Antena Căutare

Corina Dănilă a împlinit 49 de ani. Vedeta a distribuit fotografii din copilărie și adolescență, nemaivăzute până acum

Corina Dănilă a împlinit 49 de ani și, cu această ocazie, a împărtășit cu fanii fotografii pe care le-a realziat de-a lungul timpului.

Corina Dănilă are acum 49 de ani și o carieră de excepție în teatru și televiziune | Instagram

Corina Dănilă a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, cu ocazia împlinirii a 49 de ani. Vedeta spune că își amintește tot parcursul care a făcut-o să devină ce este astăzi.

„A fost o zi cu soare! La propriu. Și în sufletul meu! 49. Hmm.. aproape 50 de ani! Îmi simt rădăcinile, știu cine sunt, de unde vin, îmi amintesc tot drumul. Cărarea luminoasă când totul a fost bine dar și când m-am rătăcit în întunericul vremurilor grele. Fiecare moment mi-a modelat viața și pe mine, cea de azi. Tot binele dar.. fiecare eșec, fiecare om care mi-a zis "nu poți!" sau "nu ești suficient de bună!" sau.. "visezi!" Ei bine, visele pot deveni realitate și depinde de noi să ignorăm negativitatea, limitele impuse de alții. Este "imposibil" până când se realizează! Doar dacă te focusezi pe tine însuți, este singura competiție pe care o ai, să fii mai bun decât ai fost ieri. Fizic, mental, spiritual. Ăsta e adevăratul succes! Să găsești pacea interioară, dragoste, fericire, chiar dacă doar în.. momente. Continuă să îți faci amintiri, continuă să crești, să înveți, să-ți urmărești visurile! Este călătoria mea, drumul meu, visul meu”, a scris Corina Dănilă pe contul său de Instagram.

Corina Dănilă, imagini din cei 49 de ani de existență

De asemenea, Corina Dănilă a distribuit o serie de fotografii cu ea, realizate de-a lungul celor 49 de ani de existență.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Corina Dănilă, siluetă de model, nu glumă! Fosta prezentatoare a renunțat la câteva alimente și a slăbit 20 de kilograme

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Corina Dănilă, carieră de excepție în teatru și televiziune

De-a lungul celor 49 de ani Corina Dănilă și-a constuit o carieră lăudabilă în televiziune, teatru și filmografie. Corina Dănilă a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1994, devenind cunoscută în acel an ca prezentatoare de știri.

În ceea ce privește actoria, Corina Dănilă a devenit celebră cu rolul Anei Dogaru, rol principal feminine, în telenovela d ela Acasă TV, „Numai iubirea”, din 2004.

A mai jucat în „Crucea de piatră - ultimul bordel”, „Somnul insulei”, „Dark Angel: The Ascent”, „Dark Asylum”, „Windfall” și a dublat vocea personajului Sally Carrera în cele trei părți ale filmului animat „Cars”.

Corina Dănilă are o fiică de 17 ani

Totuși, cea mai mare realizare a ei este fiica sa care acum are 17 ani.

Potrivit Unica.ro, Corina Dănilă a preferat să-și țină viața personală departe de ochii presei după ce a divorțat de omul de afaceri Norris Măgean în anul 2009, atunci când Rianna avea numai 5 ani.

Citește și: Pe ea o vezi mereu la tv, dar fiica ei este o prezență discretă. Fata Corinei Dănilă a împlinit 17 ani

Corina Dănilă spunea în urmă cu 1 an că relația dintre ea și fiica sa este una cu adevărat specială și că de cele mai multe ori se înțeleg din priviri, potrivit Unica.

„E un copil bun, din toate punctele de vedere! Are un suflet bun, este isteață, comunicativă și ne înțelegem foarte bine, suntem pe aceeași lungime de undă. Deocamdată! Să vedem cum va decurge perioada de adolescență. Eu o încurajez și o susțin necondiționat în tot ce-și dorește să facă. Și așa voi face și mai departe", spunea Corina Dănilă despre fiica sa.

Cum arată Charlotte, fiica Mădălinei Ghenea și a lui Matei Stratan. Micuța a împrumutat din frumusețea mamei sale... Elizabeth Hurley, imagine topless în zăpadă. Cum a îndrăznit să se fotografieze la 55 de ani, în mijlocul iernii...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cum arăta Virgil Ianțu când nu era grizonat, ci cu părul extrem de des și șaten. Imaginea la care românii au reacționat imediat
Cum arăta Virgil Ianțu când nu era grizonat, ci cu părul extrem de des și șaten. Imaginea la care românii au...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Maluma e de nerecunoscut după ce și-a ras barba. Cum arată artistul celebru acum
Maluma e de nerecunoscut după ce și-a ras barba. Cum arată artistul celebru acum
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat imagini emoționante de familie
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Milioane de euro pe filieră PSD pentru șosele cu gropi și îngropate în nămeți: cazul firmei „stăpâne” de 10 ani pe drumurile din Tulcea
Milioane de euro pe filieră PSD pentru șosele cu gropi și îngropate în nămeți: cazul firmei „stăpâne” de... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
Presa din Spania: Un român se afla în trenul morții. „Era într-un apel video cu familia în momentul accidentului”
Presa din Spania: Un român se afla în trenul morții. „Era într-un apel video cu familia în momentul... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Cină proteică în 15 minute pentru 2 persoane: pui la tigaie cu legume și sos de iaurt
Cină proteică în 15 minute pentru 2 persoane: pui la tigaie cu legume și sos de iaurt Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Trucul simplu pe care îl ignorăm, dar prin care putem să economisim până la 2.000 de lei pe lună
Trucul simplu pe care îl ignorăm, dar prin care putem să economisim până la 2.000 de lei pe lună Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x