Antena

Dan Bordeianu, motivele pentru care a renunțat la telenovele. Unde locuiește actorul în prezent

Dan Bordeianu a avut o carieră fulminantă în industria de telenovele din România. Însă nimeni nu știe care au fost motivele pentru care el s-a retras din această lume.

Publicat: Luni, 23 August 2021, 10:58 | Actualizat: Luni, 23 August 2021, 12:42
Dan Bordeianu s-a retras la țară. Cu ce se ocupă în prezent actorul
Hepta

Dan Bordeianu a ales să se retragă din lumea telenovelelor din România. Deși succesul său a fost unul răsunător, de ce vreme a căutat liniștea pe care, ulterior, a găsit-o la țară, în casa părinților săi.

Dan Bordeianu, motivele pentru care el a renunțat la telenovele și s-a mutat la țară. Cum mai arată actorul acum

Dan Bordeianu a ales o viață ferită de paparazzi și de mondenități, la țară, la Brănești, lângă Pădurea Pusnicu, acolo unde s-a mutat alături de soția și fiicele sale. Actorul a ținut să facă o serie de declarații cu privire la ceea ce îl face pe el fericit în prezent, declarând faptul că viața la țară i-a adus multă satisfacție.

Pe aceeași temă

L-am văzut în nenumărate telenovele, dar acum a ales să se retragă de tot de pe micile ecrane și s-a schimbat total.

„Ritmul se schimbă, liniștea interioară se schimbă. La țară, nu te mai uiți mai întâi pe telefonul mobil să vezi dacă plouă, sigur că fac și eu asta, dar înainte să o fac mă uit la cer. Statul la țară îți oferă mai mult timp să te asculți pe tine și te ajută să te raportezi continuu la frunză, la vânt, la soare, la nori. E un lucru bun că sunt mai conectat nu neapărat cu natura, ci cu prezentul”, a declarat Dan Bordeianu pentru libertatea.ro.

El a ales să se retragă din viața mondenă deoarece a simțit prea multă presiune din partea presei, iar el dintotdeauna a căutat liniștea pe care a găsit-o la țată.

Pe aceeași temă

„Probabil că a fost și ăsta un motiv. Eu am plecat dintr-un sistem în care eram sufocat de presă, și mă refer la faptul că munceam foarte mult și în clipa în care puteam să-mi trag și eu sufletul, eram anunțat că am zece interviuri. Pe bune? Un actor face viață, iar eu ca să fac viață trebuie să și trăiesc o viață. Și nu e o fiță, nu e o poveste boemă”, a declarat el pentru sura amintiă mai sus.

Acesta a mai făcut o serie de dezvăluiri în cadrul aceluiași interviu, mărturisind că locuința de la țară i-a confierit ceea ce a căutat el de-a lungul timpului.

„Nu e o simplă casă și asta o face foarte mult să se simtă ca acasă. Eu de 13-14 ani, de când stau acolo, n-am mai dormit o noapte în București, pentru că nu era acasă. E tare fain acest sentiment în care ai unde să te întorci, în sensul liniștii și al confortului de a fi tu”, a mai declarat el.

Recomandari A1

Actorul s-a căsătorit în mare secret cu Teodora, actuala sa soție, în anul 2015. Aceștia au o relație încă de jumătatea anului 2012, iar nunta lor a ținută să fie cât de poate de discretă, lucru care i-a ieșit perfect.

Cei doi au avut parte de o ceremonie restrânsă, unde participat numai prietenii apropiați și familia. Marele evniment a avut loc la un restaurant de pe malul lacului Cernica, într-un decor original.

Whatsapp LinkedIn
dan bordeianu dan bordeianu telenovele
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor. Primele episoade sunt disponibile acum.
Stirile zilei O copilă de 10 ani din Botoşani a dispărut fără urmă. După mai multe ore de căutări, Eliza a fost găsită în podul unei case
Videoclipul zilei
Citește și
Ce mai face și cum arată acum Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Actorul s-a retras din...
Cum arăta Dan Bordeianu în copilărie. Ce imagine de colecție a publicat pe Internet
Cine e și cum arată soția lui Dan Bordeianu, Teodora. Cei doi au o familie fericită
Cum arată Dan Bordeianu și cu ce se ocupă în 2020
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
O cometă rară va putea fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când apare pe cer UseIT
Aluat pentru eclere. Rețeta clasică de aluat opărit Hello Taste