Ce a făcut Edward Sanda, la câteva zile după nunta sa cu Cleopatra Stratan. În ce ipostază a fost surprins
Recent, Edward Sanda s-a căsătorit recent cu Cleopatra Stratan și cei doi au avut parte de o nuntă de vis. Fanii de pe Instagram au descoperit ce a făcut artistul, la scurt timp după eveniment. În ce ipostază a fost acesta surprins?
Publicat: Miercuri, 18 August 2021, 13:46 | Actualizat: Miercuri, 18 August 2021, 14:31Pe 14 august 2021, Edward Sanda și Cleopatra Stratan au ales să își unească destinele și au avut parte de o nuntă desprinsă parcă din povești, la un local select din Snagov. Mulți au fost surprinși când au aflat că cei doi vor să se căsătorească la o vârstă atât de fragedă, dar artiștii au explicat faptul că sunt extrem de siguri de sentimentele lor și că își doresc din toată inima să facă marele pas.
La scurt timp după nuntă, Edward Sanda s-a fotografiat într-o ipostază neașteptată și fanii au reacționat imediat. Ce a ales să facă artistul, la câteva zile după ce s-a căsătorit cu Cleopatra Stratan?
Cum a fost surprins Edward Sanda, la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Cleopatra Stratan
Cei doi artiști au fost atât de fericiți de faptul că și-au unit destinele încât au dorit să împărtășească și fanilor fotografii de la nuntă. Ea a ales să poarte o rochie simplă din satin alb lucios, cu bretele subțiri. El a optat pentru un costum negru și o cămașă albă. Ținutele acestora au fost pe cât de simple, pe atât de elegante. Edward Sanda și Cleopatra Stratan și-au făcut apariția la localul din Snagov într-o mașină de epocă, ce a completat perfect decorul elegant de la eveniment.
Pe aceeași temăUrmăritorii de pe Facebook și Instagram au transmis numeroase mesaje de felicitare, dar au fost și voci critice care au ales să „taxeze” faptul că cei doi miri „s-au grăbit” cu nunta. Totuși, Edward Sanda a postat pe pagina sa oficială un mesaj prin care a redus la tăcere pe mulți dintre cârcotași.
„💍 Încă un vis îndeplinit! 😌❤️ Sunt extrem de fericit ca m-am căsătorit cu cea mai frumoasa și specială fata din univers pe care o iubesc infinit! Va mulțumim pentru toate mesajele și gândurile bune!”, a fost dezvăluirea făcută de Edward Sanda pe Instagram, după ce și-a unit destinul cu aleasa inimii sale.
„Tot ce pot să spun este că am avut o nuntă minunată, emoționantă și foarte relaxantă, exact așa cum ne-am dorit. Vrem să mulțumim în mod special oamenilor care au fost alături de noi, părinților, prietenilor și tuturor oamenilor dragi nouă. Ne-am simțit minunat cu voi. Love you all”, a scris Cleopatra Stratan în cadrul unui InstaStory, completând astfel dezvăluirea făcută de proaspătul său soț.
Pe aceeași temăÎn ultimele zile, domnul și doamna Sanda au continuat să publice și alte fotografii și clipuri video de la nunta lor de vis, semn că cei doi sunt mai mult decât fericiți de petrecerea avută și de faptul că au făcut marele pas.
Recent, Edward Sanda a dezvăluit în cadrul unui InstaStory ce a ales să facă, la câteva zile după nuntă. Artistul a fost surprins la sală, semn că acesta nu își neglijează tonusul și aspectul fizic. Nu se știe deocamdată unde au ales să își petreacă cei doi luni de miere, dar cu siguranță fanii așteaptă cu sufletul la gură noi și noi vești din partea acestora.