Miruna Pascu arestată preventiv în urma audierilor. Noi dezvăluiri despre fiul acesteia: „Fuma cannabis, trăgea pe nas cocaină”
În ultimul referat DIICOT apar noi detalii atât despre Vlad Pascu, cât și despre mama acestuia. În urma dezvăluirilor făcute de prietena tânărului de 19 ani, procurorii cer Tribunalului București arestarea preventivă a Mirunei Pascu.
Publicat: Sambata, 16 Septembrie 2023, 14:08 | Actualizat: Sambata, 21 Septembrie 2024, 09:14Rebecca Lăzărescu, prietena lui Vlad Pascu, șoferul de 19 ani care a produs tragedia din localitatea 2 Mai, a dezvăluit procurorilor faptul că, la petrecerile organizate în casa acestuia, se consumau droguri și medicamente. Tinerii, după ce consumau substanțele respective, se plimbau cu Buggy-uri pe linia ferată. Aceste detalii sunt citate de Agerpres din referatul DIICOT.
Noi dezvăluiri despre Vlad Pascu: „Fuma cannabis, trăgea pe nas cocaină”
„În acele împrejurări, Vlad Pascu mi-a dat oxicodonă şi o pastilă de metamfetamină. (...) Când am ajuns eu, pe masa din camera lui era pisată mai multă oxicodonă, nu ştiu cam câte pastile, dar toţi am prizat de acolo. De altfel, toate foliile care apar în videoclip sunt folii de oxicodonă de 80 Mg, pe care el le desfăcea, le pisa şi ni le punea la dispoziţie să le prizăm”, mărturisește Rebecca Lăzărescu.
Pe aceeași temăÎn același referat este meționat și că: „a luat mai multe capsule din nişte vitamine, le-a golit conţinutul, în ele a pus oxicodonă pisată amestecată cu pulbere de metamfetamină cristal şi încă ceva, dar nu ştiu ce, apoi mi-a oferit o astfel de capsulă şi a luat şi el una. (...) Vlad considera aceste capsule formate din amestec drept ceva special şi de aceea mi-a oferit numai mie şi a luat şi el, fără să mai dea şi altora. După ce ne-am drogat în acest mod, ne-am plimbat cu Buggy Car-ul în zona Tipografilor şi ne-am urcat cu maşina pe linia ferată din zona Universităţii Româno-Americane. Cu această ocazie, m-am julit foarte tare la genunchi, aşa încât, când a trebuit să merg de Paşte la bunicii mei, la Urziceni, nu am putut urca cele patru etaje de la bloc.”
După toate acestea, fata a urmat în mai 2023 un tratament pentru dezintoxicare la Obregia, în urma căruia nu a mai consumat delo oxicodonă.
Potrivit declarațiilor din referatul DIICOT citate de HotNews, Vlad Pascu „fuma cannabis, trăgea pe nas cocaină”, ca după să se urce pe acoperiș și să plângă.
Procurorii cer Tribunalului București arestarea preventivă a Mirunei Pascu, mama lui Vlad Pascu, pentru infracțiuni contra înfăptuirii justiției.
Pe aceeași temăDe asemenea, femeia este acuzată că ar fi furnizat droguri la petrecerile organizate de fiul său.
La începutul lunii septembrie, prietena lui Vlad Pascu, însoțită de mama sa, au depus o sesizare la DIICOT în care declarau că Miruna Pascu îi furnizează droguri fiului ei.
„În fapt, la data de 06.09.2023, a fost înregistrat la DIICOT, Structura Centrală, denunţul formulat de numitele (...), prin care sesizau faptul că în urmă cu trei luni, numitul Vlad Pascu, cu domiciliul în Bucureşti, str. Tipografilor, organiza la domiciliul său petreceri unde punea la dispoziţia participanţilor diferite droguri de risc (cannabis şi xanax) şi de mare risc (de exemplu cocaină), iar o parte din aceste droguri erau furnizate de mama numitului Vlad Pascu”, se arată în documentul procurorilor.
Declarațiile cutremurătoare ale prietenei lui Vlad Pascu
Rebecca Lăzărescu a declarat în fața procurorilor faptul că: „În vara anului 2020, imediat după ridicarea restricţiilor generate de pandemie, l-am cunoscut pe Vlad Pascu într-un anturaj din care mai făceau parte Rareş Ion Tudor, zis Maru şi mai mulţi băieţi şi fete ale căror nume nu mi le amintesc.”
De asemenea, ea a mai dezvăluit lucruri și despre situația familială a tânărului, despre partajul dintre părinții acestuia, care ar fi avut loc în primăvara acestui an.
În urma partajului, Miruna Pascu i-ar fi cedat lui Vlad Pascu drepturile ei de proprietate pe jumătate din casa din Tipografilor.
