Antena Căutare

Daniela Crudu, mesaj emoționant pentru sora ei. Ce i-a transmis vedeta de ziua ei

Daniela Crudu și-a surprins fanii cu un mesaj emoționant pentru sora sa, care își aniversează astăzi ziua de naștere.

Galerie
Daniela Crudu și-a surprins fanii cu un mesaj emoționant pentru sora sa, care își aniversează astăzi ziua de naștere | Antena 1

Daniela Crudu se numără printre cele mai frumoase și îndrăgite vedete din showbiz-ul românesc. Aceasta impresionează de fiecare dată prin aparițiile sale televizate, cât și cu cele din mediul online, care sunt de-a dreptul incendiare și de neuitat.

Vedeta se mândrește cu o carieră de succes în domeniul televiziunii, dar și cu o familia superbă. Nu foarte mulți știu faptul că focoasa brunetă are o soră la fel de frumoasă și sexi, care împlinește astăzi frumoasa vârsta de 33 de ani.

Ce mesaj i-a transmis Daniela Crudu surorii sale

În familia Danielei Crudu este un mare prilej de sărbătoare. Ana Maria Crudu își aniversează ziua de naștere, iar sora sa i-a transmis unul dintre cele mai frumoase și emoționante mesaje de până acum.

Articolul continuă după reclamă

Deși se ferește să iasă în lumina reflectoarelor și își ține viața personală departe de ochii curioșilor, Ana Crudu este o prezență deosebită. Mai mult decât atât, frumoasa blondină a participat la mai multe emisiunii televizate alături de sora sa, precum Chefi la cuțite, unde a surprins pe toată lumea cu talentul său în arta culinară.

Citește și: Ana Crudu, imagini incendiare. Cum arată sora Danielei Crudu într-un costum de baie minuscul

"TE IUBESC! La mulți ani!", a fost mesajul pe care i l-a transmis Daniela Crudu surorii sale, vizibil mândră de ea și emoționată.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fotografia a strâns rapid mai bine de 1.900 de aprecieri și o mulțime de comentarii din partea celor care le apreciază.

Reacțiile pozitive ale fanilor au apărut imediat. Aceștia au ținut neapărat să ăi ureze Anei Crudu cele mai frumoase cuvinte și să le facă și câteva complimente.

Citește și: Poftiți la circ 2020, ediția 8. Ana Crudu, în lacrimi la circ. De ce a început să plângă în timpul repetițiilor

"La mulți ani pentru scumpa ta surioară. Să fie sănătoasă, iubită și să vă trăiască o veșnicie!" sau "La mulți ani, Ani. Să îți trăiască și să fie sănătoasă, vă pup!", au fost câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online, care și-au dorit să îi transmită cele mai frumoase cuvinte și laude.

Se pare că Daniela Crudu și sora sa au o relație foarte puternică, chiar dacă nu arată acest lucru de foarte multe ori. Cele două sunt nedespărțite, iar make up artist-ul vedetei este chiar Ana Crudu.

Ana Crudu face furori în mediul online cu aspectul său fizic

La cei 33 de ani, sora Danielei Crudu face furpri pe rețelele sociale cu imaginile sale incendiare. Aceasta a cucerit simpatia telespectatorilor cu aparițiile sale din cadrul emisiunilor "Poftiți la circ" și "Chefi la cuțite". De asemenea, frumoasa blondină pune pe jar publicul masculin de pe Instagram cu ținutele sale provocatoare.

Ana Maria Crudu se mândrește cu cele mai apetisante forme, pe care le evidențiază în cele mai atrăgătoare ținute, drept dodă stau imaginile sale din mediul online. Foarte puțini știu cât de bine arată sora vedetei într-un costum de baie minuscul, care îi scoate în evidență atuurile fizice, în special bustul generos, picioarele subțiri și talia de invidiat.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Loredana, într-un costum de baie pe care puține femei ar îndrăzni să îl poarte. Când se întoarce cu spatele face spectac... Ramona Olaru, amintirea din 2017, cu părul lung și castaniu. Cum arăta pe atunci vecina de la Neatza...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x