Antena Căutare

Christina Ich și Alex Pițurcă au fost văzuți din nou împreună. Care e motivul care i-a reunit pe cei doi după despărțire

Christina Ich și Alex Pițurcă au fost surprinși din nou împreună, potrivit imaginilor postate pe rețelele de socializare. Cei doi au fost reuniți de un moment extrem de important și emoționant din viața lor. Iată despre ce este vorba!

Galerie
Christina Ich și Alex Pițurcă au fost surprinși din nou împreună, potrivit imaginilor postate pe rețelele de socializare. | Instagram

Recent, Christina Ich și-a anunțat urmăritorii, printr-un Insta Story, că relația cu Alex Pițurcă s-a încheiat. În trecut, aceasta a mărturisit că relația lor a pornit ca o dragoste nebunească la prima vedere, fără să aibă timp să se cunoască mai bine.

„Cât poți să cunoști un om în trei luni? Nu-l cunoști în 20 de ani.”, sunt o parte din vorbele influenceriței de pe Instagram.

Cu toate acestea, pe Cristina Ich și Alex Pițurcă îi leagă creșterea fiului lor, Noah, motiv pentru care cei doi nu au cum să nu se mai întâlnească în viitor. De asemenea, Ich se simte binecuvântată pentru apariția băiatului în viața lor.

„Ne-am iubit mult, pasional, nebunește. Avem mărturie un trecut minunat și inestimabil. Tocmai faptul că nu ne-am dat timp, că ne-am lăsat pradă pasiunii, a lăsat loc apariției unei minuni în viața noastră”, scria Cristina Ich pe rețelele sociale, citată de Libertatea.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cristina Ich, noi declarații controversate în online. Vedeta e indignată că imigranții le fură locurile de muncă românilor

Christina Ich și Alex Pițurcă au fost surprinși din nou împreună cu ocazia zilei de naștere a micuțului Noah

Christina Ich și Alex Pițurcă au fost surprinși ca o adevărată familie în acest weekend, cu ocazia zilei de naștere a fiului lor, potrivit fanatik.ro. Ambii părinți au fost prezenți la petrecerea aniversară a lui Noah și pare că au încercat să se comporte cât se poate de exemplar, potrivit unei postări pe Insta Story.

Christina Ich și Alex Pițurcă au stat chiar și unul lângă altul. La rândul său, micuțul Noah a avut parte de o petrecere de poveste, cu multe decorațiuni sub formă de animale.

Christina Ich l-a adus pe lume, pe Noah, în 2019. Se pare că multă lume credea că apariția noului membru îl va face pe Alex Pițurcă să se așeze la casa lui. Cu toate acestea, Christina Ich a povestit, într-un podcast al lui Radu Țibulcă, faptul că nu a avut o relație prea fericită și că de multe ori a vrut să-și facă bagajul. Aceasta a mai adăugat că doar de dragul copilului a mai rămas alături de Alex Pițurcă, potrivit surselor menționate mai sus.

„Dacă nu-l aveam pe Noah (n.r. – băiatul celor doi) îmi făceam bagajele și eram plecată în munți, închisă cu lacătul. A fost o perioadă în care voiam să fug de acasă. Nu că nu mai mă înțelegeam. Noi am făcut copilul ăsta extrem, extrem de repede. Nu că ne-am îndrăgostit, a fost dragoste la prima vedere. Dragoste d-aia nebunească! Și eu de el, și el de mine.”, a spus Christina Ich.

Citește și: Replica lui Alex Pițurcă după ce s-a scris că a părăsit-o pe Christina Ich. Ce mesaj a postat afaceristul

La ce facultate studiază fiica lui Sorin Bontea. Suma pe care o scoate din buzunar pentru educația Mirunei în străinătat... Cine a fost în inima Iuliei Vântur înainte de Salman Khan. Prietena ei apropiată a făcut dezvăluiri...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Kelly Osbourne, transformare incredibilă după ce apropiații s-au temut că o vor pierde. Imaginile care i-au uimit pe fani
Kelly Osbourne, transformare incredibilă după ce apropiații s-au temut că o vor pierde. Imaginile care i-au uimit...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Căsnicia Ancăi Serea a fost din nou luată sub lupă de către internauți. Ce au observat aceștia în mediul online
Căsnicia Ancăi Serea a fost din nou luată sub lupă de către internauți. Ce au observat aceștia în mediul online
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
Nicușor Dan va încredința mandatul de premier PSD! Este luat în calcul și Alexandru Rogobete!
Nicușor Dan va încredința mandatul de premier PSD! Este luat în calcul și Alexandru Rogobete! BZI
Liderul AUR, atacat de propria „galerie”: „Ai lăsat pe capul românilor useriștii și pe Bolojan”
Liderul AUR, atacat de propria „galerie”: „Ai lăsat pe capul românilor useriștii și pe Bolojan” Jurnalul
Cornel Luchian, dezvăluiri emoționante despre momentul în care a fost în comă: Singurul lucru care mă ține aici sunt copiii
Cornel Luchian, dezvăluiri emoționante despre momentul în care a fost în comă: Singurul lucru care mă ține... Kudika
Rugaciunea pe care orice elev sa o rosteasca inainte de Evaluarea Nationala la Matematica. E grabic ajutatoare
Rugaciunea pe care orice elev sa o rosteasca inainte de Evaluarea Nationala la Matematica. E grabic ajutatoare Redactia.ro
Cel mai dorit colegiu de către elevii de 10 ai României. 10 candidaţi pe un loc la admitere
Cel mai dorit colegiu de către elevii de 10 ai României. 10 candidaţi pe un loc la admitere Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x