Pe 30 octombrie se împlinesc opt ani de la incendiul Colectiv. În seara de 30 octombrie 2015, și-au pierdut viața 27 de tineri, iar alți 162 au fost transportați la spital, după ce au mers să asiste la un concert al de trupei rock, Goodbye to Gravity.
La ora 22.32, în timpul concertului, izbucneşte un incendiu provocat de câteva artificii, care au atins tavanul care a luat foc. Flăcările s-au extins rapid și au fost doar câteva secunde până ce acesta s-a prăbușit peste oamenii de la concert. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. Bilanţul - 65 de morţi.
La opt ani de la incendiul Colectiv, Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii care au murit în urma tragediei, face mărturisiri dureroase
Alex Mihai Iancu s-a stins din viață la 22 de ani în urma tragediei Colectiv. Acesta a fost scos în viață din club, însă a murit trei săptămâni mai târziu după incendiul de la Colectiv, în spital.
Tânărul nu a fost transferat în străinătate pentru îngrijiri medicale și a fost ținut aici pentru a fi ajutat de sistemul de sănătate românesc. Din păcate, acesta ar fi avut cinci infecții nosocomiale la momentul decesului, spune tatăl său.
În noaptea tragediei, 27 de tineri au murit, iar în următoarele luni, dar și în anii care au urmat, mai multe victime s-au stins fie în spitalele din România, fie în cele din străinătate. În total 65 de persoane au decedat, iar sute de alte persoane au rămas sub tratament medicamentos pe viață, cu răni grave și defecte fizice greu de acoperit.
La opt ani de când tinerii noștri au ars, încă vorbim de un caz care nu s-a rezolvat. Schimbările au întârziat să apară.
Eugen Iancu, tatăl lui Alex Iancu și președintele Asociației Colectiv, a vorbit pentru rockfm.ro, despre ce trăiește astăzi, la opt ani de la momentul care a dus la moartea băiatului lui.
“Avocatii spun că masura justiției este dată de masura despăgubirii. Noi, inițial, nu am cerut niciun ban. Despagubirile, într-un final, au fost peste 50 de milioane, iar condamnările - se strâng niște ani.
Vorbind în numele meu, pot spune ca m-am împăcat cu moartea fiului meu, însă nu mă pot împăca cu ticăloșia statului român, care refuză o justiție corectă, cu ticaloșia statului român care refuză să înteleagă că din greșeli învățăm și producem schimbări. Îmbunătățim lucrurile. La noi se construiesc blocuri fără a se lăsa loc pentru manevra mașinilor de pompieri în caz de incendiu, la noi hidranții puși în noile cartiere sunt nefuncționali, în cele vechi nici nu există, în spațiile publice nu se fac exerciții de evacuare a personalului (mall-uri, instituții, la ele mă refer), în școli copiii nu sunt învățați cum să reacționeze în caz de incendiu sau oricare alt dezastru, în spitale încă ne sunt ascunse nozocomialele, deși ele există și omoară în continuare pacienți - am putea continua la nesfârșit”, a spus el pentru rockfm.ro.
“În noiembrie 2016, am făcut o plângere penală care cerea încetarea interventiei din acea noapte si viza refuzul Ministerului Sănătății de a face tranferul în străinătate pentru raniți. Ne-am dorit să vedem dacă au intervenit cum cere legea, pentru că din cei 176 de internați, majoritatea a ajuns cu mijloace proprii, nu cu ambulanțe, la spitale, unde nu s-a făcut trierea pacienților.
Acea plângere a fost reînnoită în 2018, în 2019 ancheta a fost disjunsă și partea de intervenție a fost preluată de Parchetul Militar, iar condițiile din spitale au rămas la Parchetul General.
“Înseamnă că la 8 ani de la Colectiv și la 7 ani de la plângerea penală, anchetele stagnanează, iar impresia mea și a avocaților, este că acest dosar nu se dorește a fi rezolvat.
Dacă în primul dosar s-a anchetat un accident, în acest dosar trebuie anchetați niște oameni, oameni care au decis în mod conștient să țină în spitalele bucureștene 176 de răniți arși, lucru pe care nu l-ar fi făcut niciun alt stat european. Aici avem declarații ale specialiștilor din Europa care spun că niciun stat european nu are capacitatea de a trata un număr atât de mare de arși.
Sentimentul meu este clar, că justiția este comandată, în acest caz. Eu unul nu-mi doresc ca moartea copilului meu să fie judecată în dorul lelii. Eu vreau dreptate, atâta tot, iar dreptatea înseamnă o judecată corectă”.
