Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 14 decembrie 2022. Vedetele au ajuns la ferma de măgărițe. Cum s-a descurcat Capet la muls

Liviu Vârciu și Capet au fost vedetele care au deschis ediția din 14 decembrie 2022 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți la târg. Află din rândurile de mai jos ce s-a întâmplat în mașina în care se afla echipa, dar și cum s-a descurcat Capet să mulgă măgărițele.

În ediția din 14 decembrie 2022 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, Liviu Vârciu și Capet au avut o dispută în mașina care le ducea pe vedete la o fermă de măgărițe. Acesta din urmă fusese însărcinat, de către nea Marin, să sune la persoanele pe care le contactase la piața din Chișinău, ca să se asigure că vor mai veni la târgul de la Cricova, organizat vineri:

„Mă gândeam că o să dorm și eu cât am ocazia, da n-am reușit. M-a pus nea Marin să sun, din nou, la oamenii cu care vorbisem la piață și trebuiau să vină la târg.”, a spus Capet.

Liviu Vârciu, enervat de telefonul lui Capet la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, ediția din 14 decembrie 2022. Ce s-a întâmplat în mașină

În mașina de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, vedetele obosite s-au contrazis din nou. De această dată, protagoniștii au fost Liviu Vârciu și Capet. Vârciu s-a arătat deranjat de „gălăgia” pe care o făcea colegul său:

„Hai bă, mai suni sau ce faci? Că vrem să dormim.”, a strigat, deranjat, Liviu Vârciu./„Le explici de 16 ori că marți la ora două.”

„Ai înnebunit?”, l-a luat peste picior Capet pe colegul care a țipat la el.

„A întrebat de patru ori unde, la ce oră, eu ațipisem, mă trezisem. Până la urmă l-am drăcuit un pic.”, a mai spus Liviu Vârciu./„Liviu s-a enervat că vorbesc tare la telefon, de parcă vorbeam de plăcere. Evident că mi-aș fi dorit și eu să dorm.”, a mărturisit Capet.

Capet a fost pus să mulgă măgărițele la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, ediția din 14 decembrie 2022. Ce a descoperit

Când au ajuns la ferma de măgărițe de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, proprietarii le-au „invitat” pe vedete să mulgă animalele. Colegii l-au trimis drept „voluntar” pe Capet, iar Andreea Tonciu l-a însoțit:

„Uite așa merg eu pe Victoriei.”, a spus Capet./„Dacă m-aș fi dus eu la <<Dancing on ice>> cu Iulia Albu, uite așa mergeam. Venea Iulia cu pet-ul ei, veneam și eu cu pet-ul meu.”./„Genială a fost Dorina, am luat-o, îmi plăcea și am zis că eu aș merge cu o măgăriță de asta pe Calea Victoriei. Să merg așa, să se uite toată lumea la mine. Mi s-ar părea chiar interesant.”, a spus Capet la testimoniale.

„Păi nu știu eu să mulg măgărița?”, a spus Capet.

„Normal, fratele meu, Capet, a vrut să mă convingă să mulg. N-am vrut, L-am lăsat pe el, că am văzut că-i place să lucreze cu mâna. Eu nu știam cum să zbor mai repede de acolo, pentru că nu îmi plăcea mirosul de lapte.”, a spus Andreea Tonciu.

„Asta n-are țâțe ca vaca. Ia pune mâna!”, a descoperit Capet./„Măgărița se mulge diferit de vacă, pentru că are țâțele extrem de mici, are țâțele între vacă și oaie.”, a explicat Capet.

Ce trebuie să știi despre noul sezon Poftiți pe la noi: Poftiți la târg

Nea Marin revine la Antena 1 cu o nouă invitație pentru telespectatori: Poftiți pe la noi! Poftiți la târg. Sezonul acesta, vedetele sunt puse la treabă pentru a organiza, în fiecare zonă în care ajung, un târg dedicat meșteșugarilor din acea parte de țară. Nu vor lipsi nici spectacolele de final, puse la punct cu rigurozitate de Nea Marin.

În premieră pentru show, filmările ajung în acest sezon și în Republica Moldova, mai exact pe lângă Orhei și la Cricova. Călătoria continuă apoi la Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Bistrița și Negrești-Oaș. Printre vedetele care sunt gata să-i țină piept lui Nea Marin se numără Ruby, Adriana Trandafir, Iulia Albu, Adda și Cătălin Rizea, Cătălin Cazacu, Patrizia sau Andreea Antonescu.

“Pentru mine a fost unul din cele mai interesante sezoane și mă bucur foarte mult că scopul nostru a fost acela de a descoperi meșteșugari, tradiții, oameni care duc obiceiul mai departe. Sunt fericit că am organizat aceste târguri pentru ei și i-am ajutat să promoveze tot ce zona lor are mai frumos de oferit. Liviu și Andrei au fost lângă mine și, cu toate comentariile lor, m-au ajutat să ducem treaba la bun sfârșit. A fost prima oară când am reușit să ajungem în Republica Moldova, am găsit datini extraordinare și o mâncare…nici nu am cuvinte! Sezonul ăsta a mai venit cu o premieră, deloc plăcută pentru mine. În ultima zi de filmare am ajuns la spital, o să vedeți exact ce s-a întâmplat!”, a declarat Nea Marin.

Poftiți pe la noi! Poftiți la târg se vede la Antena 1 și pe AntenaPlay, în fiecare luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 13 decembrie 2022. Tânărul care i-a atras atenția Andreei Tonciu la fabrică: „Am o s... Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 14 decembrie 2022. Nea Marin, la un pas să leșine. De ce a început să se simtă rău...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Vedetele, final de sezon în jurul mesei. Ce planuri are nea Marin
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Vedetele, final de sezon în jurul mesei. Ce planuri are...
Imagini emoționante cu Bruce Willis în rolul de bunic. Actorul, care suferă de demență frontotemporală, a împlinit 71 de ani
Imagini emoționante cu Bruce Willis în rolul de bunic. Actorul, care suferă de demență frontotemporală, a... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Teodora Nedelcu și Sali Levent au muls vaca: Bunicul ar fi fost mândru de mine
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Teodora Nedelcu și Sali Levent au muls vaca: Bunicul ar...
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un susținător aprig al lui Vladimir Putin întoarce armele împotriva sa: îl numește „ilegitim” și cere judecarea lui pentru „crime de război”
Un susținător aprig al lui Vladimir Putin întoarce armele împotriva sa: îl numește „ilegitim” și cere... Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Fiul Andreei Bănică, hărțuit de alți copii. Ce a povestit artista despre situația neplăcută prin care a trecut Noah: „I-au aruncat-o în lac…”
Fiul Andreei Bănică, hărțuit de alți copii. Ce a povestit artista despre situația neplăcută prin care a... Elle
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cornulețe de post cu apă minerală. Desert fraged cu gem
Cornulețe de post cu apă minerală. Desert fraged cu gem HelloTaste.ro
"Acum e apocalipsa. Următoarele luni vor fi măcel". "Scenariul Armaghedon" pentru piața gazelor după ce Qatarul a... Antena3.ro
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii useit
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!”
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!” BZI
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii Jurnalul
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Se caută 20.000 de angajați pe litoral. Cu cât sunt plătite cameristele, recepționerele și chelnerii
Se caută 20.000 de angajați pe litoral. Cu cât sunt plătite cameristele, recepționerele și chelnerii Observator
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea UseIT
Burger vegetal din năut și spanac. Rețetă de post sănătoasă
Burger vegetal din năut și spanac. Rețetă de post sănătoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x