Antena Căutare

Blonda cu cel mai frumos bust natural. A detronat-o pe Emily Ratajkowski și atrage atenția de fiecare dată | FOTO

Sydney Sweeney este una dintre actrițele momentului, fiind una dintre cele mai apreciate actrițe de la Hollywood.

Galerie
Sydney Sweeney a întors toate privirile și a acaparat toate aparatele foto ale fotografilor pe covorul roșu cu decolteul ei abisal. | Profimedia

Sydney Sweeney, în vârstă de 26 ani, este o actriță foarte ambițioasă, cu țeluri mari. Actrița a debutat în serialul „Euphoria” și datorită talentului ei, ea a primit multe roluri în filme care s-au dovedit a fi un real succes.

După ce a jucat în serialul pentru și despre adolescenți “Euphoria”, Sydney este acum protagonista unui film de groază numit “Immaculate”. Ea va apărea și într-un film cu supereroi, alături de Dakota Johnson, “Madame Web”.

Sydney Sweeney, rochia decupată care a atras toate privirile

Tânăra actriță are deja o carieră de succes și are planuri mari. Este încântată că a ajuns să fie apreciată atât pentru talentul, dar și pentru frumusețea ei.

Articolul continuă după reclamă

Cu o siluetă de invidiat, frumoasa Sydney a pus pe jar imaginația fanilor, reușind să acapareze atenția multora. Ea are deja peste 18 milioane de urmăritori pe Instagram.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Cea mai sexy actriță a momentului, apariție fierbinte cu decolteu amețitor la People's Choice Awards. Sydney Sweeney a strălucit

Sydney Sweeney postează adesea fotografii cu ea în ținute de gală, dar și poze de pe platourile de filmare, bucurându-se de fiecare mică reușită a sa.

De curând, frumoasa blondină a participat la Premiile GLAAD Media în Beverly Hills, California. Sydney a purtat o rochie rgintie mulată, cu trenă, care a atras toate privirile.

Decolteul ei abisal a atras toate privirile și blițurile fotografilor pe covorul roșu. Tânăra actriță, când a fost întrebată în trecut dacă a apelat la operații estetice pentru a-și face o mărire de bust, blondina a spus că formele ei sunt naturale.

Acest lucru i-a făcut pe fani să o îndrăgească și mai mult.

Cum a început cariera lui Sydney Sweeney

Înainte să joace înserialul “Euphoria”, Sydney a fost la audiții pentru mai multe seriale precum “Anaomia lui Grey” și “Criminal Minds”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Părinții ei au sprijinit-o mereu și au dus-o la audiții pentru filmele în care și-a dorit să joace. Astfel, părinții ei au făcut naveta între Los Angeles, Washington și Spokane, orașul natal.

Citește și: Pamela Anderson a renunțat definitiv la machiaj. Care e motivul și cum arată acum la 56 ani

Pe când avea 18 ani, Sydney și părinții ei s-au confruntat cu probleme financiare și și-au pierdut casa. După ce a obținut mai multe roluri și a muncit din greu, Sydney spera să câștige suficienți bani încât să cumpere înapoi casa părinților.

Actrița a mai primit roluri și în serialul “White Lotus” și apoi în filmul “Sharp Objects”, unde a jucat alături de Amy Adams.

Încă din adolescență, Sydney a demonstrat că e ambițioasă și că va munci mereu din greu ca să obțină ce își dorește.

Ea a declarat pentru publicația British GQ că nu o să își dorească niciodată ca viitorii ei copii să o vadă pee a stresându-se în felul în care ea și-a văzut părinții stresându-se și mucind din greu.

“Vreau să le arăt generațiilor tinere că poți face orice îți dorești și poți obține orice, chiar dacă nu ai legăturile necesare”, a mai spus Sydney.

În prezent actrița se bucură de un succes răsunător și asta se reflectă în viața ei socială și rolurile pe care le-a obținut în filme și seriale.

Loredana Groza, show de zile mari. În ce ipostaze incendiare a fost surprinsă artista într-un club din București... Palatul Buckingham răspunde zvonurilor. A murit sau nu Regele Charles. Iată comunicatul oficial...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
John Galliano, decizie radicală după valul de controverse! Ce se întâmplă cu expoziția de la Met: „Am decis, cu mare tristețe…”
John Galliano, decizie radicală după valul de controverse! Ce se întâmplă cu expoziția de la Met: „Am decis,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată casa de peste un milion de dolari a lui Dragoș Săvulescu. Actorul trăiește pe picior mare în Los Angeles
Cum arată casa de peste un milion de dolari a lui Dragoș Săvulescu. Actorul trăiește pe picior mare în Los Angeles
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x