Antena Căutare

Cum arată actrița Daniela Nane, în costum de baie, la 51 de ani. Fosta Miss România a încins imaginația privitorilor

Daniela Nane s-a bucurat de vremea frumoasă și de festivalul la care a luat parte, așa că a mers la piscină, unde a atras atenția tuturor.

Galerie
Cum arată actrița Daniela Nane, în costum de baie, la 51 de ani. Fosta Miss România a încins imaginația privitorilor | Instagram, Antena 1

Frumoasa actriță a fost prezentă la cea mai nouă ediție SmartFest, unde a susținut un recital, având parte de un cadru de vis. Evenimentul a avut loc în natură, la poalele munților harghiteni, așa cum apare și pe site-ul oficial.

Vezi și: De ce a renunțat Daniela Nane la relația cu Andrei Zincă? Dorința ei ascunsă a câștigat în fața iubirii

Cum arată actrița Daniela Nane, în costum de baie, la 51 de ani. Fosta Miss România a încins imaginația privitorilor

Daniela Nane a profitat de ocazie și s-a lăsat răsfățată la piscină, unde a optat pentru un costum de baie întreg, roșu, care i-a pus în evidență formele voluptoase. Deși a ajuns la vârsta de 51 de ani, timpul pare că a stat în loc, iar frumoasa actriță a rămas la fel, ca-n tinerețe. Soția istoricului Adrian Cioroianu s-a relaxat în natură, pozându-se spre deliciul fanilor săi.

Articolul continuă după reclamă

Pe când avea 20 de ani, Daniela Nane a fost prima femeie care a câștigat titlul de Miss România, de după Revoluție. Mai exact, a obținut marele premiu în ediția din anul 1991 la concursul de miss, fiind și prima participantă din partea României la competiția de Miss Univers. Imediat după prestația sa, s-a înscris la Academia de Teatru și Film, devenind una dintre cele mai cunoscute actrițe de la noi.

Pe lângă un stil de viață echilibrat, actrița apelează uneori și la intervenția de înfrumusețare, cum ar fi să-și facă botox de două ori pe an, notează Click!.

„Nu pierd nopțile, muncesc cu drag și sunt tot timpul calmă și veselă. Mănânc ce-mi place, dar nu oricât și nu oricând. Beau rar cafea și alcool, nu mănânc carne, în schimb îmi plac dulciurile.

Dacă pun 2-3 kg, iau masuri, țin o dietă ușoară, săracă în carbohidrați și fac tratamente corporale”, povestea Daniela Nane pentru revista Kudika.

Într-un alt interviu, actrița spunea că aspectul său fizic nu i-a fost întotdeauna în favoarea sa. De pildă, nu era chemată la casting pentru că are o frumusețe răpitoare.

„De multe ori nu eram distribuită sau nici nu mă chemau la casting pentru că eram frumoasă. Pe motiv că lucrurile urâte dintr-un scenariu nu i se pot întâmpla unei femei frumoase.

Şi eu mă gândeam atunci: «Vreţi să vă povestesc viaţa mea? Faptul că arăţi într-un fel nu te scuteşte de întâmplări nefericite». Dar, a trecut, asta e!”, a mărturisit actriţa, pentru ediţia emisiunii „Reţeaua de Idoli” , de la TVR 2.

Citește și: Ce diete țin fostele Miss ale României! Cum reușesc să se mențină în continuare în formă, după mai bine de două decenii

Fostei Miss România nu i-a venit venit să creadă că i s-ar putea întâmpla un astfel de lucru.

„O să te urască aproape toată lumea. Femeile te vor urî pentru că nu pot fi ca tine, bărbaţii te vor urî pentru că nu au acces la tine. Mă gândeam, de ce să mă urască lumea, ce le-am făcut? Asta nu poate fi adevărat...”, a mai dezvăluit Daniela.

Actrița s-a măritat în secret, acum mai bine de cinci ani, cu istoricul Adrian Cioroianu. Daniela Nane este destul de discretă când vine vorba de viața sa personală, fără să dea foarte multe detalii din căsnicia ei.

„Soțul meu a fost cu ideea să mă tund și inițial l-am tăiat puțin mai lung pentru că nu știam dacă o să-mi placă sau nu și după ce m-am obișnuit și am văzut că-mi stă bine, l-am tăiat și mai scurt și arată ca acum.

Îmi place, mă simt bine, mă reprezintă, mă simt OK. Pe la 27 de ani am mai fost tunsă așa scurt, cred că acum 10 ani m-am tuns din nou, dar nu chiar atât de scurt, să fiu sinceră, atât de scurt nu a fost niciodată. Oricum părul crește, nu este nicio pagubă ca să zic așa”, a povestit ea, acum câțiva ani, pentru Libertatea.

Jador, ipostază tandră alături de iubita lui. Ce declarație de dragoste i-a făcut Alexandrei, după vestea că se retrage ... CoCo Lee a murit. Cântăreața care i-a dat voce lui Mulan suferea de depresie de mai mulţi ani și s-a stins din viață la ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
John Galliano, decizie radicală după valul de controverse! Ce se întâmplă cu expoziția de la Met: „Am decis, cu mare tristețe…”
John Galliano, decizie radicală după valul de controverse! Ce se întâmplă cu expoziția de la Met: „Am decis,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată casa de peste un milion de dolari a lui Dragoș Săvulescu. Actorul trăiește pe picior mare în Los Angeles
Cum arată casa de peste un milion de dolari a lui Dragoș Săvulescu. Actorul trăiește pe picior mare în Los Angeles
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x