Antena Căutare

Imagini inedite de la cununia civilă dintre Puya si Melinda. Rapperul s-a supărat pe ziariști și a reacționat extrem atunci

Puya și Melinda deveneau soț și soție cu acte în regulă în 2011, în cadrul unui eveniment cu totul atipic, pe care rapperul și-a dorit să îl țină cât mai departe de sfera publică. Iată imaginile din timpul cununiei civile, atunci când Puya a decis să se și „răfuiască” puțin cu jurnaliștii mult prea intruzivi.

Galerie
Cum a arătat momentul în care Puya și Melinda s-au căsătorit. Cei doi au apărut la Starea Civilă în pantaloni scurți și tricou! | Antena 1/Instagram

În urma participării lor la America Express, publicul a avut ocazia să cunoască dinamica perechii formate din Puya și soția lui, Melinda, iar telespectatorii i-au îndrăgit din prima pe cei doi soți. Deși rapperul avea o reputație de „băiat de cartier”, fanii au fost surprinși să îi descopere acestuia și latura sensibilă, în relația cu soția lui.

Puya, pe numele lui real Dragoș Gărdescu, formează un cuplu cu Melinda încă din 2006. Cei doi au ajuns în fața ofițerului Stării Civile 5 ani mai târziu, în 2011, când în viața lor apăruse deja prima fetiță. Evenimentul a fost unul inedit, având în vedere că nonconformismul lui Puya s-a văzut chiar și în ziua în care s-a căsătorit.

Citește și: Operația estetică pe care și-a făcut-o Melinda, soția lui Puya. Ce parte a corpului a îmbunătățit

Cum a arătat cununia civilă dintre Puya si Melinda. Mirii au venit în pantaloni scurți și tricou

Articolul continuă după reclamă

Atât artistul și Melinda, cât și invitații lor, au apărut în pantaloni scurți și tricou, având în vedere că dress code-ul a fost unul inspirat din stilul vestimentar al lui Puya. Rapperul nu a renunțat la hainele largi nici în ziua cea mare în care a spus „Da”, iar imaginile i-au luat prin surprindere chiar și pe admiratorii lui.

Cei doi s-au cununat la Primăria Sectorului 3 din București, în urmă cu 12 ani, iar pe vremea aceea, aceștia aveau deja o fetiță. Între timp, Puya și Melinda au ajuns să aibă acasă trei fetițe care le colorează zilele.

Deși în prezent pare mai deschis în ceea ce privește sfera publică, Puya le-a declarat „război” jurnaliștilor în ziua cea mare în care a ajuns în fața Stării Civile. Soților le-au fost aproape doar familia și prietenii apropiați, iar rapperul nu avea o relație foarte bună cu presa pe atunci.

Citește și: Ce afacere are Melinda, soția lui Puya. Din ce face bani concurenta de la America Express

Puya i-a „escortat” afară pe jurnaliștii ajunși la fața locului

Cu toate acestea, cei care s-au încumetat să documenteze evenimentul au simțit pe pielea lor „furia” lui Puya, care nu își dorea să își expună familia și viața privată. Rapperul a încercat să îi îndepărteze pe oamenii din presă și să le explice clar că nu sunt invitați la eveniment, în stilul caracteristic.

După ce au devenit soț și soție în acte, a urmat și ceremonia religioasă, care a fost organizată la o biserică din comună Belciugatele. Ulterior, petrecerea s-a desfăşurat la cort, pe malul lacului, tocmai pentru a fi cât mai departe de ochii curioșilor. Delia, Smiley și Connect-R au întreținut atunci atmosfera, dar și o trupă de lăutari, care a dat startul distracției.

Cum s-a cunoscut Puya cu Melinda, mama fetițelor lui

Puya a povestit în cadrul unui podcast că a cunoscut-o pe cea care i-a devenit soție într-un moment cu totul neașteptat. Povestea lor de dragoste a început destul de atipic, iar rapperul s-a confruntat și cu o situație neplăcută pe atunci.

Melinda Gărdescu termina clasa a XII-a în momentul în care l-a cunoscut pe Puya. Întâmplarea a făcut ca ea să prezente un Bal al Bobocilor în Deva, acolo unde Puya era invitat să cânte în cadrul evenimentului. Puya a dezvăluit însă că organizatorii, cu tot cu Melinda, l-au tras pe sfoară atunci, pentru că nu i-au mai dat banii pentru concert, însă așa a reușit să își cunoască dragostea.

„Ea prezenta Balulul bobocilor în Deva și eu trebuia să cânt. Doar că aveau 1.000 de oameni în sală și mie mi-au zis că nu mai au bani. Așa că nu am mai cântat. Practic, mi-a tras țeapă la concert. Nu ți se pare romantic? Nici acum nu recunoaște și spune că, de fapt, eu le-am tras țeapă. Era tare în gură, sincer, și asta mi-a plăcut.

Am făcut schimb de telefoane și am tot vorbit. A durat ceva, oricum. Cântam pe oriunde, oricum, numai să merg încolo. Până într-o zi când mi-am luat inima în dinți și i-am sunat părinții”, declara Puya acum ceva timp.

În prezent, cei doi au o căsnicie cât se poate de fericită și se bucură de cele trei fetițe pe care le au împreună. „Știi cum se zice: ai grijă ce-ți dorești, că se poate întâmpla! Eu tot timpul m-am rugat să fiu eu singur în casă cu o grămadă de femei și mi s-a întâmplat. Doar că una e nevastă-mea, trei sunt fetele și una e soacră-mea”, glumea Puya.

Cum scăpa Prințesa Diana de paparazzi. Prințul Harry a dezvăluit secretul bine păstrat al mamei sale... Macaulay Culkin și Brenda Song ar fi devenit părinți pentru a doua oară anul trecut. Motivul pentru care au ținut totul ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
John Galliano, decizie radicală după valul de controverse! Ce se întâmplă cu expoziția de la Met: „Am decis, cu mare tristețe…”
John Galliano, decizie radicală după valul de controverse! Ce se întâmplă cu expoziția de la Met: „Am decis,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată casa de peste un milion de dolari a lui Dragoș Săvulescu. Actorul trăiește pe picior mare în Los Angeles
Cum arată casa de peste un milion de dolari a lui Dragoș Săvulescu. Actorul trăiește pe picior mare în Los Angeles
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x