Antena Căutare

Andreea Marin și Ștefan Bănică, imagine rară împreună la absolvirea Violetei. Cum au fost surprinși cei doi

Andreea Marin a luat pe toată lumea prin surprindere cu o poză neașteptată în care apare alături de fostul soț, Ștefan Bănică. Cei doi s-au întâlnit pentru a-i fi alături fiicei lor, Violeta, care a absolvit liceul.

Galerie
Andreea Marin a luat pe toată lumea prin surprindere cu o poză neașteptată în care apare alături de fostul soț, Ștefan Bănică | Instagram

Ștefan Bănică și Andreea Marin au fost căsătoriți șapte ani, iar din rodul iubirii lor s-a născut o fată, pe care au numit-o Violeta. Deși formau o familie minunată, cei doi au luat decizia de a merge pe drumuri separate. Așadar, au divorțat în 2013.

De-a lungul anilor, prezentatoarea TV și fostul partener au păstrat legătura de dragul fiicei lor. Aceștia au avut o relație bună pentru a o crește și educa împreună pe Violeta Bănică.

Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că tânăra se înțelege foarte bine cu părinții săi, chiar dacă aceștia sunt despărțiți și au deja alți parteneri de viață. Andreea Marin trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de Adrian Brâncoveanu, în timp ce Ștefan Bănică și-a construit o familie fericită lângă Lavinia Pîrva.

Citește și: Cu ce boală s-a luptat Andreea Marin ani întregi. Nimeni nu știa prin ce suferințe trecea prezentatoarea tv. Ce a declarat

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, artistul nu uită niciodată de evenimentele importante din viața fiicei sale. Recent, acesta a fost prezent la ceremonia de absolvire a Violetei Bănică, unde s-a pozat alături de fata lui și fosta soție.

Cum au fost surprinși Andreea Marin și Ștefan Bănică la absolvirea fetei lor, Violeta Bănică

Pentru că este foarte activă pe rețelele sociale, Andreea Marin nu a ezitat să își anunțe fanii că fiica ei a încheiat un capitol important pentru ea. Se pare că Violeta Bănică a terminat liceul și se pregătește intens pentru facultate.

La eveniment, tânără a avut aproape ambii părinți. Ștefan Bănică nu a putut să lipsească de la absolvirea fetei sale. Mai mult, Violeta Bănică și-a dorit să facă o poză alături de tatăl și mama ei pentru a-și aduce aminte întotdeauna de acest moment emoționant.

Andreea Marin și Ștefan Bănică au fost surprinși în timp ce zâmbeau larg la camera de filmat. În ochii lor se poate observa cât de mândri sunt de fiica lor.

Citește și: Violeta Bănică, într-o rochie scurtă și strălucitoare. Cum a reacționat Andreea Marin când și-a văzut fiica

De altfel, Violeta Bănică a atras tuturor atenția cu frumusețea deosebită. Tânăra a îmbrăcat o rochie neagră ce i-a scos în evidență atuurile fizice.

Alături de imaginile de la absolvirea fetei sale, Andreea Marin a publicat și un mesaj copleșitor.

„Rămas bun, copilărie și-un bun zbor spre viitor ❤️!”, a scris ea, vizibil emoționată și mândră.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Postarea Andreei Marin a strâns mai bine de 19 mii de like-uri și o mulțime de mesaje din partea fanilor.

„Felicitări, mult noroc!!!”, „Ce tablou frumos!♥️Felicitări!”, „Foarte frumos și emoționant moment! Sincere felicitări! 🥰 Ați educat o fetiță minunată, pregătită să cucerească lumea! Împreună, ați crescut un vis cu răbdare, dragoste și speranță! Azi nu e doar despre o absolvire, ci despre o inimă care a crescut sub ochii dumneavoastră” sau „Superb, începe o nouă etapă, mult succes în continuare în tot ceea ce și-a propus”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Șerban Huidu, acuzat de o prezentatoare de radio de hărțuire. Cum se apără omul de televiziune... Fotografia rară a lui Ștefan Bănică alături de fiica lui, Violeta. Ce mesaj i-a transmis la festivitatea de absolvire...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x