Antena Căutare

Cine este și cum arată fratele Cristinei Ciobănașu. Cei doi seamănă ca două picături de apă

Cei doi sunt foarte buni prieteni, iar fanii au observat cât de mult seamănă cei doi, dar și cât de bine se înțeleg, deși sunt frați.

Galerie
Cine este și cum arată fratele Cristinei Ciobănașu. Cei doi seamănă ca două picături de apă | Instagram

Criss, așa cum îi spun prietenii, s-a fotografiat de curând alături de Tudor Ciobănașu, fratele ei. Cei doi au ieșit să vadă un meci de fotbal, spre surprinderea tuturor.

Citește și: Cristina Ciobănașu, apariție incendiară în Capitală. Prietenele au publicat imaginea: “Era păcat să rămână arhivată”

Cine este și cum arată fratele Cristinei Ciobănașu. Cei doi seamănă ca două picături de apă

Îndrăgita actriță din serialele românești este originară din Botoșani. Cristina mai are un frate, apropiat ca vârstă, care îi seamănă leit. Tudor Ciobănașu nu este celebru, dar își sprijină sora la fiecare pas, fanii observând că sunt foarte buni prieteni.

Articolul continuă după reclamă

Mama lor lucrează în străinătate de mai mult timp și a existat o perioadă în care cele două, timp de doi ani de zile, nu s-au văzut deloc. În schimb, fratele ei a fost mereu aproape, scrie TVHappy.ro.

Cristina nu ezită să împărtășească momentele frumoase pe care le petrece alături de fratele său, cu comunitatea de fani de pe Instagram, care nu-i deloc mică, ci a ajuns la un milion de admiratori și admiratoare.

Criss a postat, recent, un InstaStory în care apare alături de fratele ei, la un meci de fotbal. În imagine, se vede cum cei doi se bucură de timpul petrecut împreună, arătându-le internauților cel mai sincer zâmbet: „M-a scos din casă la meci”, a scris ea.

De mai bine de un deceniu, Cristina Ciobănașu s-a stabilit la București din Botoșani unde și-a clădit o carieră de succes în lumea actoriei. Producătoarea Ruxandra Ion a decis să o ia în familia sa, astfel că de mai mult timp frumoasa actriță are două familii.

“E frumos să ai două familii, două locuri cărora să le spui acasă”, declară actrița când vine vorba de părinții ei.

Cristina Ciobănașu iubește din nou. Cine e bărbatul care o face fericită

Cristina Ciobănașu și fostul ei iubit Vlad Gherman și-au refăcut viața și amândoi par fericiți în noile relații în care sunt. Deși despre cuplul pe care Vlad Gherman îl formează cu Oana Moșneagu s-a tot vorbit, puțini cunosc detalii despre povestea de dragoste pe care o trăiește Cristina alături de partenerul ei. Iată ce declarații a făcut tânăra actriță.

Iubitul Cristinei Ciobănașu nu face parte din lumea showbizului, iar, recent, frumoasa actriță a dat din casă și a povestit cu ce se ocupă tânărul care a reușit să îi ajungă la inimă. De asemenea, ea a povestit și cum s-au cunoscut, dar și ce părere au avut apropiații despre relația lor.

„Da, el este doctor stomatolog. Ne înțelegem foarte bine, totul este roz pe orizont. Eu mă cunosc foarte bine și în momentul în care l-am cunoscut pe Alex și am început o relație am știut cam ce chestii trebuie să îndeplinească un partener.

Eu vin cu un bagaj destul de mare, vin cu două familii la pachet și pentru un partener care te ia în formula aceasta este greu să înțeleagă niște lucruri. Eu l-am văzut pe Alex că a înțeles din start în ce se bagă și nu a fost nevoie să discutăm prea mult.

Știa că sunt actriță, știa că sunt la televizor, știa că am avut o relație lungă și foarte cunoscută. Cumva, și-a asumat toate lucrurile acestea când a intrat în relația cu mine.”, a declarat Cristina Ciobănașu pentru Ego.ro.

Citește în continuare: Cristina Ciobănașu, noi detalii despre iubitul ei: „Totul este roz”. Cu ce se ocupă cel care a reușit să îi ajungă la inimă

Gina Pistol a luat o pauză de la pregătirile de nuntă și i-a făcut o declarație de dragoste emoționantă lui Smiley. Ce i... Kate Middleton, într-o apariție răvășitoare. Prințesa de Wales a apărut cântând la pian în finala Eurovision. Ce melodie...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x