bâta în lac, iar mai târziu a găsit-o în Dunăre. Dându-și seama că instrumentul său specific muncii “l-a găsit” într-un alt colț al țării, el a revenit la meseria sa, gândind că acesta îi este menirea.

În zonă, turiștii se pot întâlni cu nea` Teo Cârdei, care de peste trei decenii este ghidul și pădurarul locului. Acesta a avut vreme de zece ani prieten de nădejde, un cățel de talie mică, care i-a făcut viața în sălbăticie mai ușoară: ”Bobiţă a fost fiinţa care mi-a făcut mai uşoară şederea în vârful muntelui. A scăpat de urşi şi lupi, care se perindau în jurul lacului mai ales iarna, însă a sfârşit în colţii altor câini”, povesteşte Teodor Cârdei, potrivit aceleiași surse.