Antena Căutare

Cine a cântat la nunta lui Florin Salam. Artistul s-a bucurat de o surpriză emoționantă din partea fiicei sale

Florin Salam și Roxana Dobre și-au organizat nunta în detaliu pentru a trăi cele mai frumoase clipe din viața lor, așa cum și-au dorit de foarte mult timp. Manelistul și-a răsfățat „aleasa inimii” cu muzică bună și un meniu pe măsura așteptărilor. Iată pe cine a invitat cântărețul pentru a-i cânta la eveniment.

Galerie
Florin Salam și Roxana Dobre și-au organizat nunta în detaliu pentru a trăi cele mai frumoase clipe din viața lor, așa cum și-au dorit de foarte mult timp. | Instagram

Florin Salam și Roxana Dobre au decis să se căsătorească religios după 8 ani de relație, chiar pe 1 iunie 2022. Cei doi au organizat un eveniment discret într-un cadru fabulos pe o plajă din Mamaia, unde au spus marele „DA”.

Petrecerea s-a mutat mai târziu într-un local de lux de la mare. Manelistul și soția sa au petrecut clipe de neuitat alături de cele mai importanta persoane din viața lor. De altfel, nunta celor doi a fost una pregătită în detaliu pentru a răsfăța invitații.

Citește și: Roxana Dobre, sărbătorită cu fast de prieteni. Cum și-a aniversat ziua de naștere soția lui Florin Salam

Artistul nu s-a uitat deloc la bani atunci când a venit vorba de meniul evenimentul, dar și de formația care i-a cântat la petrecere. Se pare că angajații au început să prepare masa regească de la ora 10.00.

Articolul continuă după reclamă

Am început de la 10.00 să pregătim meniul. Comanda lui Salam a sunat clar: două meniuri barbeque, unul pentru cununie și altul pentru seară. Am pregătit pentru cununie 2 viței de lapte, doi porci, doi berbecuți (batal). Apoi curcani, pui, fără număr, pe care i-am pus întâi la abur și apoi i-am rumenit, fiecare câte două ore. Avem apoi jumări, șorici, pomana porcului, saramură de crap, cartofi la ceaun, mamăliguță la pirostrii, brânză de oaie și de bivoliță făcută în ferma noastră. Să nu uit că pregătim și nu bulz tradițional, ca la mama lui acasă și la cererea lui Salam specială prepelițe la tigaie”, a mărturisit George, conform click.ro.

Cine a cântat la nunta lui Florin Salam și a Roxanei Dobre

Florin Salam a avut grijă și de atmosfera de la nunta sa pentru ca invitații să se simtă cât mai bine. Artistul a adus o formație special din Turcia pentru a întreține o ambianță plăcută la petrecere, motiv pentru care muzica a fost de tipul celei Buddha Barm, potrivit sursei menționate mai sus.

Betty Blue, moment emoționant la nunta tatălui său cu Roxana Dobre

Nunta lui Florin Salam cu Roxana Dobre a fost una plină de distracție, însă momentele emoționante nu au întârziat să apară. Betty Blue, fiica manelistul, s-a decis să-i facă o surpriză neașteptată tatălui său.

Citește și: Cununia lui Florin Salam cu Roxana Dobre nu este recunoscută de Biserică. Cât a costat nunta și ce mesaj a transmis soacrei

Tânăra a urcat pe scenă și a interpretat o melodie care a ridicat părul de pe mâinile invitaților. Cântărețul și soția sa au urmărit cu atenția momentul plin de pasiune și emoție al lui Betty Blue.

Într-o rochie bej, lungă și cu decolteu abisal, fiica lui Florin Salam a reușit să întoarcă privirile tuturor. Ținuta i-a scos în evidență superbele trăsături ale feței, dar și formele de invidiat.

Un lucru este evident, Betty Blue este foarte talentată. Aceasta a moștenit „vocea de aur” de la tatăl său. De altfel, manelistul nu s-a așteptat nici măcar o secundă ca fiica lui să urce pe scenă, chiar la nunta sa cu Roxana Dobre.

Momentul emoționant a adus zâmbete de bucurie și mândrie pe fețele celor doi.

Jennifer Lopez, decolteul abisal care a atras atenția fotografilor pe covorul roșu la premiile MTV. Ce detaliu au observ... Primele declarații ale Shakirei după ce a fost surprinsă în ambulanță, după despărțirea de Gerard Pique. Imagini neaștep...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază neașteptată
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x