Antena Căutare

(P) Sondaj eJobs: 6 din 10 angajatori au bugetat majorări salariale pentru 2023. Mulți vor oferi un plus între 5-10% la salariu

București, 22 martie 2023: Majorarea salariilor continuă să se afle pe lista de priorități a angajatorilor și în 2023. Potrivit celui mai recent sondaj derulat de eJobs România, 6 din 10 companii spun că au bugetat măriri salariale pentru acest an, asta în condițiile în care 73,7% au adoptat această măsură și anul trecut.

Majorarea salariilor continuă să se afle pe lista de priorități a angajatorilor și în 2023 | ejobs.ro

„2022 a fost un an în care cea mai mare parte a angajaților au putut să își renegocieze salariile pentru că piața le-a creat contextul favorabil în acest sens. Pare că și 2023 este în aceeași linie, iar bugetele pe care angajatorii le-au făcut anul trecut includ majorări salariale în medie cu 5% - 10%. Este o marjă procentuală aplicată și anul trecut, în cea mai mare parte a cazurilor. Chiar dacă majoritatea angajatorilor nu au actualizat salariile cu inflația, au preferat să aloce măriri salariale la nivelul întregii companii, știind că acesta, este până la urmă, principalul criteriu care îi determină pe candidați să își schimbe jobul”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Un sfert dintre respondenții sondajului spun că salariile nu vor crește cu mai mult de 5% anul acesta, în timp de 37,5% au programate măriri între 5% și 10% comparativ cu anul trecut. 20,8% anunță majorări de 10% - 20%, iar 12,5% spun că vor fi ajustate cu inflația.

Există deja o aliniere din punctul de vedere al acordării acestor creșteri, respectiv 68,2% dintre angajatori spun că ele vor viza toți angajații din companie. 18,2% declară că fiecare manager de departament va decide ce angajați vor primi salarii mărite, în funcție de performanța acestora. 9,1% au bugetate creșteri în special pentru angajații din poziții entry level, iar 4,5% le vor direcționa către specialiștii din companie, ca metodă de retenție.

„21% dintre angajatorii care au luat parte la sondaj spun ferm că nu vor aplica o astfel de măsură în 2023, iar principalul motiv pe care îl invocă în acest sens este faptul că se tem de un posibil context economic nefavorabil, care ar putea afecta stabilitatea companiei. Un alt argument, menționat de 12% dintre respondenți, este legat de rezultatele financiare curente ale companiei, care nu pot susține creșteri salariale în acest an”, explică Ana Călugăru.

Articolul continuă după reclamă

Vânzările, resursele umane, producția, telecomunicațiile, IT-ul, bankingul și agricultura sunt principalele domenii în care sunt stabilite creșteri salariale în lunile care urmează. Cele mai multe dintre companiile participante la sondaj sunt din București (47,7%), următoarele județe, din punctul de vedere al reprezentativității, sunt Cluj, Mureș, Prahova, Brașov, Constanța, Timiș, Bacău și Suceava. Sondajul a fost realizat în luna februarie, pe un eșantion de 130 de companii angajatoare.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 30.000 de locuri de muncă.

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,9+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Persoană de contact:

Ana Călugăru

Head of Communications, eJobs România

T: 0729 699 437

M: [email protected]

Românii urmează să primească bani din partea statului, înainte de Paște. Ce sume se vor oferi și cine va putea beneficia... Eurovision 2023. Pe ce poziție va intra România în concurs. Lista completă cu ordinea țărilor și noile modificări...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Ce este, de fapt, un jucător high roller la casino
(P) Ce este, de fapt, un jucător high roller la casino
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale Catine.ro
Rezultate Loto, 11 ianuarie 2026. Report de peste 2,89 milioane de euro la categoria I
Rezultate Loto, 11 ianuarie 2026. Report de peste 2,89 milioane de euro la categoria I
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie HelloTaste.ro
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe coadă la propriu
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade: bugetarii or să ajungă ca mine
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade:... Jurnalul
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x