Antena Căutare

Alertă la malul mării. Specie periculoasă de musculițe, descoperită pe litoralul românesc. Cum te păzești de ea

Două noi specii de musculițe au fost descoperite pe litoralul românesc. Una este periculoasă, cealaltă doar deranjantă. În cele ce urmează puteți afla cum să vă protejați de aceste insecte, care pot transmite boli tropicale.

Galerie
Alertă la malul mării. Specie periculoasă de musculițe, descoperită pe litoralul românesc. Cum te păzești de ea | Shutterstock.com

Cercetătorii staţiunii biologice marine, în colaborare cu doi specialişti din Slovacia şi Cehia, au publicat de curând o lucrare în care semnalează pentru prima dată în România prezenţa a două specii de musculiţe ce nu depăşesc trei milimetri în lungime.

Aceste musculițe sunt elemente importante în lanțul trofic, însă pot fi periculoase pentru oameni și foarte deranjante. Potrivit biologului Adrian Bâlbă, “(...) Aceste musculițe psihotide, seamănă cu moliile. Între ele există și unele ce sug sânge”. De asemenea, “este o altă specie, care nu este parazită, nu transmite boli, este doar foarte deranjantă și se poate adapta inclusiv în băile noastre.”

Citește și: A fost deslușit misterul ”doamnei cu coasa”, care a apărut la încoronarea Regelui Charles. Ce era

Cum ne putem proteja de musculițele de la malul mării, care iubesc așezările omenești și care pot transmite paraziți

Articolul continuă după reclamă

“În engleză sunt cunoscute publicului larg sub denumirea de «moth flies», care s-ar traduce ca «muşte-molii», ducându-ne cu gândul la aspectul lor asemănător unor fluturi de noapte. Fiind insecte puţin studiate în România, cele două specii încă nu au nume popular, dar poartă un nume ştiinţific, valabil în toate ţările de pe Glob: Clogmia albipunctata şi Atrichobrunettia graeca”, se arată în comunicatul transmis specialiştii din cadrul Staţiunii Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea” din Agigea, a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), potrivit News.ro.

Citește și: Momentul în care un bebeluș a fost salvat la limită de un trecător după ce căruțul se rostogolise printre mașini

Sursa citată menţionează că Clogmia albipunctata este o specie invazivă în Europa şi implicit în România. Este de asemenea şi sinantropă (adică trăieşte în preajma aşezărilor omeneşti).

În cazul musuclițelor care nu sunt periculoase, biologul Adrian Bâlbă recomandă curățenia și igienizarea cât mai profundă a spațiilor în care locuim, mai ales în zonele umede, a băilor. Se recomandă închiderea canalizărilor. Iar în cazul insectelor ce pot transmite boli tropicale, trebuie mai multă igienă, “trebuie să ne protejăm cu soluții repelente”, a spus specialistul Adrian Bâlbă, pentru Antena 3 CNN.

Citește și: Tânărul acuzat că a furat moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur a fost găsit și reținut. Ce îl așteaptă pe bărbat

„Sătul de oraș”, seria de reportaje Observator, o radiografie a fenomenului masiv pe care îl reprezintă mutarea tinerilo... Tânărul acuzat că a furat moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur a fost găsit și reținut. Ce îl așteaptă pe bărbat...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto, 22 martie 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 9,78 milioane de lei la tragerile de joi, 26 martie
Rezultate Loto, 22 martie 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 9,78 milioane de lei la tragerile de joi,...
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, invitata Melaniei Trump la reuniunea primelor doamne
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, invitata Melaniei Trump la reuniunea primelor doamne
Cum arată astăzi cei doi copii ai actorului William Levy. Christopher este leit tatălui său celebru
Cum arată astăzi cei doi copii ai actorului William Levy. Christopher este leit tatălui său celebru Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Motivul ascuns pentru care o femeie a fost dată afară din apartamentul în care a locuit 16 ani: proprietarul i-a spus doar că vrea să-l „folosească”
Motivul ascuns pentru care o femeie a fost dată afară din apartamentul în care a locuit 16 ani: proprietarul i-a... Libertatea.ro
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună AntenaSport
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de anunțul divorțului de Rareș Cojoc a ieșit acum la iveală. Foto
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de... Elle
Ce i-a interzis BDLP Cristinei Pucean când erau împreună! Abia acum s-a aflat
Ce i-a interzis BDLP Cristinei Pucean când erau împreună! Abia acum s-a aflat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară HelloTaste.ro
Imagini în premieră cu Mirabela Grădinaru la Washington, la summit-ul Melaniei Trump
Imagini în premieră cu Mirabela Grădinaru la Washington, la summit-ul Melaniei Trump Antena3.ro
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor useit
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“ BZI
Mașini second-hand, piese fake, service-uri ilegale: verdict, 38% rable!
Mașini second-hand, piese fake, service-uri ilegale: verdict, 38% rable! Jurnalul
Ora de vară 2026: Când se schimbă ora și cum îți afectează somnul
Ora de vară 2026: Când se schimbă ora și cum îți afectează somnul Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Ameninţarea Iranului care l-a făcut pe Trump să amâne cu 5 zile bombardarea centralelor electrice
Ameninţarea Iranului care l-a făcut pe Trump să amâne cu 5 zile bombardarea centralelor electrice Observator
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii UseIT
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x