Antena Căutare

Culiță Sterp, descoperit cu alcoolemie mult mai mare decât s-a vehiculat inițial. A primit încă o infracțiune în dosarul penal

În momentul în care a produs accidentul rutier din Cluj, alcoolemia lui Culiță Sterp ar fi fost, de fapt, mult mai mare decât a fost raportat inițial. Iată noi informații din cazul cântărețului. Ce riscă în prezent, după noua descoperire.

Galerie
Ce alcoolemie avea de fapt Culiță Sterp când a provocat accidentul. Este mult mai mare decât s-a vehiculat în primele informații. Ce riscă acum artistul | Instagram/Captură Video

Noi informații ies la iveală în scandalul generat de accidentul produs de Culiță Sterp în Cluj. Potrivit unor surse ale anchetei, cântărețului i se mai adaugă încă o infracțiune în dosarul penal, după ce poliția i-a recalculat alcoolemia pe care o avea în seara incidentului. În decursul săptămânilor anterioare, s-a descoperit că acesta urcase la volan și sub influența substanțelor interzise.

Culiță Sterp, încă o infracțiune în dosarul penal, după ce poliția i-a recalculat alcoolemia

După ce oamenii legii de la Rutieră din Cluj au cerut la IML (Institutul de Medicină Legală) recalcularea alcoolemiei pe care Culiță Sterp o avea în sânge, se pare că aceasta este mult mai mare față de valorile inițiale. Rezultatul a confirmat faptul că, în timpul producerii accidentului, alcoolemia lui Culiță era peste limita unei fapte penale și aume 0,89 grame/litru alcool pur în sânge.

Citește și: Culiță Sterp, imagine emoționantă alături de familie, după ce a fost anunțat că rămâne sub control judiciar

Articolul continuă după reclamă

Ce riscă în prezent Culiță Sterp

În cazul valorii inițiale care a fost transmisă, și anume 0,71 grame/litru alcool pur în sânge, fapta era doar contravenție și a fost sancționată cu amendă și reținerea permisului de conducere pentru 3 luni. În prezent însă, situația se schimbă, iar fapta s-a transformat în infracțiune și se va adăuga la dosarul penal în care este cercetat deja, potrivit observatornews.ro.

În ceea ce privește permisul de conducere al cântărețului de manele, acesta va fi reținut până la finalizarea anchetei, existând totodată și riscul ca un judecător să îi interzică să mai conducă vreodată.

Culiță Sterp, plasat sub control judiciar

Culiţă Sterp a fost plasat sub control judiciar, după ce a condus sub influența alcoolului și a substanțelor interzise, lovind un alt autoturism. În noaptea accidentului, artistul nu a oprit la semnalul poliţiştilor, iar apoi a intrat pe culoarea roşie a semaforului într-o intersecţie, lovind o altă maşină. Acesta a fugit apoi de la fața locului, însă oamenii legi l-au prins la scurt timp.

Citește și: Prima apariție a lui Culiță Sterp după accidentul din Cluj VIDEO: „O palmă de la viață". Ce spune de familia șoferului rănit

Culiță Sterp a scăpat de arest, însă i-a fost deschis un dosar penal pentru faptele săvârșite, fiind nevoit să se prezinte în fața organelor de anchetă ori de câte ori este solicitat. De altfel, artistului îi este impusă și interdicția de a părăsi județul sau chiar și țara.

Cântărețul a fost sancționat cu reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile și a primit amenzi în valoare cumulată de 1.885 de lei. Întreaga familie a artistului, inclusiv Mama Geta, a comentat incidentul.

„Acum mi-am mai revenit puțin, dar am fost foarte supărată. Dumnezeu Sfântul a ajutat de nu a murit nimeni în accident, deci Culiță și băiatul acela au avut îngeri păzitori acolo cu ei. Noi nu încurajăm pe nimeni să urce băut la volan.

Eu am permis de 30 de ani, dar eu nu am băut un gram nici la nunta ei (la nunta fiicei ei, Getuţa n.r). La noi în casă nu se bea, nu se fumează, deci nu am avut în sânge să facem lucrul ăsta, nu că ne-a interzis sau ne-a impus cineva”, a declarat recent mama lui Culiță Sterp.

Care a fost reacția lui Ștefan Bănică Senior când a aflat că fiul său vrea să devină actor. Camelia Mitoșeru a spus adev... Vedetele au strălucit la ziua Antenei. Ce ținute spectaculoase au purtat și cum au petrecut...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
John Galliano, decizie radicală după valul de controverse! Ce se întâmplă cu expoziția de la Met: „Am decis, cu mare tristețe…”
John Galliano, decizie radicală după valul de controverse! Ce se întâmplă cu expoziția de la Met: „Am decis,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată casa de peste un milion de dolari a lui Dragoș Săvulescu. Actorul trăiește pe picior mare în Los Angeles
Cum arată casa de peste un milion de dolari a lui Dragoș Săvulescu. Actorul trăiește pe picior mare în Los Angeles
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x