La momentul respectiv, Vlad Pascu locuia cu tatăl său, soția acestuia și sora lui vitregă. „ (...) din primăvara acestui an tatăl lui a început să se mute treptat de acasă şi să îl lase să stea singur”, mai adaugă Rebecca.
De asemenea, ea declară că: „Începând cu luna martie 2023, cam de când a rămas Vlad singur în casă, ne-am întâlnit de mai multe ori la el acasă, pe str. Tipografilor, şi am participat la petreceri, unde se consumau şi droguri pe care le aducea Vlad.”
Pe aceeași temăTânăra, împreună cu Vlad Pascu, apare într-o filmare din locuința băiatului în care erau sub influența drogurilor. Aceștia spuneau că sunt consumatori de Oxycodonă (drog de mare risc, opioid sintetic ale cărui efecte sunt, potrivit studiilor ştiinţifice, de două ori mai puternice decât ale heroinei).
„Oxicodona este viața noastră. Noi nu suntem toxicomani, noi suntem oxicomani”, spunea tânăra în acel videoclip. Ulterior a mărturisit că a fost filmat în noaptea de 13 - 14 aprilie 2023, la locuința din strada Tipografilor.
Miruna Pascu a încercat să o împiedice pe fată să ajungă la DIICOT
Tânăra a fost în repetate rânduri contactată de Miruna Pascu pentru a o convinge să nu se ducă la DIICOT și să nu dea declarații.
Aceasta a amenințat-o și a șantajat-o cu niște materiale compromițătoare pe care le-ar fi putut face publice în presă.
„În ultimul mesaj din data de 31.08.2023 mi-a spus că, dacă nu voi catadicsi să iau legătura cu ea până luni, o să aibă mai multe materiale de dat la presă despre mine. Din acest motiv, pentru că m-am simţit ameninţată, împreună cu mama mea, am formulat denunţul la DIICOT”, mărturisește fata.
Potrivit sursei amintite, Rebecca a mai adăugat și că: „În cursul discuţiei, de mai multe ori, Pascu Miruna a încercat să mă convingă să nu mă duc la DIICOT - Constanţa să dau declaraţie, iar pentru asta să-mi iau scutire medicală, fie de la dermatolog, fie de la medicul de familie sau dacă totuşi decid să dau declaraţie să spun că nu-mi amintesc că aş fi consumat droguri împreună cu Pascu Vlad şi că în clipul mediatizat de fapt jucam un rol. Pascu Miruna mi-a spus că dacă voi spune adevărul, în sensul că eu consumam împreună cu Pascu Vlad, voi intra la DIICOT martor şi voi ieşi inculpat, pentru consum de droguri. Am perceput-o ca fiind foarte insistentă şi foarte dornică să mă manipuleze, în scopul de a nu exista dovezi pentru istoricul de consum de droguri a lui Pascu Vlad.”
În cadrul discuției, Miruna Pascu i-ar fi spus fetei că este „labilă psihic şi proastă, în încercarea de a mă domina şi de a mă determina, intimidându-mă, astfel încât şi nu mă duc să dau declaraţie şi dacă totuşi mă duc să dau declaraţie, să nu spun adevărul”.
Tânăra s-a simțit amenințată de lucrurile pe care i le-a spus mama lui Vlad Pascu, dar și de statutul social al acesteia, fiind „o persoană cu bani și relații”.
Pe aceeași temă„Eu am fost la DIICOT Constanţa şi am spus adevărul, am declarat inclusiv faptul că ştiam de la Pascu Vlad că mama lui îi mai dădea pastile de Xanax. Acest subiect l-am abordat şi în discuţia cu Pascu Miruna, care s-a făcut că nu e în cunoştinţă de cauză şi că ar fi fost vorba de nişte pastile pe care le-ar fi avut ea în casă de pe nişte reţete mai vechi de-ale ei şi de-ale lui Vlad. Vlad Pascu dispunea de sume mari de bani, pe care îi lua de la părinţi, fără ştirea lor. În cursul audierilor de la Constanţa, avocatul lui Vlad a încercat să atenueze unele afirmaţii de-ale mele, privind obiceiul lui Vlad de a consuma droguri”, a mai declarat fata.
Vlad Pascu și-a transformat căminul într-un loc propice consumului de droguri
El este arestat în urma acuzațiilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența substanțelor interzise și părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție. Drogat fiind, acesta a ucis două persoane în localitatea 2 Mai.
Pe aceeași temăVlad Pascu a fost audiat joi la DIICOT, alături de părinții săi și alți tineri din anturaj. Vineri, DIICOT a anunțat că a fost pus sub urmărire penală și pentru alte trei infracțiuni: deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri.
În urma audierilor, Miruna Pascu a fost arestată preventiv.