Antena Căutare

Declarațiile tatălui Simonei Halep înainte de căsătoria fiicei. Ce spune despre prezența președintelui Klaus Iohannis la eveniment

Stere Halep, tatăl sportivei Simona Halep, este în culmea bucuriei pentru că ziua cea mare pentru fiica sa a venit. Simona Halep și Toni Iuruc își vor uni destinele miercuri, începând cu ora 16:00, în fața ofițerului de stare civilă. Ce spune acesta despre zvonurile că președintele României, Klaus Iohannis, ar putea fi prezent la cununia civilă.

Galerie
La ora 16:00, Simona Halep și Toni Iuruc vor spune "da" la Starea Civilă, după care vor petrece într-un club din Mamaia, alături de invitați de marcă. | Profimedia

Invitați de seamă vor fi prezenți la cununia civilă din 15 septembrie a Simonei Halep cu Toni Iuric. Printre aceștia se numără Gică Hagi, Ion Țiriac, dar și mulți alții.

Simona Halep se va căsători civil cu Toni Iuruc în cadrul unei ceremonii fastuoase care va avea loc la Constanţa, de la ora 16.00. Potrivit Observator, petrecerea de nuntă va fi găzduită de un club din Mamaia, fiind aşteptaţi peste 300 de invitaţi.

Simona Halep și Toni Iuric se cunună civil. Va fi Klaus Iohannis prezent la eveniment?

Stare Halep, tatăl tenismenei, a oferit declarații presei despre pregătirile pentru cununia civilă, dar a și răspuns câtorva întrebări care s-au aflat pe buzele tuturor.

Articolul continuă după reclamă

Acesta a declarat că se simte în culmea fericrii: "Super frumos. Emoții normale ca la fiecare. Le doresc multă sănătate, că în rest au de toate", a spus Stere Halep, potrivit Observator.

Ce spune despre prezența președintelui României la fericitul eveniment. Stere Halep a infirmat și informațiile potrivit cărora la nuntă urmează a fi prezent președintele României, Klaus Iohannis. Potrivit acestuia, șeful statului nu a fost invitat la ceremonie.

De asemenea au existat zvonuri cum că la nuntă ar fi interzise telefoanele mobile sau aparatele de înregistrat audio: "Cine vă dă informațiile astea. Sunt minciuni. Noi suntem foarte transparenți, normali, ca toți oamenii de pe suprafața pământului", a precizat tatăl tenismenei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Mesajul motivațional postat de Simona Halep în ziua căsătoriei civile cu Toni Iuric

Simona Halep a postat în mediul online un mesaj motivaţional, chiar în ziua în care se căsătoreşte cu logodnicul ei, Toni Iuruc. Aceasta a dat de înțeles că trăiește cele mai frumoase clipe din viața sa.

"Dă şansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viaţa ta", este mesajul sportivei.În descrierea postării a urat tuturor să aibă parte de o zi excepţională.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Simona Halep a fost cerută în căsătorie la începutul lunii iunie, iar momentul a fost unul deosebit și plin de emoție. Tenismena a povestit în cadrul unei conferințe de presă cum a decurs cererea.

„E foarte frumos (n.r. - inelul de logodnă) și-l port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit! În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, așa, dar nu a fost deloc așa. Impactul a fost mare, am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine. Am plecat la un drum frumos. Da, așa este, ne-am logodit! Mă bucur pentru că am făcut pasul deja, este un moment foarte foarte frumos din viața mea”, a declarat Simona Halep.

Citește și: Cum se va numi Simona Halep după cununia cu Toni Iuruc. Va încălca o regulă nescrisă a tradițiilor machedonești

Despre declarația sa referitoare la faptul că vrea să facă un copil după ce mai câștigă un turneu de Grand Slam, Simona Halep a spus zâmbind: „Așa am zis?. Îmi doresc, așa să fie! După ce voi mai lua un Grand Slam, da, fac și un copil”, a declarat Simona Halep în timpul unei declarații de presă pe care a susținut-o la scurt timp de la cererea în căsătorie.

Ce a publicat Simona Halep înainte cu câteva ore de cununia civilă. Tenismena a transmis un mesaj pe rețelele sociale... Soția lui Michael Schumacher, dezvăluiri neașteptate despre fostul pilot. Ce a recunoscut în documentarul „Schumacher” (...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Noua senzație a atletismului român! Cine e Carolina Pungă, puștoaica care tocmai a devenit vicecampioană europeană la doar 15 ani
Noua senzație a atletismului român! Cine e Carolina Pungă, puștoaica care tocmai a devenit vicecampioană...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cauza morții lui Gabi Mureșan! Fostul fotbalist s-a stins din viață la doar 44 de ani. Ce a dezvăluit autopsia
Cauza morții lui Gabi Mureșan! Fostul fotbalist s-a stins din viață la doar 44 de ani. Ce a dezvăluit autopsia
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x