Antena Căutare

Cum a fugit Dan Bălan din Ucraina și care a fost primul lucru pe care l-a făcut după: „Stăm pe un butoi cu praf de pușcă”

Dan Bălan se afla în Ucraina atunci când Vladimir Putin a declanșat războiul, motiv pentru care a fost nevoit să părăsească țara. Iată ce dezvăluiri neașteptate a făcut mama artistului despre modul în care acesta a reușit să plece din Ucraina.

Galerie
Dan Bălan se afla în Ucraina atunci când Vladimir Putin a declanșat războiul, motiv pentru care a fost nevoit să părăsească țara | Getty & Profimedia

Dan Bălan se numără printre cei mai cunoscuți și apreciați artiști. Deși nu a mai apărut de ceva timp pe micile ecrane ale românilor, cântărețul continua să facă ceea ce îi place în Ucraina, unde a fost desemnat juratul emisiunii de talente „Vocea Ucrainei”.

Pe data de 24 februarie, atunci când războiul din Ucraina a izbucnit, Dan Bălan se afla la Kiev pentru filmări. Timpul a trecut, iar fanii nu au mai auzit nimic despre artistul lor preferat, fapt care i-a îngrijorat. La aproximativ două luni jumătate de când conflictul dintre Vladimir Putin și Volodimir Zelenski a fost declanșat, mama cântărețului a decis să dea cărțile pe față și să vorbească despre cum a reușit fiul său să plece din Ucraina.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cum a reușit Dan Bălan să plece din Ucraina

Articolul continuă după reclamă

În urma declarațiilor, femeia a dezvăluit că băiatul ei a părăsit țara la finalul lunii februarie, însă a preferat să nu spună lucrul acesta. De asemenea, mama lui Dan Bălan a evidențiat faptul că nu știe cum a reușit să plece din Ucraina.

„Dan a reușit să iasă din Kiev spre sfârșitul lui februarie. Numai el știe cum a reușit să facă asta! A preferat să nu facă public însă acest lucru până acum!”, a mărturisit Ludmila Bălan pentru impact.ro.

Mama artistului a spus că și-a făcut griji pentru fiul său în tot acest timp, motiv pentru care primul lucru pe care l-a făcut artistul după ce a părăsit Ucraina a fost să își viziteze părinții, în Republica Moldova.

Citește și: Angelina Jolie, vizită neașteptată în Ucraina. În ce ipostaze a fost filmată în Liov în plin război

„Dan a trecut pe la noi, normal, mai întâi. Sigur, și-a ales să vină încoace, fiindcă numai noi știm prin ce am trecut în acea perioadă în care el s-a aflat în mijlocul războiului, cât am tremurat pentru el!”, a mai povestit ea.

Ce dezvăluiri a făcut Ludmila Bălan despre locul în care se află fiul său

Mama lui Dan Bălan a mai declarat că nu poate oferi prea multe detalii despre locul în care se află fiul său, însă a spus că el nu este la Moscova acum. De asemenea, Ludmila Bălan i-a asigurat pe fanii cântărețului că acesta va dat un semn cât de curând pentru a-i liniști.

„Nu pot să vă spun unde se află în prezent și unde lucrează la noile sale proiecte. M-a rugat să le transmit tuturor fanilor săi că le va oferi curând tuturor un semn de viață și atunci vor înțelege cu toții de ce a trebuit să facă asta. Ce pot să vă spun sigur este că nu e la Moscova!”, a mai adăugat ea, conform sursei citate mai sus.

Citește și: Volodimir Zelenski, declarații despre întâlnirea pe care a avut cu premierul Nicolae Ciucă: „Împărtăşim o viziune comună”

În urma interviului, mama cântărețului a confirmat că de câțiva ani fiul său nu și-a mai sărbătorit Paștele alături de familie pentru că muncește foarte mult la cariera sa, iar urările au fost transmise doar prin telefon.

„Mi-a spus că are mult de muncă și l-am înțeles! De Paști ne-am făcut urări doar telefonic. În ultimii anii a fost mai mereu ocupat. (...) Stăm cu toții pe un butoi cu praf de pușcă. E o situație foarte complicată, al cărui final e greu, foarte greu de ghicit. Nouă, celor din jur, nu ne rămâne decât să ne rugăm ca ucrainenii să reziste și să lupte până la capăt împotriva rușilor. Doar în acest fel cred că vom avea până la urmă parte de pace cu toții!”, a mai zis ea.

Declarațiile Amaliei Năstase la 12 ani de la divorțul de Ilie Năstase. Cum îl vede acum și ce cuvinte are la adresa lui... Adda, fotografia mai veche cu ea care i-a înduioșat pe fani. Frumoasa artista e de nerecunoscut...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Conflictul dintre Răzvan Kovacs și Ema Oprișan ajunge în instanță. Motivul din spatele deciziei
Conflictul dintre Răzvan Kovacs și Ema Oprișan ajunge în instanță. Motivul din spatele deciziei
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ema Oprișan, atac acid la adresa lui Răzvan Kovacs. Ce a spus despre Ella Vișan și fostul ei soț
Ema Oprișan, atac acid la adresa lui Răzvan Kovacs. Ce a spus despre Ella Vișan și fostul ei soț
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x