Cum arată actorii care au jucat în „H20: Just Add Water”, la 15 ani de la debutul producției. „Sirenele” s-au schimbat complet
H20: Just Add Water, sau în română „H20 Adaugă apă” a fost un serial australian produs între anii 2006 și 2010. Serialul a fost difuzat în mai multe țări și a avut parte de un real succes. Iată cum arată acum actorii care au făcut parte din distribuție.
Publicat: Marti, 28 Decembrie 2021, 17:52 | Actualizat: Marti, 28 Decembrie 2021, 20:17Dacă te-ai născut în anii 90, sau la începutul anilor 2000, este foarte posibil să te fi uitat la serialul H20: Just Add Water și poate să-ți fi dorit să fii și tu o sirenă. Serialul avea în prim-plan 3 adolescente care se transformau în sirene de fiecare dată când atingeau apa, potrivit mamamia.ro.
Serialul a fost alcătuit din 3 sezoane. Cleo, Emma și Ricki au fost protagonistele primelor două sezoane, iar în ultimul sezon Emma a plecat și a fost înlocuită cu Bella.
Iată cum arată acum actorii care pe vremea când jucau în H20 erau adolescenți.
Ce face și cum arată Phoebe Tonkin (Cleo Sertori)
Phoebe Tonkin avea doar 15 ani când a primit rolul lui Cleo Sertori în H20. De atunci, modelul și actrița acum în vârstă de 32 de ani a continuat să joace în seriale.
În 2010, Phobe Tonkin a obținut un rol în Home and Away și în filmul australian Tomorrow, When the War Began.
Anul următor s-a mutat în LA unde a continuat să joace și a devenit ambasador al unui brand de parfumuri.
În 2012, Tonkin a jucat rolul lui Hayley Marshall în The Vampire Diaries și The Originals alături de colega sirenă Claire Holt (care a interpretat-o pe Emma).
Anul trecut actrița născută în Sydney a jucat în serialul dramă Bloom, în care a apărut și McLaren.
Ce face și cum arată Claire Holt (Emma Gilbert)
În ciuda faptului că a părăsit H20 la sfârșitul sezonului doi, Claire Holt a continuat să-și facă un nume în industrie.
Actrița acum în vârstă de 33 de ani a continuat să apară în Pretty Little Liars, Aquarius și a jucat-o pe Rebekah atât în The Vampire Diaries, cât și în The Originals, alături de prietena ei sirenă Phoebe Tonkin.
Pe lângă carieră, Claire Holt, care a jucat-o pe Emma în serialul cu sirene este acum căsătorită și are doi copii. Claire Holt s-a căsătorit pentru prima dată cu producătorul de film Matt Kaplan în 2016, de care a divorțat. În 2018 s-a căsătorit cu Andrew Joblon.
Pe aceeași temăÎn septembrie 2020, Holt și Joblon au devenit părinții unei fetițe pe nume Elle. Băiețelul lor, James, s-a născut în martie 2019.
Ce face și cum arată Cariba Heine (Rikki Chadwick)
După H20, actrița de origine sud-africană a apărut în seriale TV precum Blue Water High, Dance Academy și Hiding. Și-a reluat chiar rolul de Rikki în serial H2O Mako: Island of Secrets în 2016.
Doi ani mai târziu s-a alăturat pentru scurt timp distribuției unui alt serial australian, Home and Away.
Mai recent, tânăra de 33 de ani a interpretat-o pe Grace în serialul BBC One The Secrets She Keeps.
Ce face și cum arată Angus McLaren (Lewis McCartney)
După ce l-a jucat pe îndrăgitul Lewis McCartney în H20, Angus McLaren a cucerit din nou publicul când a obținut rolul lui Nathan Rafter în „Packed to the Rafters”. După ce Rafters s-a încheiat în 2013, McLaren și-a continuat studiile și a urmat un curs de actorie de trei ani.
Patru ani mai târziu a jucat în în Home and Away.
Mai recent, tânărul de 33 de ani a jucat în serialul „Bloom”.
Ce face și cum arată Burgess Abernethy (Zane Bennett)
Burgess Abernethy l-a interpretat pe „baiatul rău” Zane Bennett. După H20 Burgess Abernethy a jucat în Home and Away, Dance Academy și Peter Allen: Not the Boy Next Door.
Dar cel mai remarcabil rol al său a fost interpretarea prințului William în filmul din 2018 Harry & Meghan: A Royal Romance.
Actorul australian are acum 34 de ani.
Ce face și cum arată Cleo Massey (Kim Sertori)
Cleo Masey nu mai este puștoaica de care ne aducem aminte. Cea care în serial era un copil este acum o tânără căsătorită.
Cleo Massey s-a căsătorit chiar în luna decembrie a anului 2021 și a împărtășit cu fanii de pe rețelele sociale imagini de la nuntă.
După H20, Cleo Massey a jucat în 20014 în „Shaz and Trace” și în 2018 în „The Bureau of magical things.
Ce face și cum arată Indiana Evans (Bella Hartley)
Indiana Evans s-a alăturat distribuției H20 în sezonul trei cu rolul lui Bella Hartley. După ce H20 s-a încheiat în 2010, Evans a obținut roluri în serialele TV Brownies și Secrets and Lies, precum și în filmul din 2012 Blue Lagoon: The Awakening.
În 2015, Indiana Evans a apărut în House Husbands, unde a jucat rolul mamei singure a doi copii, Tash, care a atras atenția personajului lui Firass Dirani.
Ce face și cum arată Luke Mitchell (Will Benjamin)
După H20, Luke Mitchell a obținut rolul lui Romeo Smith în Home and Away. Datorită acelui serial, Luke Mitchell și-a cunoscut actuala soție.
„Cu siguranță ne-am petrecut cea mai mare parte a relației noastre în serial. Și când am terminat în sfârșit, ne-am logodit, apoi ne-am căsătorit și apoi ne-am mutat în străinătate”.
Luke Mitchell are acum 36 de ani.
Ce face și cum arată Brittany Byrnes (Charlotte Watsford)
Brittany Byrnes a interpretat-o pe Charlotte Watsford, de care, fără îndoială, îți vei aminti că s-a amestecat în relația dintre Cleo și Lewis. Byrnes a continuat să joace după H20 și a apărut în „Wonderland”, „We Are Darren and Riley” și în emisiunea pentru copii Toybox.
În prezent ea are 34 de ani, dansează și este coregrafă.