Antena Căutare

Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou 2025. Când începe și cum arată programul complet al procesiunii

Programul liturgic al Pelerinajului Sfântului Dimitrie cel Nou pentru anul 2025 a fost făcut public. Iată cum se va desfășura întreaga procesiune și la ce moaște se vor putea închina credincioșii.

Galerie
Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou 2025 | Hepta/ PROFIMEDIA

Anul acesta, Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor organizează pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitre cel Nou, acolo unde racla cu moaștele sale vor fi aduse împreună cu cele ale Sfântului Cuvios Ioan Iacod de la Neamț - Noul Hozevit, dar și ale altor sfinți importanți pentru credincioși.

Programul pelerinajului a fost dezvăluit, iar potrivit comunicatului transmis de Patriarhie, întreaga procesiune se va desfășura în perioada 19-29 octombrie la Catedrala Patriarhală din București.

Citește și: Motivul schimbării veșmintelor Sfintei Parascheva de 5 ori pe an. Ce se întâmplă apoi cu straiele

Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou 2025. Cum arată programul complet al procesiunii

Articolul continuă după reclamă

Începând cu 19 octombrie și până pe 22 octombrie 2025, credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Octrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitre, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Cuvios Ioan Iacod de la Neamț, care vor fi scoase din Catedrala Patriarhală și așezate în pridvorul acesteia în fiecare zi în intervalul orar 07:00 - 00:00, scrie Antena 3 CNN.

Potrivit informațiilor oferite de Patriarhie, „joi, 23 octombrie 2025, începând cu ora 12.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinților cu Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, după cum urmează:

  • prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe traseul: Catedrala Patriarhală – Str. Patriarhiei – B-dul. Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii);
  • a doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” – Nou cu Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe traseul: Str. Bibescu Vodă – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii).
  • ambele coloane se vor întâlni la baza Dealului Patriarhiei și vor urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală.”.

Citește și: Reacția unui turist american după ce a asistat la pelerinajul de Sfânta Parascheva. Ce a spus despre evenimentul de la Iași

„La ora 12.45, la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale, va avea loc întâmpinarea de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a raclelor cu Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț. După rostirea cuvântului de binecuvântare de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, raclele cu Sfintele Moaște vor fi depuse spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei, pentru a fi cinstite de pelerini.” se mai arată în comunicat, potrivit sursei de mai sus.

Programul liturgic al Pelerinajului Sfântului Dimitrie cel Nou 2025

  • Duminică, 19 octombrie 2025

09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul de Vară

16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală

  • Luni, 20 octombrie 2025

09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală

16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală

  • Marți, 21 octombrie 2025

09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală

16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală

Citește și: Ce nativi sunt ocrotiți de Sfânta Parascheva în luna octombrie 2025

  • Miercuri, 22 octombrie 2025

09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală

16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală

  • Joi, 23 octombrie 2025

09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală

12:00 – 12:45 – Procesiunea Calea Sfinților

17:00 – 20:30 – Slujba Privegherii, pentru cinstirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, în Catedrala Patriarhală

  • Vineri, 24 octombrie 2025

09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală

12:00-13:00 – Primirea de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și săvârșirea slujbei de Te-Deum în Catedrala Patriarhală

17:00 – 20:30 – Slujba Privegherii, pentru cinstirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, în Catedrala Patriarhală

  • Sâmbătă, 25 octombrie 2025

09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală

17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii pentru cinstirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Altarul de Vară

  • Duminică, 26 octombrie 2025

09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul de Vară

17:00 – 21:00 – Slujba Privegherii pentru cinstirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la Altarul de Vară

  • Luni, 27 octombrie 2025

09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi un sobor de preoți și diaconi, la Altarul de Vară

17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii pentru cinstirea Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești și a Sfintei

  • Marți, 28 octombrie 2025

09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală

16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală

  • Miercuri, 29 octombrie 2025

09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală

16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală

Sfintele Moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin

Continuarea filmului „Patimile lui Iisus” e confirmată. Cine va juca rolul Mântuitorului, în locul lui Jim Caviezel...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Ce nu ai voie să faci de Sfântul Gheorghe. Cele 3 obiceiuri pe care nu ar trebui să le încalci
Ce nu ai voie să faci de Sfântul Gheorghe. Cele 3 obiceiuri pe care nu ar trebui să le încalci
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Ce este „Ritualul urzicării” de Sfântul Gheorghe și ce semnificație are, de fapt, pe 23 aprilie
Ce este „Ritualul urzicării” de Sfântul Gheorghe și ce semnificație are, de fapt, pe 23 aprilie
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost surprinși foștii parteneri
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
O recunoști pe fetița din imagine? Acum este una dintre cele mai de succes cântărețe din România
O recunoști pe fetița din imagine? Acum este una dintre cele mai de succes cântărețe din România Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Surse: Numărul 2 din PNL a anunțat în ședința cu Bolojan că negocierile cu cei 50 de parlamentari anti-moțiune ar fi eșuat
Surse: Numărul 2 din PNL a anunțat în ședința cu Bolojan că negocierile cu cei 50 de parlamentari anti-moțiune... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Emil Boc, despre moțiunea de cenzură: „Politicienii să negocieze până cad sub masă!”
Emil Boc, despre moțiunea de cenzură: „Politicienii să negocieze până cad sub masă!” BZI
Alocații mult mai mici, dar cu „bursă de prezență” pentru elevii de 10 la purtare și fără absențe 
Alocații mult mai mici, dar cu „bursă de prezență” pentru elevii de 10 la purtare și fără absențe  Jurnalul
Ana Blandiana, apel dur către parlamentari la mitingul pentru Ilie Bolojan: Nu mai au dreptul să stea acolo...
Ana Blandiana, apel dur către parlamentari la mitingul pentru Ilie Bolojan: Nu mai au dreptul să stea acolo... Kudika
Un alt parlamentar și-a dat demisia de la PSD chiar înaintea moțiunii de cenzură. A anunțat că trece la PNL
Un alt parlamentar și-a dat demisia de la PSD chiar înaintea moțiunii de cenzură. A anunțat că trece la PNL Redactia.ro
Cât ne costă moţiunea. Prăbuşirea leului aduce scumpiri în lanţ
Cât ne costă moţiunea. Prăbuşirea leului aduce scumpiri în lanţ Observator
Durerile de cap cauzate de deshidratare: de ce apar și cum se tratează
Durerile de cap cauzate de deshidratare: de ce apar și cum se tratează MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din mai 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din mai 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x