Antena Căutare

Observator, ediţie specială dedicată încoronării Regelui Charles al III-lea prezentată de Alessandra Stoicescu, sâmbătă, la 12.00

Transmisiuni în direct de la Londra, cu Mădălina Iacob și din Viscri cu Andreea Țopan. Încoronarea Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii transformă Londra în cel mai important punct al planetei.

Galerie
Observator, Ediţie specială dedicată încoronării Regelui Charles al III-lea prezentată de Alessandra Stoicescu, sâmbătă, la 12.00 | Antena 1

Președintele Franței, Emmanuel Macron, prințul Albert și prințesa Charlene de Monaco, regele Felipe și regina Letizia ai Spaniei, prințul moștenitor Akishino și prințesa Kiko ai Japoniei, Majestatea Sa Margareta a României și ASR Principele Radu, Președintele Kalus Iohannis sunt doar câteva dintre numele celor 2.000 de invitați care vor asista la momentul solemn al încoronării de la Catedrala Westminster Abbey.

Ediţie specială dedicată încoronării Regelui Charles al III-lea prezentată de Alessandra Stoicescu, sâmbătă, la 12.00

Ceremonia pe care o lume întreagă o așteaptă se vede la Observator, Antena 1, într-o ediție specială prezentată de Alessandra Stoicescu sâmbătă, de la ora 12.00.

„Cea mai mare onoare pentru un jurnalist este ca telespectatorii să te primească în casele lor în momentele în care se scrie istoria. Sâmbătă, de la ora 12.00, vom fi cu toții martori la un eveniment unic, cu atât mai important pentru români cu cât Regele Charles al III-lea are o relație foarte apropiata cu țara noastră, unde a și declarat că se simte acasă. Alături de invitații mei din platou și colegii aflați în puncte-cheie vom înțelege semnificația fiecărui moment al ceremoniei din Londra. Martori la scrierea istoriei.” - Alessandra Stoicescu

Articolul continuă după reclamă

Sandra Gătejeanu, director de protocol la MAE şi fost director de protocol al Casei Regale a României, şi Adrian Buga, istoric şi consilier al Casei Regale, vor fi în platoul Observator Antena 1 pentru a explica pas cu pas ceremonia istorică din capitala Marii Britanii.

De la Londra până la Viscri şi înapoi, Observator, Antena 1, vă prezintă un portret regal al viitorului monarh britanic, al istoriei coroanei, dar şi al controverselor din jurul casei regale de Windsor. Reporterul Observator Mădălina Iacob va transmite care este atmosfera în direct de la Londra, unde sunt așteptați peste 5.000.000 de turiști.

„Vom fi în inima Londrei de la prima oră și vom transmite pas cu pas întreaga zi a Încoronării și toate celebrările care vor urma în Marea Britanie și nu numai duminică și luni, la Observator. Suntem martori la istorie, în ziua în care ochii din toata lumea vor fi ațintiți asupra Regelui. Este Regele pe care l-am filmat deseori pe dealurile din inima Transilvaniei și care va primi acum Corona Sfântului Eduard, cea mai importantă bijuterie a Monarhiei Britanice. Va fi eveniment copleșitor pentru întreaga lume.” - Mădălina Iacob

Andreea Ţopan se va afla la Viscri, satul din România care l-a fermecat pe viitorul Rege și va surprinde trăirile "vecinilor" săi. „România are un loc important în inima Regelui Charles al III-lea. Viscri, acest mic sătuc din Transilvania devenit vedetă internațională după ce pe atunci Prințul Charles a hotărât să se transforme din turist, în sătean, este punctul din care îl vom cunoaște pe Monarh prin ochii celor care îi sunt vecini. Puțini sunt cei care au ocazia să se afle atât de aproape de un personaj istoric și poveștile lor vor ajunge în casele celor care ne privesc.” - Andreea Țopan

Ediția specială Observator „Charles al III-lea, Ziua Încoronării” prezentată de Alessandra Stoicescu, începe sâmbătă, 6 mai, de la ora 12.00, în direct la Antena 1 și va urmări toate momentele importante ale ceremoniilor din capitala Marii Britanii, de la slujba încoronării de la Catedrala Westminster până la momentul în care Regele Charles al III-lea al Marii Britanii își va saluta supușii adunați în fața Palatului Buckingham.

Probleme la stația de metrou Aviatorilor. Circulația pe magistrala 2, perturbată. Cum se deplasează trenurile... Pe români îi așteaptă o nouă minivacanță. Câte zile libere vor primi bugetarii din partea statului...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe șoferii
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x