Antena Căutare

Cu ce se ocupă Cristian, fiul cel mic al lui Alexandru Arșinel. Are o afacere și vinde personal în piață

Fiul cel mic al lui Alexandru Arșinel, Cristian, a fost surprins de curând în piață, la tarabă, vânzându-și produsele cultivate personal. Mezinul familiei Arșinel are afacerea proprie cu fructe și legume, însă se pare că nu se dezice nici de la munca de vânzător. Iată cum a fost surprins!

Galerie
Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Cristian Arșinel, fiul cel mic al regretatului actor Alexandru Arșinel. Cum a fost surprins | Hepta

Regretatul actor Alexandru Arșinel a avut doi fii, din căsnicia cu soția lui, Marilena. Băieții săi nu i-au moștenit însă talentul actoricesc și nu au urmat o carieră în acest sens. În schimb, ambii au îmbrățișat lumea afacerilor și antreprenoriatul, astfel că fiul cel mic al lui Arșinel, Cristian, se bucură în prezent de un business înfloritor.

Citește și: Fiul lui Alexandru Arșinel susține că „nu i-a mai căutat nimeni” la 6 luni de la moartea regretatului actor. Urmează parastasul

Cristian Arșinel, fiul cel mic al lui Arșnel, își vinde produsele în piață

De fapt, ambii frați, atât Bogdan, cât și Cristian, au pus pe picioare propriile lor afaceri, fiind atrași de acest domeniu, iar fiul cel mic al actorului a fost surprins de curând „în acțiune”, de către fotoreporterii Click. În timp ce fratele său mai mare este inginer constructor, Cristian Arșinel, acum în vârstă de 50 de ani, și-a încercat norocul în agricultură.

Articolul continuă după reclamă

Acesta este absolvent al Academiei de Studii Economice din București și se pare că a fost atras și de lumea antreprenoriatului, astfel că și-a deschis o afacere cu fructe și legume.

Cristian Arșinel este extrem de implicat în business-ul său și se pare că nu se dă în lături nici atunci când vine vorba de munca „de jos”. Acesta obișnuia să își comercializeze produsele și în magazine sau supermarket-uri, însă recent a fost surprins la tarabă, într-o piață din Cotroceni, făcând vânzare.

Citește și: Ce se întâmplă cu Teatrul de Revistă acum, după moartea lui Alexandru Arșinel. Decizia luată de noua conducere a instituției

Alexandru Arșinel, surprins la rândul său vânzând la tarabă. Actorul era tare mândru de fiul său

Cât era în viață, actorul Alexandru Arșinel a fost de asemenea observat în piață, vânzând legumele și fructele cultivate de către fiul său cel mic. La fel ca fiul său, regretatul artist fusese surprins cu mașina prin oraș, cu lădițele aferente, în timp ce se îndrepta către locul unde comercializa produsele.

Alexandru Arșinel se declara extrem de mândru de băiatul său, care și-a clădit propria afacere de la 0, fără niciun ajutor. În trecut, Cristian Arșinel a avut locuri de muncă respectabile, însă actorul povestea că și-a dorit să își demonstreze că are abilitățile necesare pentru lumea afacerilor, și a și reușit.

„Este emoționant momentul pentru că eu, de fapt, m-am dus să-l văd pe copilul meu ce face. A renunțat la două diplome la două facultăți și a vrut să-și demonstreze lui că poate să facă o afacere de unul singur, fără să fie plătit de cineva.

El a fost director, asistentul directoarei juridice de la Curtea de Conturi, a fost angajat al Băncii Române de Dezvoltare. Și cu toate astea și-a luat inima în dinți și a spus că vrea să se descurce singur”, dezvăluia Alexandru Arșinel cu ceva vreme în urmă. După moartea sa, averea actorului a fost împărțită între cei doi fii ai acestuia.

Ce mesaj a transmis Andreea Antonescu, la scurt timp după despărțitea de iubitul ei: „Când te iei la trântă cu viața”... Bogdan de la Ploiești, imagini rare alături de părinții lui. În ce ipostază de familie i-a filmat cântărețul pe aceștia...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată fratele lui Valentin Sanfira. Artistul a publicat o imagine în mediul online care i-a surprins pe toți
Cum arată fratele lui Valentin Sanfira. Artistul a publicat o imagine în mediul online care i-a surprins pe toți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată Florin Piersic la 90 de ani. Ce au remarcat oamenii la cea mai recentă apariție publică
Cum arată Florin Piersic la 90 de ani. Ce au remarcat oamenii la cea mai recentă apariție publică
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x