Antena Căutare

Prețul cel bun, 22 octombrie 2021. Dumitru a câștigat mobilă de dormitor și vacanța mult dorită în Tenerife

În a 35-a ediție de la „Preţul cel bun”, din 22 octombrie 2021, Daniela, Elena, Marian și Dumitru au fost finaliștii ediției. Iată cum s-au descurcat și cum a reușit ultimul să intre în posesia premiului mult visat.

Galerie
În a 35-a ediție de la „Preţul cel bun”, din 22 octombrie 2021, Daniela, Elena, Marian și Dumitru au fost finaliștii ediției. Iată cum s-au descurcat și cum a reușit ultimul să intre în posesia premiului mult visat | Antena 1

Cei patru concurenți au trebuit să învârte de o roată unde să le pice un număr apropiat de 100. Persoană care este cea mai aproape de numărul 100 avea șansă să câștige premiul cel mare, care constă într-un dormitor complet mobilat și o vacanță în Tenerife.

Dumitru a câștigat mobilă de dormitor și vacanța mult dorită în Tenerife la Prețul cel bun, 22 octombrie 2021

Dumitru a reușit să depășească punctajul colegei sale, Elena, și să intre în cursa pentru premiul cel mare al ediției 35.

Norocul i-a surâs și de această dată și a bifat 65, cu 10 puncte mai mult decât rivala sa. Astfel, Dumitru din Cluj a fost finalistul.

Articolul continuă după reclamă

Dacă a ratat premiul de 3.000 de lei la jocul anterior, concurentul a câștigat la proba finală o marjă de eroare uriașă: 1.850. Aceasta l-a ajutat să-și vadă visul împlinit și să intre în posesia marelui premiu.

”E suma de bani cu care noi te ajutăm la prețul final al premiului nostru. Plus sau minus. E marja cu care tu poți jongla când o să-mi spui prețul”, l-a anunțat Liviu Vârciu pe bărbatul din fața lui.

”18.000 de lei”, a fost răspunsul lui Dumitru. ”17.200”, a fost prețul cel bun al dormitorului și a vacanței, astfel că bărbatul a câștigat premiul cel mare pus la bătaie în ediția 35.

Cum se desfășoară show-ul Prețul cel bun de la Antena 1

Săptămânal, de luni până vineri, începând cu ora 18:00, telespectatorii Antena 1 se bucură de un spectacol plin cu energie bună și câștiguri valoroase.

Iuliana Luciu, Matias Alexandro, Marian Olteanu și Ramona Tibrin sunt cei patru co-prezentatori ce vor fi alături de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu în quiz show-ul de la Antena 1. Zeci de concurenți își testează sub ghidajul lor inspirația în ceea ce privește Prețul cel bun, dar, mai ales, încercă să ajungă cât mai departe în concurs și să plece acasă cu premii incredibile.

Selectați din public, concurenții trebuie să liciteze prețul unui produs, încercând să ajungă cât mai aproape de suma corectă, dar fără să o depășească. În fiecare ediție, participanții trebuie să ghicească valoarea premiilor puse în joc printr-o serie de jocuri amuzante, probe interactive şi faze eliminatorii, la finalul cărora pot câștiga bani sau obiecte valoroase.

De la aparatură electrocasnică, automobile sau chiar premii în bani, Prețul cel bun oferă tuturor concurenților o șansă la câștig. În ultimii 50 de ani, formatul a fost realizat aproape pe tot mapamondul bucurându-se de un real succes.

Publicul de acasă poate juca Prețul cel Bun pe aplicația Antena 1 ( Google Play > https://bit.ly/3yNufQp / App Store https://apple.co/3fxFC7p), unde se organizează frecvent sondaje și se lansează provocări cu premii. La fel ca în platoul emisiunii, utilizatorii aplicației sunt puși în situația de a estima prețuri pentru a primi abonamente Antena PLAY și alte surprize.

Prețul cel bun, 22 octombrie 2021. Dumitru a fost la un pas să câștige 3.000 de lei. Cu ce premiu a plecat, însă, acasă... Prețul cel bun, 25 octombrie 2021. Alexandra este biolog și l-a impresionat pe Liviu Vârciu cu dezvăluirile sale. Ce a c...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Quiz show-ul Prețul cel bun revine cu un nou sezon la Antena 1! Când va fi difuzată emisiunea și ce surprize aduce
Quiz show-ul Prețul cel bun revine cu un nou sezon la Antena 1! Când va fi difuzată emisiunea și ce surprize aduce
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prețul cel bun, 20 iunie 2022. Cum l-a
Prețul cel bun, 20 iunie 2022. Cum l-a "ajutat" o concurentă pe Andrei Ștefănescu să facă un exercițiu de dicție
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se încheie”
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!”
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!” BZI
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat de la UE
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat... Jurnalul
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro!
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro! Kudika
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele Redactia.ro
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x