Antena Căutare

Simona Halep, prima declarație după eliminarea fulgeratoare de la US Open. Adversara de 20 de ani a scos-o din primul tur

Simona Halep a fost eliminată fulgerător în primul tur de la US Open. Sportiva noastră nu a trecut de prima etapă a turneului de grand slam și și-a recunoscut înfrângerea: "Aş putea să mai spun că nu am găsit soluţii pentru meciul de astăzi şi îmi pare rău că am pierdut".

Galerie
Simona Halep a fost eliminată în primul tur la US Open | Getty

Simona Halep, locul 7 WTA şi favorită 7, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de grand slam US Open, ea fiind învinsă de jucătoarea ucraineană Daria Snigur, numărul 124 mondial. Daria Snigur s-a impus cu scorul de 6-2, 0-6, 6-4.

Simona Halep, prima declarație după eliminarea de la US Open: "Totul m-a surprins. Din păcate nu am reuşit să găsesc soluţii"

Simona Halep a declarat, după eliminarea în primul tur de la US Open, că nu a reuşit să găsească soluţii la meciul cu Daria Snigur, jucătoare care în opinia sa a meritat victoria.

"Consider că a jucat un tenis extraordinar, a făcut un meci foarte bun. Am jucat un pic sub presiune pentru că a avut nişte mingi foarte precise, foarte aproape de linie, foarte apăsate... Nu prea a sărit mingea şi a jucat destul de iute.

Articolul continuă după reclamă

Aş putea să mai spun că nu am găsit soluţii pentru meciul de astăzi şi îmi pare rău că am pierdut, bineînţeles, dar adversara mea a jucat foarte bine astăzi şi cred că a meritat să câştige pentru că pe final am făcut şi nişte greşeli destul de uşoare. Puteam să revin, nu se ştia ce se putea întâmpla, dar nu am găsit soluţia potrivită astăzi.

E o jucătoare foarte talentată, jocul ei mi-a pus cele mai mari probleme. Dă nişte lovituri pe care nu prea le-am aşteptat, nu am mai jucat niciodată împotriva ei. Are un tenis destul de ciudăţel, dar destul de bun, pune presiune şi loveşte mingea din orice poziţie, dă foarte bine.

Totul m-a surprins şi, din păcate, nu am reuşit să găsesc soluţii astăzi. Îmi pare rău, dar asta este viaţa şi ăsta e sportul, mergem înainte", a spus Simona Halep pentru Eurosport, potrivit eurosport.ro.

Daria Snigur s-a impus cu scorul de 6-2, 0-6, 6-4. Sportiva a câştigat primul set în jumătate de oră, cu 6-2. Ea a început meciul cu break şi a ajuns rapid la 3-0, după ce a făcut şi al doilea break. Daria Snigur a mai câştigat o dată pe serviciul Simonei Halep. Românca a făcut break o dată.

Citește și: Simona Halep s-a retras din turneul de la Cincinnati. Vezi motivul neașteptat invocat de sportivă

Simona Halep s-a impus categoric în al doilea set cu un scor de 6-0, în doar 24 de minute, făcând de trei ori break, potrivit news.ro.

În decisiv, Snigur a greşit mai puţin şi s-a impus cu 6-4 în 47 de minute, reuşind două breakuri. Simona Halep a câştigat pe serviciul adversarei sale la 2-5 şi a revenit până la 4-5 de la 1-5, însă nu a fost suficient şi a pierdut.

Citește și: Simona Halep, reacție la rece după victoria de la Toronto. Ce a transmis jucătoarea de tenis: „Să câștig aici este un pas mare”

Vezi mai multe ştiri sportive în secţiunea de pe observatornews.ro

David Popovici a fost „curtat” de mai multe Universități americane. Care a fost motivul pentru care a refuzat să meargă ... David Popovici, un nou record la Campionatul Mondial de înot pentru juniori. România a obținut aur și argint...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am putut trăi fără tine?”
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră visul de campion
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x