Antena Căutare

Ce mesaj emoționant a transmis Ștefan Bănică la 27 de ani de la moartea tatălui său: „A plecat să joace în ceruri”

Ștefan Bănică a emoționat internauții după ce a publicat un mesaj impresionant despre tatăl său. Iată ce imagine a publicat artistul pe rețelele sociale cu una dintre cele mai importante persoane din viața sa.

Galerie
Ștefan Bănică a emoționat internauții după ce a publicat un mesaj impresionant despre tatăl său | Antena 1

Ștefan Bănică este o fire foarte discretă și preferă să își țină viața personală cât mai departe de luminile reflectoarelor, însă nu ezită să își țină la curent prietenii virtuali cu cele mai deosebite momente din viața sa.

Fiecare postarea a cântărețului din mediul online atrage atenția fanilor, chiar dacă nu este foarte activ. Acesta obișnuiește să publice imagini cu el sau de la concertele la care este invitat să cânte. Din când în când, vedeta își ia prin surprindere urmăritorii de pe rețelele sociale cu fotografii alături de familia sa.

Ștefan Bănică, mesaj emoționant la 27 de ani de la moartea tatălui său

De curând, Ștefan Bănică a publicat o imagine neașteptată pe contul oficial de Instagram. Artistul a decis să împărtășească cu prietenii virtuali o fotografie în care apare tatăl său, dar și un mesaj extraordinar de frumos.

Articolul continuă după reclamă

În poză se poate oberva că tatăl cântărețului a fost mereu un om elegant și vesel. Acesta a apelat la un costum negru, o cămașă albă, un papion negru și o pălărie pe care le-a asorat cu un zâmbet larg.

Citește și: Ce relație are Ștefan Bănică cu cei trei copii ai săi. Ce destăinuiri a făcut despre familia sa

Mesajul pe care l-a transmis Ștefan Bănică prin intermediul postării a emoționat pe toată lumea, iar reacțiile fanilor nu au întârziat să apară.

„27 mai 1995 - 27 mai 2022 înseamnă 27 de ani de când tatăl meu a plecat să joace în ceruri, dar a rămas în memoria afectivă a tuturor celor care l-au văzut, l-au ascultat și l-au iubit. Îmi doresc ca noile generații să-l descopere, având acces la multe materiale memorabile cu el pe internet.”, a scris cântărețul, vizibil mândru de tatăl său.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Imaginea cu Ștefan Bănică senior a strâns mai bine de 2 mii de like-uri, semn că actorul a fost recunoscut rapid de către prietenii virtuali ai fiului său.

Citește și: Motivul neștiut pentru care Lavinia Pîrva nu a mai acceptat oferte în televiziune de când a devenit mamă. Ce a declarat vedeta

„Amintirea lui este la fel de vie și acum, fiindcă artiștii de talia domnului sunt nemuritori...sunt parte din copilăria noastră!”, „Artiștii nu ne părăsesc niciodată, părinții nici atât! Îl privesc cu drag, îi cânt piesele, mă inspiră! Și cred că din ceruri este mândru de dumneavoastră și de Radu Ștefan.” sau „Un mare actor, va rămâne în sufletele multor generații!”, au fost doar câteva dintre mesajele de admirație ale oamenilor din mediul online.

Ce relație avea Ștefan Bănică cu tatăl său

Deși nu s-a văzut asta atât de des, Ștefan Bănică a avut o relație specială cu tatăl său. Acesta a primit o educație adecvată și cele mai pretioase lecții de viața de la bărbatul care l-a crescut.

"Era premiera de la Teatrul Bulandra a celebrei piese 'O scrisoare pierdută', pusă în scenă de Liviu Ciulei din 1972, iar eu am fost acolo, aveam 5 ani. Habar nu aveam despre ce e vorba, dar eram prezent acolo şi nu înţelegeam de ce tata, care îl juca pe Ghiţă Pristanda, avea o sabie şi nu o scoate din teacă, aia era problema mea. La final, stăteam în primul rând şi tata m-a luat pe scenă la aplauze lângă toată distribuţia, nici nu ştiam eu atunci lângă cine stau. Tata nu avea chestia asta, să îmi spună mie că e mândru de mine. Le spunea altora, dar mie nu, probabil ca să nu mi-o iau în cap", a spus cântărețul despre o întâmplare cu tatăl său, potrivit viva.ro.

Chrissy Metz a slăbit 45 de kilograme cu un singur obicei alimentar. Cum arată acum actrița... Viorel Lis este infectat cu o bacterie misterioasă. Fostul primar al Capitalei e internat de urgență...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lovitură după despărțirea de Cristina. Andrei Rotaru a făcut un anunț neașteptat: „O ultimă dorință”
Lovitură după despărțirea de Cristina. Andrei Rotaru a făcut un anunț neașteptat: „O ultimă dorință”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Din ce își câștigă banii Daniela Crudu, după ce a renunțat la televiziune. A spus fără ezitare cu ce se ocupă
Din ce își câștigă banii Daniela Crudu, după ce a renunțat la televiziune. A spus fără ezitare cu ce se ocupă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x