Marcel Ciolacu (PSD), după demisia lui Florin Cîțu: Toată România răsufla uşurată
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că renunţarea la mandat de către Florin Cîţu este ”cel mai bun lucru care se putea întâmpla României”, deși în accepțiunea românilor cel mai bun lucru în contextul crizei coronavirus ar fi trebuit să fie instalarea unui guvern.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 12 Martie 2020, 17:05 | Actualizat: Joi, 12 Martie 2020, 17:12- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Marcel Ciolacu a gândit însă mai ales din perspectiva PSD, că este un lucru bun, și spune că, în calitate de preşedinte al Camerei inferioare a Parlamentului, a cerut deputaţilor şi senatorilor să fie pregătiţi pentru audieri de miniştri în week-end, dar şi pentru un vot de învestitură, luni.
”Cel mai bun lucru care se putea întâmpla României, că domnul Cîţu a renunţat. (..) Eu mi-am dorit şi îmi doresc în continuare să trăiesc într-o Românie normală. Categoric, aceste gesturi nu sunt normale”, a declarat Marcel Ciolacu, după anunţul privind depunerea mandatului de premier desemnat de către Florin Cîţu.
Pe aceeași temăAcesta a precizat că i-a anunţat ”clar” pe membrii Biroului Permanent Reunit să nu părăsească localitatea şi deputaţii şi senatorii să fie gata să lucreze sâmbătă şi duminică, astfel încât luni să se poată merge în Parlament pentru un vot de învestitură.
Liderul interimar al PSD a mai spus că formaţiunea politică pe care o conduce ”nu a vrut guvernarea după pierderea alegerilor prezidenţiale niciodată”.
El a spus că va avea o discuţie în interiorul PSD ”sau cu eventual alţi parteneri politici reprezentanţi în Parlamentul României”.
„Toată România răsuflă uşurată că nu este domnul Cîţu viitorul premier”, a mai declarat Ciolacu.
El acuză că până acum nu a fost ”un joc politic pe spiritul Constituţiei”.
”Mă bucur că s-a renunţat la acest joc politic şi nu anticipatele erau prioritatea României”, a mai declarat liderul interimar al PSD.