Antena Căutare

Decolteul pe care puține femei ar îndrăzni să-l poarte. Lavinia Pîrva și-a lăsat la vedere bustul generos într-o ținută elegantă

Lavinia Pîrva a făcut spectacol pe Instagram cu fotografie incendiară. Fosta componentă a trupei Spicy a reușit să facă senzație printre fani, după ce a publicat o fotografie în care își dezvăluie bustul generos ușor acoperit de o dantelă.

Galerie
Decolteul pe care puține femei ar îndrăzni să-l poarte. Lavinia Pîrva, și-a lăsat la vedere bustul într-un ținută impecabilă | Instagram/Lavinia Pîrva

De curând, soția lui Ștefan Bănică a lăsat deoparte inhibițiile și s-a pozat într-o ipostază sexy. La vârsta de 36 de ani, Lavinia Pîrva se poate lăuda cu o carieră de succes, o familie împlinită și o formă fizică de invidiat.

Aceasta trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Ştefan Bănică Jr., iar cei doi sunt foarte discreţi în ceea ce priveşte relaţia lor, s-au căsătorit, au devenit părinții unui băiețel, însă rar sunt văzuți împreună, mai ales în postările de pe internet.

În urmă cu un an, vedeta a născut un băiețel, însă a scăpat rapid de kilogramele în plus, iar acest lucru este vizibil din fotografiile ei de pe Instagram, unde surprinde cu silueta de invidiat și formele sale voluptoase.

Citește și: Lavinia Pîrva, rochia care lasă la vedere cele mai frumoase părți ale corpului. Cum s-a lăsat fotografiată soția lui Ștefan Bănică

Articolul continuă după reclamă

În cea mai recentă poză de pe Instagram, se vede cu ochiul liber că Lavinia radiază de fericire, iar ținuta cu decolteu amplu evidențiază un bust geneors pe care multe femei și l-ar dori.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

VEZI MAI MULTE FOTOGRAFII CU LAVINIA PÎRVA ÎN GALERIA FOTO

Lavinia Pîrva s-a confruntat cu kilogramele în sarcină

Tânăra mămică a povestit că s-a confruntat cu retenția de apă în timp ce era gravidă, iar după ce a născut a ținut o dietă strictă care s-o ajute. Din fericire, artista are acum măsurile dorite și un trup cu care să se mândrească pe timpul sezonului cald, pe litoral.

Gurile rele susțineau pe atunci că îi va fi foarte greu să ajungă din nou la greutatea inițială, dar se pare că soția lui Bănică le-a demonstrat tuturor că disiplina și ambiția sunt suficiente pentru orice îți propui.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Copilul meu e atât de sănătos pentru că eu am mâncat de toate. Eu am mâncat, evident, sănătos, dar nu am mai ținut cont neapărat. Am mâncat tot ce am poftit. La un moment dat am mâncat foarte multe fructe, mâncam gutui în special, se pare că cel mic este ok, nu am ținut dietă, nu m-am oprit de la dulciuri. Simțeam în permamență nevoia să mănânc alimente sănătoase. Nu au fost probleme. Am avut o sarcină normală, nu a fost cea mai ușoară, am luat câteva kilograme, am avut retenție de apă, dar am rezolvat-o repede după ce am născut. Sunt femei care se îngrașă șapte kilograme, eu am luat destul de multicel”, a declarat Lavinia Pîrva.

Primul duet Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva

Fanii i-au tot întrebat pe Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva dacă și când vor face un duet. Ei bine, în emisiunea specială realizată de artist cu ocazia Crăciunului, cei doi soți au lansat prima piesă împreună.

Îmbrăcată într-o rochie roșie, lungă, mulată, Lavinia Pîrva a pășit în platoul special al emisiunii "Acasă de Crăciun" și a interpretat alături de Ștefan Bănică cea mai recentă melodie de sărbători a artistului, "Crăciunul, vine Crăciunul".

Fanii au așteptat demult o colaborare a celor doi soți și iată că ea a venit de Crăciun, într-un show atipic pe care juratul X Factor l-a pregătit cu gândul la toți cei care își doreau să petreacă alături de el la Sala Palatului, pentru al 19-lea an.

Cum arată Ralph Macchio la 59 de ani. Starul din Karate Kid nu-și arată vârsta, ba chiar ar putea fi confundat cu un puș... Andreea Raicu, costumul de baie care a atras toate privirile. Cum arată vedeta în timp ce face yoga pe plajă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Oana Roman a dat jos 12 kilograme în doar 4 luni. Secretul siluetei de invidiat: „Control la două săptămâni”
Oana Roman a dat jos 12 kilograme în doar 4 luni. Secretul siluetei de invidiat: „Control la două săptămâni”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Jorge Messi, tatăl lui Lionel Messi, a murit la vârsta de 68 de ani. Fotbalistul l-a condus pe ultimul drum
Jorge Messi, tatăl lui Lionel Messi, a murit la vârsta de 68 de ani. Fotbalistul l-a condus pe ultimul drum
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x