Antena Căutare

A murit Regina Elisabeta a II-a. S-a stins la 96 de ani, înconjurată de familie

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a încetat din viață încojurată de membrii familiei, la 96 de ani.

Galerie
A murit Regina Elisabeta a II-a. S-a stins la 96 de ani, înconjurată de familie | Getty Premium

Stirea este în curs de actualizare. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viaţă. Monarhul avea 96 de ani.

Casa Regală Britanică a anunțat în urmă cu doar câteva momente moartea Reginei Elisabeta a II-a. Monarhul s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate și a fost pusă sub supraveghere medicală, după ce starea ei s-a agravat.

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a vor avea loc, cel mai probabil, în cea de-a zecea zi de la decesul său, după cinci zile de priveghi. Între timp, va avea loc proclamarea oficială a Regelui Charles, chiar a doua zi după deces, iar acesta va avea deja o serie de atribuţii şi deplasări pentru a primi condoleanţe, transmite The Guardian.

”Regina a murit în pace la Balmoral, în această după-amiază”, este anunţul.

Articolul continuă după reclamă

”Regele şi regina consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară şi se vor întoarce la Londra mâine”, mai arată anunţul.

Regina Elisabeta a II-a s-a stins la 96 de ani

Informațiile conform cărora Regina Elisabeta se confruntă cu probleme de sănătate au apărut încă de anul trecut. În octombrie 2021, aceasta a fost internată în secret, iar în luna februarie a anului acesta, a fost infectată cu Covid-19.

Starea ei de sănătate a început sâ se degradeze când a rămas fără partenerul ei de-o viață pe care l-a iubit foarte mult, Prințul Philip. Soţul reginei Elisabeta a II-a, a murit la vârsta de 99 de ani, în luna aprilie.

În ziua funerariilor, îmbrăcată în negru, Regina și-a ținut capul plecat și a stat separată de restul familiei. În timp se sicriul, Suverana a călătorit singură în una dintre mașinile regale și a fost surprinsă în timp de plângea. Momentul a fost și mai emoționant, ținând cont de faptul că Regina a reuși mereu să își mascheze momentele de slăbiciune.

Suverana Marii Britanii a renunțat la mai multe angajamente regale în ultimul an de viață

În luna mai, chiar cu puțin timp înainte de Jubileul de Platină, Majestatea Sa a anunțat că nu va mai lua parte la toate întâlnirile sale oficiale. Declarația oficială publicată de la Buckingham Palace ilustrau că Regina renunță pentru o perioadă la îndatoririle ei de a ieși în public și de a fi prezentă la vizite și evenimente din cauza unor “probleme episodice de mobilitate”.

De asemenea, ea a II-a nu a fost prezentă la Deschiderea sesiunii Parlamentului care a avut loc pentru că așa au sfătuit-o medicii. Cel care a înlocuit-o pe Majestatea Sa la toate evenimentele și îndatoririle a fost Prințul Charles.

Cu toate acestea, monarhul și-a făcut apariția la Jubileul de Platină, însă nu a participat la întreaga ceremonie.

Cine îi ia locul pe tronul Marii Britanii Reginei Elisabeta

Charles, noul suveran al Regatului Unit, va domni sub numele de Charles al III-lea, după moartea reginei Elisabeta a II-a, a anunţat joi premierul britanic Liz Truss, transmite EFE.

"Astăzi, Coroana trece, aşa cum a făcut-o timp de peste o mie de ani, la noul nostru monarh, la noul nostru şef de stat, Majestatea Sa Regele Charles al III-lea", a declarat şefa guvernului britanic într-un discurs către ţară rostit din faţa reşedinţei oficiale din Downing Street, potrivit Agerpres.

Charles, prinţ de Wales, a devenit regele Marii Britanii după ce mama sa, regina Elisabeta a II-a "a murit în pace" la reşedinţa sa de la Balmoral, joi, în cursul după-amiezii, conform unui anunţ al Palatului Buckingham

ORA 20.35 Regina Elisabeta a II-a a murit

Regina Elisabeta a II-a, cel mai faimos monarh din lume, a murit joi, la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia, alături de familia sa şi de fiul său, prinţul Charles, care i-a succedat automat.


''Regina a murit liniştită la Balmoral în această după-amiază. Regele şi regina consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară şi se vor întoarce la Londra mâine'', a precizat Palatul Buckingham într-un comunicat, preluat de Reuter, un anunţ primit cu mare emoţie în Marea Britanie, unde Elisabeta a II-a era foarte populară.

De ce amână Nicolae Guță botezul celui de-al 12-lea copil. Manelistul a ținut să se justifice... A murit Regina Elisabeta a II-a. Mesajul Regelui Charles al III-a la decesul mamei sale...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x