Cine moștenește averea și firmele lui Adrian Kreiner. Ce se va întâmpla cu munca de o viață a milionarului ucis la Sibiu
Adrian Kreiner s-a stins din viață în urma atacului din noaptea de săptămâna trecută. Acesta a fost atacat în propria casă de trei bărbați neidentificați.
Publicat: Miercuri, 15 Noiembrie 2023, 10:52 | Actualizat: Sambata, 21 Septembrie 2024, 09:41Adrian Kreiner a fost bătut cu brutalitate în propria casă timp de aproximativ 40 de minute. Cei trei atacatori au intrat în vila milionarului din Sibiu și l-au torturat. În urma acestui atac, Adrian Kreiner a decedat.
Viața discetă a afaceristului sibian Adrian Kreiner
Alături de Adrian Kreiner în vilă mai erau fiica acestuia, în vârstă de 20 de ani, și iubita sa, Adriana Emilia Viliginschi.
În timp ce Adrian era torturat, Adriana Emilia Viliginschi era ascunsă într-un dulap, iar fiica milionarului era amenințată cu pistolul încărcat. De asemenea, fiica acestuia ar fi dezvăluit că, în momentul atacului, unul dintre indivizi ar fi strigat: „Dan!” sau „Done!”. Aceasta nu și-a dat seama dacă era numele unuia dintre ei sau dacă a afirmat că „este gata” și se pot retrage.
Pe aceeași temăCei trei indivizi au plecat din casa milionaruli cu mai multe ceasuri de valoare și o sumă mare de bani. Potrivit prietenilor apropiați, Adrian Kreiner era un om discret, atât în ceea ce privește viața personală, cât și în plan profesional. În ciuda acestui lucru, bărbatul a devenit ținta răufăcătorilor.
Potrivit Gândul, un prieten apropiat al milionarului a declarat jaful ar fi putut fi un paravan pentru un asasinat la comandă. De asemenea, acesta argumentează speculația prin nemulțumirile pe care afaceristul le provocase prin intermediul planurilor sale de afaceri.
Adrian Kreiner, născut Adrian Mercurian, a plecat de tânăr în Austria pentru a munci. Acolo s-a angajat la o fabrică de piese auto, iar în scurt timp s-a și căsătorit. Din respectiva căsătorie s-a născut fiica sa. Adrian a preluat numele de familie al soției, trăind în Austria și având în minte propriul plan de afaceri.
Pe aceeași temăDupă divorț, Adrian a păstrat numele de familie al fostei soții și s-a întors la Sbiu, unde a deschis compania Matec CNC Technik, unde producea piese și componente destinate industriei auto, potrivit sursei citate, în beneficiul companiei Ina Schaeffler din Brașov.
De ce se bănuiește că moartea lui Adrian Kreiner ar fi fost un asasinat la comandă
Totodată, la îndemnul celor apropiați, milionarul a dezvoltat și propria criptomonedă, denumită GMD. Potrivit surselor, acesta a investit 1,3 milioane de euro în această afacere.
Afacerile milionarului sibian au avut de suferit în urma războiului din Ucraina, când prețul metalului a crescut considerabil. Acesta ar fi încercat să negocieze cu fabrica din Brașov, dorind să prelucreze piesele cu metalul clienților, dar a și scos la vânzare o parte dintre acțiunile Matec CNC Technik.
Acesta le-ar fi destăinuit apropiaților că există mai mulți investitori interesați, însă nu s-a ajuns a nicio certitudine. Tocmai de aici pleacă și bănuielile cunoscuților săi că ar putea fi un atac la comandă.
Pe aceeași temăPoliția întâmpină dificultăți în identificarea celor trei indivizi, deoarece milionarul nu avea camere de supraveghere în locuință, iar singurele de care s-au putut ajuta oamenii legii au fost cele din zonă. Adrian Kreiner avea camere de suprveghere în exterior, însă au fost decuplate de atacatori.
Cine moștenește averea și firmele lui Adrian Kreiner
Înmormântarea afaceristului sibian a avut loc vineri, la Sibiu. De organizarea evenimentului s-au ocupat prietenii lui Adrian, iar costurile au fost decontate de firma defunctului.
Sursele citate au declarat că averea lui Adrian Kreiner va fi împărțită între mama, fiica și iubita milionarului. De asemenea, fiica și iubita acestuia vor trebui să se ocupe de companiile lăsate de acesta în urmă.
Pe aceeași temăPrieteni lui Adrian Kreiner consideră că fiica acestuia se va descurca de minune, dat fiind că afaceristul o aducea des în țară și o iniția în tainele afacerii de familie, pentru ca, la un moment dat, să se ocupe singură.