Cele mai frumoase cadouri de oferit de Valentine's Day în 2024. Ce să-i dăruiești persoanei iubite pentru a-i arată că o iubești
Valentine's Day este aproape aici, iar îndrăgostiții din toată lumea pun la cale ultimele detalii pentru a-și surprinde partenerii.
Publicat: Luni, 05 Februarie 2024, 14:21 | Actualizat: Sambata, 21 Septembrie 2024, 10:19- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Valentine's Day sau Ziua îndrăgostiților este un motiv de sărbătoare în întreaga lume. Fie că sărbătoresc dragostea față de partener, fie că își acceptă singurătatea și sărbătoresc dragostea de sine, oamenii planifică activități care să le aducă fericire.
Originile Valentine's Day
Originile acestei zile de sărbătoare ese departe de a fi roz și plin de iubire. Mai degrabă, Ziua Îndrăgostiților are un început întunecat.
În Roma Antică, se ținea sărbătoarea Lupercalia. Aceasta avea loc între 13 și 15 februarie. Lupercalia avea ca scop purificarea și fertilitatea.
Pe aceeași temăÎn Cultul păgân și creștin, Atanasie Marian Marinescu specifică: „Sărbătoarea lui Luperc, numita Lupercalia, s-a ținut în 15 februarie. Luperc e un predicat a lui Faun ca și zeul păstorilor și al turmelor și e identic cu Inu.
Luperc avea acea însușire că putea trimite lupii asupra turmei sau a-i reține de la turmă, mai departe, că dadea fructuozitate nu numai turmei, ba și femeilor, în calitatea din urmă se numea Inu.”
„La Lupercalia a fost petrecere desfrânată, bărbați și îndeosebi juni, jumătate îmbrăcați cu pieile de animale sacrificate, jumătate goi, și unși cu unsori, și îmbătați, mergeau în procesiune, și aveau dreptul ca să necăjească pe femei fără a putea fi pedepsiți (…) Lupercalia s-a susținut până în timpii din urmă ai păgânismului roman, sub Papa Gelasiu 491-496”, mai adaugă el.
Conform unei surse, legenda spune că în Roma Antică un medic pe nume Valentin credea în Iisus Hristos. Acesta a încercat mulți ani să tămăduiască o tânără nevăzătoare. Credința sa i-a adus condamnarea la moarte.
Înainte de a fi ucis, acesta i-a scris o scrisoare și i-a trimis-o fetei prin intermediu tatălui său. Scrisoarea respectivă conținea cuvintele: „Al tău, Valentin” și o floare galbenă.
Medicul Valentin a fost executat pe 14 februarie 270 î.HR. În 496, Papa Gelasius I a desemnat ziua de 14 februarie Ziua Sfântului Valentin.
De-a lungul anilor și datorită expunerii acestei sărbători în literatură, precum Chaucer și Shakespeare care au romantiza-o, festivitățile acestei zile au luat amploare. Valentine's Day a câștigat popularitate în Anglia, iar mai apoi s-a răspândit în toată Europa.
Cadouri în trend pe care le poți oferi în 2024 de Valentine's Day
Conform legendei amintite înainte, de Valentine's Day cei care au o relație își surprind partenerii cu mici sau mari atenții.
Dacă inițial cadourile constau în mici bilețele de dragoste și flori, după s-a trecut la felicitări de serie, iar în ultimul timp la gesturi grandioase. Mulți se îngroapă în datorii cumpărând bijuterii și flori pentru cei dragi.
Cei fără partener sărbătoresc Singles Awareness Day, SAD, luând masa singuri și consumând bomboane de ciocolată pe care le cumpără pentru ei înșiși.
Idei de cadouri pentru femei
Sinonime cu această zi specială în care se sărbătorește iubirea sunt ciocolata, florile și mesajele de dragoste. Printre cele mai populare flori pentru această zi sunt trandafirii roșii. Însă pot fi înlocuiți cu orice floare preferată a partenerei.
Pe listă se pot adăuga bijuteriile de calitate, foarte populare printre doamne și domnișoare, sau parfumurile deosebite. Dar și articole de make-up, articole vestimentare personalizate, vouchere la SPA sau la salon de înfrumusețare.
Pe aceeași temăTotodată partenerii le pot surprinde cu vacanțe, cine romantice sau bilete la teatru ori cărți.
Cu toate acestea, domnii trebuie să fie foarte atenți la preferințele și dorințele partenerelor. Deși toate cele enumerate mai sus ar putea intra la categoria cadouri romantice, unele doamne și domnișoară preferă să fie surprinse într-un alt mod.
Idei de cadouri pentru bărbați
De Ziua Îndrăgostiților nici domnii nu sunt uitați. Aceștia pot fi surprinși cu mici atenții. Și de această dată este foarte important să se țină cont de stilul de viață și de preferințele partenerilor.
Doamnele și domnișoarele le pot oferi partenerilor seturi de îngrijire a bărbii, vouchere la masaj, echipamente sportive, jocuri de societate, bilete la evenimente (sportive sau alte evenimente care i-ar putea interesa), haine personalizate, dar și diverse accesorii de gaming.
Pe aceeași temăCei care doresc un cadou inedit, Grădina Zoologică din Bronx oferă posibilitatea de a boteza un gândac cu numele iubitului sau iubitei, potrivit unei surse.
La cadouri inedite intră și experiențe pe care le pot trăi împreună, precum skydiving sau, pentru cei cu mai puțină înclinație spre aventură, un curs de făcut prăjituri la care pot participa împreună.
Cadouri pe care să NU le faci de Ziua Îndrăgostiților
Cel mai indicat este ca orice cadou să fie făcut având persoana iubită în minte, precum și preferințele și dorințele acesteia.
Astfel că este mai bine să se evite cadourile generice, care arată o alegere pe fugă, fără mult interes acordat.
Totodată, este bine să nu se ofere ceasuri, existând superstiția că relația se va termina curând. La fel și pantofi, conform superstiției că partenerul care îi primește va ”pleca” din relație.
În ciuda intențiilor bune, nu se oferă cadou abonamente la sală sau produse pentru pierderea în greutate. Acest gest i-ar putea stânjeni pe parteneri, făcându-i să se rușineze de aspectul fizic.
Pe această listă se adaugă și animăluțele de pluș, mai ales după o anumită vârstă. Nici animalele de companie nu sunt văzute cu ochi buni. Asta în cazul în care nu a fost o dorință reală și exprimată a partenerului.
Cei care au rămas în pană de idei trebuie să se țină de parte de electrocasnice, produse de curățenie sau de igienă intimă.
Pe aceeași temăÎn ciuda unor liste care ar putea fi interminabile, oamenii ar trebui să țină cont de persoana de lângă ei, de obiceiurile acesteia, de interesele și dorințele ei. Oricât de grandios ar putea părea un gest, el poate fi lipsit de semnificație pentru unii oameni.
Cel mai important este să-și sărbătorească iubirea și să petreacă timp împreună făcând ceea ce le aduce plăcere.