Antena Căutare

Amenzile au curs fără număr după înmormântarea lui Emi Pian! De ce au fost sancționați cei din clanul Duduienilor

Au fost aplicate amenzi de mii de lei la înmormântarea lui Emi Pian. Mesajul transmis de Jandarmerie, după înmormânatrea lui Emi Pian.

Amenzile au curs fără număr după înmormântarea lui Emi Pian! De ce au fost sanționați cei din clanul Duduienilor | cotidianul.ro

Emi Pian, șeful clanului Duduienilor a fost condus astazi pe ultimul drum. Înmormântarea a avut loc în această dimineață, deși, ieri se credea că funeraliile vor avea loc abia în jurul prânzului.

Mai mulți aprticipanți la funeraliile lui Emi Pian au fost amendate.

Cordunenii intervin în războiul clanurilor? Ce mesaj neobișnuit au transmis după moartea lui Emi Pian!

Sancțiuni în valoare de 5.500 de lei

Articolul continuă după reclamă

Jandarmeria a anunțat că au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.500 de lei, pentru cei prezenți la funeralii si vacre nu au respectat regulile.

Zeci de polițiști și jandarmi au fost scoși în stradă, în zona cimitirului "Tudor Vladimirescu" de pe Șoseaua Antiaeriană, pentru a se asigura că lucrurile vor decurge conform regulilor impuse în contextul pandemiei, dar și pentru a evita o posibila răfulaă între clanurile interlope.

Rezultatul autopsiei lui Emi Pian aruncă tot în aer! Ce s-a descoperit în urma examenului medico-legal!

Însă se pare că nu toată lumea a ținut cont de reguli, astfel ca Jandarmeria s-a văzut obligată să aplice amenzi, celor prezenți la funeraliile organizate de familia din clanul Duduienilor.

"Forțele de ordine au fost în permanentă legătură cu organizatorii evenimentului, care au luat măsuri pentru respectarea legii și recomandărilor Jandarmeriei.

Au fost folosite mijloacele de protecție individuală de către participanții la eveniment. Persoanele participante au fost dispuse în grupuri, pentru a limita expunerea.

Acolo unde au fost constatate încălcări ale legii, Jandarmeria a aplicat măsuri în consecință. Astfel, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19.

În continuare sunt desfășurate activități specifice de identificare și sancționare și a altor persoane care au încălcat prevederile legii", a transmis Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

Cele mai noi date despre situația din România! 61.768 de infecții și 2.700 de persoane decedate din cauza COVID-19... Raed Arafat a răbufnit! Cu cine se află în conflict șeful DSU și ce a semnal de alarmă trage doctorul! |Video...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Motivul pentru care un turist nu s-ar mai întoarce niciodată în București. Ce l-a dezamăgit la Capitala României
Motivul pentru care un turist nu s-ar mai întoarce niciodată în București. Ce l-a dezamăgit la Capitala României
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale Catine.ro
Cine este Nicoleta Drăgușin, jurnalista CNN în România care a murit la vârsta de 46 de ani. Care e cauza morții
Cine este Nicoleta Drăgușin, jurnalista CNN în România care a murit la vârsta de 46 de ani. Care e cauza morții
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
După ce l-a auzit pe Nicușor Dan la TV, un profesor român a ajuns într-o enciclopedie matematică de prestigiu cu problema președintelui
După ce l-a auzit pe Nicușor Dan la TV, un profesor român a ajuns într-o enciclopedie matematică de prestigiu cu... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Cod roșu de amenzi, concedieri și plafonări de salarii
Cod roșu de amenzi, concedieri și plafonări de salarii Jurnalul
Test Yin-Yang: In ce vibratie energetica te afli acum?
Test Yin-Yang: In ce vibratie energetica te afli acum? Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Unde poți cumpăra o insulă la prețul unei garsoniere din București. Avertisment pentru cumpărători
Unde poți cumpăra o insulă la prețul unei garsoniere din București. Avertisment pentru cumpărători Observator
Beneficiile salinei în sezonul rece. Cum poate ajuta la tratarea problemelor respiratorii
Beneficiile salinei în sezonul rece. Cum poate ajuta la tratarea problemelor respiratorii MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Stresul și anxietatea: care este diferența? Strategii pentru a le gestiona
Stresul și anxietatea: care este diferența? Strategii pentru a le gestiona DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x