Antena Căutare

Cum arată Dan Bordeianu și cu ce se ocupă în 2020

Dan Bordeianu, devenit celebru pentru rolurile sale din seriale românești, s-a retras din lumea showbiz-ului și și-a întemeiat o familie.

Cum arată Dan Bordeianu și cu ce se ocupă în 2020

Dan Borbeianu, cunoscutul actor de teatru și seriale TV, s-a îndrăgostit de Teodora, sunt căsătoriți și au împreună o fetiță, pe Maria. Cei trei locuiesc fericiți în casa lor de la Brănești, unde micuța Maria are și un prieten necuvântător, pe motanul Ariel.

Actorul se mândrește că a putut renova casa începută de tatăl lui și că s-a jucat de-a arhitectul atunci când a decis să o mărească pentru noua sa familie.

Acum încărunțit și purtând mereu o barbă stufoasă, Dan, în vârstă de 44 ani, a mărturisit într-un interviu că de multă vreme a renunțat la distracțiile caracteristice perioadei tinereții și că se bucură din plin de viața de familie.

El a dezvoltat și o pasiune pentru grădinărit, având în jurul casei o curte mare unde a plantat fructi și legume. O altă mare pasiune de-a sa este sculptura. Dan a reușit chiar să meșterească obiecte de mobilier de care e foarte mândru. Lui Dan îi place foarte mult să gătească și o antrenează în bucătărie și pe frumoasa Maria, fetița lui în vârstă de 4 ani.

Articolul continuă după reclamă

Dan Bordeianu și Teodora s-au căsătorit în 2015, pe malul lacului, lângă Mănăstirea Cernica. Ceremonia a fost una restrânsă, doar pentru prietenii apropiați și rudele lor, conform Playtech.ro.

Dan Bordeianu continuă să joace la teatru și a fost implicat în mai multe proiecte pe perioada pandemiei.

Ce face și cum arată acum Fran Drescher, actrița din "Dădaca"... Cine este și cu ce se ocupă Gina Matache, mama Deliei Matache...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce și-ar dori Alina Pușcaș să vadă la Insula Iubirii. Propunerea prezentatoarei de la Antena 1 ar putea schimba totul
Ce și-ar dori Alina Pușcaș să vadă la Insula Iubirii. Propunerea prezentatoarei de la Antena 1 ar putea schimba...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Claudia Dumitru, declarație de iubire pentru Rareș Cojoc. Fotografiile în care modelul îl sărută: «Campionul meu!»
Claudia Dumitru, declarație de iubire pentru Rareș Cojoc. Fotografiile în care modelul îl sărută: «Campionul...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x