Antena Căutare

Ilona Brezoianu a publicat o poză rară cu iubitul ei. Imaginea care i-a luat prin surprindere pe fanii actriței

Ilona Brezoianu și-a luat fanii prin surprindere cu una dintre postările sale recente din mediul online. Frumoasa actriță și prezentatoare s-a afișat, pentru prima dată, alături de un bărbat misterios, într-o ipostază tandră.

Galerie
Ilona Brezoianu a publicat o poză rară în care apare alături de un bărbat misterios | Antena 1

Deși e o fire extrem de veselă și deschisă, Ilona Brezoianu își ține viața personală departe de ochii churioșilor. De-a lungul carierei sale, aceasta a evitat să vorbescă despre viața sentimentală și nici în mediul online nu oferă prea multe informații, preferând să facă referire mai mult la proiectele ei TV sau de pe scena teatrului.

Cu toate acestea, recent, actrița în vârstă de 33 de ani și-a luat inima în dinți și a publicat o imagine rară alături de iubitul ei. În postarea de pe contul ei de Instagram, cei doi suntem extrem de apropiați, iar vedeta nu a mai fost văzută într-o astfel de ipostază până acum.

Ilona Brezoianu, imagine rară alături de iubitul ei. Cum au apărut cei doi pe internet

Prezentatoare TV și iubitul ei pare că au dus relația la următorul nivel și s-au afișat pentru prima dată împreună. Deși aceasta nu a dezvăluit identitatea celui care o face fericită în prezent, din fotografia de la InstaStory reiese că trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.

Articolul continuă după reclamă

Cei doi s-au fotografiat îmbrățișati, în Piața Constituției din București, într-o ipostază tandră. Ilona Brezoianu se agață romantic de gâtul iubitului său, în timp ce bărbatul o ridică în brațe.

Într-un interviu pentru ego.ro, acordat în toamna anului trecut, actrița mărturisea că are foarte mulți prieteni, dar nu are iubit. „Mi-am luat gândul. Pentru că nu ai cum. Dar până la urmă de ce să nu mă bucur de asta. Dar deocamdată nu vreau niciun băiat. Sunt bine. Sunt liniștită. Dorm pe diagonală. Îmi e bine. Vin când vreau, plec când vreau”, a spunea actrița la acel moment.

Cu toate acestea, se pare că intre timp, aceasta a găsit bărbatul care să îi fie pe plac și alături de care se poate bucura de viața în doi.

Citește și: Ce a făcut Ilona Brezoianu cu primii bani câștigați din teatru: „Costa 1.000 de lei”. Actrița a povestit despre începutul carierei

Ce spune Ilona Brezoianu despre participarea la Asia Express. Cu cine și-ar dori fanii să o vadă în competiție

Ilona Brezoianu are un umor tare simpatic, iar fiecare replică pe care o oferă reușește să schițeze zâmbetul pe chipurile ascultătorilor. Fiind un personaj comic, actrița face haz de necaz și pe rețelele de socializare, acolo unde interacționează constant cu urmăritorii, povestindu-le întâmplări din viața sa.

Recent, actrița a lăsat deschisă căsuța de întrebări de la Instastory, iar fanii plini de imaginație au lansat diverse subiecte de discuție. Printre acestea s-a numărat și un comentariu neașteptat, venit de la un urmăritor, care i-a spus că ar vrea să o vadă la Asia Express și nu alături de oricine, ci de Capet, prietenul ei!

În stilul caracteristic, Ilona Brezoianu și-a surprins urmăritorii cu un răspuns ironic, dând de înțeles că ea și Capet nu ar avea ce căuta în acest gen de format, fiind două persoane foarte leneșe. În plus, vedeta și-a etichetat și amicul:

„Da... Două putori la Asia Express. I-auzi Laica... @capet.ro”, a scris celebra actriță pe InstaStory.

Citește și: Râzi cu ROast De ziua noastră, 29 noiembrie 2022. Ilona Brezoianu, magistrală pe scenă: „Sunt atât de săracă, încât...”

Vedeta care i-a supărat pe oameni când a publicat această poză, la 43 de ani. De ce au criticat-o pe celebra cântăreață... Oana Zăvoranu a vorbit despre mariajul cu Pepe, după mai mult de un deceniu de la divorț. Cum a explicat despărțirea cu ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată fratele lui Valentin Sanfira. Artistul a publicat o imagine în mediul online care i-a surprins pe toți
Cum arată fratele lui Valentin Sanfira. Artistul a publicat o imagine în mediul online care i-a surprins pe toți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată Florin Piersic la 90 de ani. Ce au remarcat oamenii la cea mai recentă apariție publică
Cum arată Florin Piersic la 90 de ani. Ce au remarcat oamenii la cea mai recentă apariție publică
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
ANM a emis Cod roșu de furtuni puternice pentru București și localități din Ilfov. Capitala se pregătește pentru un nou dezastru
ANM a emis Cod roșu de furtuni puternice pentru București și localități din Ilfov. Capitala se pregătește... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“ BZI
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente Jurnalul
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea Kudika
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj Redactia.ro
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00 Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x