Antena Căutare

Jador, noul Maluma de România. Imagini incendiare cu el și o fană pe scenă, la scurt timp după despărțire: „Mamă, iartă-mă”

Jador profită din plin de burlăcie, iar la cel mai recent concert acesta s-a dezvălnțuit pe scenă. El a invitat-o pe o fană pe scenă și ce a urmat i-a surprins pe toți cei din sală.

Galerie
Jador, noul Maluma de România. Imagini incendiare cu el și o fană pe scenă, la scurt timp după despărțire: „Mamă, iartă-mă” | Antena 1 & Instagram

În urmă cu doar câteva zile, Jador a anunțat despărțirea de Alexandra Dobbia, alături de care a trăit o frumoasă poveste de dragoste. Cu toate acestea, cântărețul nu pare că suferă foarte mult și se bucură din plin de burlăcie.

La cel mai recent concert, Jador s-a dezlănțuit pe scenă și a sărutat cu foc pe una dintre fanele sale. El a filmat întreg momentul și chiar i-a transmis un mesaj mamei sale.

Jador, sărut pătimaș cu o fană, în timul concertului. Ce a transmis | VIDEO

Deși se pregătea să o ducă în fața altarului pe Alexandra Dobbia, manelistul nu mai are gânduri de însurătoare. Mai mult, la unul dintre concertele sale a invitat pe scenă o fană din public pe care a sărutat-o cu foc.

Articolul continuă după reclamă

Tânăra a fost extrem de încântată, iar acesta a anunțat că de acum încolo va face acest gest la fiecare eveniment, spre bucuria celor care îl apreciază.

De asemenea, alături de clip-ul întregistrat pe scenă, el i-a transmis și un mesaj mamei sale.

„Am pupat o fană la concert. (…) Mamă, iartă-mă, dar îmi iubesc fanii și ai făcut un vagabond! Promit să nu mă însor. De azi voi săruta câte o fană la toate concertele”, a transmis el pe contul de Instagram.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Jador, gest de milioane pentru un fan, în timpul concertului. Au cântat împreună pe scenă și ce a urmat a uimit publicul

Însă, contrar așteptărilor sale, Jador a fost criticat pentru gestul său pe care mulți l-au considerat nelalocul lui. Ulterior, el a revenit cu un mesaj prin care a explicat situația.

„Mai văd acolo câte un comentariu răutăcios de la o fată, pentru că m-am pupat și eu cu o fană, pot să înțeleg că fetele sunt geloase, pentru că așa sunteți voi din fire, înțelegeți? Dar băieți, voi de ce să fiți geloși? Nu înțeleg.

Care e chestia, de ce? Doar dacă… Era o fată simplă, o fată normală, de acolo din primul rând, i-am făcut și ei o bucurie, până la urmă. Am făcut-o și eu fericită, e fericită și ea. Ce aveți, de ce sunteți geloși?”, a spus Jador, a spul el la Instastory.

Jador și Alexandra Dobbia s-au despărțit. Ce a declarat cântărețul

Jador a anunțat pe rețelele de socializare că de acum este un bărbat singur, după ce el și Alexandra Dobbia au hotărât să pună punct relației de iubire în care amândoi au crezut foarte mult.

Citește și: Reacția lui Jador, când a aflat din mediul online că ar suferi de o boală nemiloasă. Ce dezvăluiri a făcut artistul

Deși deja se zvonea că el și partenera lui s-au separat, informația a fost confrmată și de cântăreț în urmă cu puțin timp pe Instagram.

”Bună, oameni buni! Eu și Hoder am decis să o luăm pe drumuri separate! A fost o decizie foarte dificilă pentru amândoi. Așa că vă mulțumesc pentru susținere, pentru fiecare like, comentariu de încurajare.

Sper că înțelegi că am luat-o în direcții diferite și să ne acordați spațiul necesar pentru tranziția care va urma după această despărțire. Vă mulțumesc pentru înțelegere și Doamne ajută!”, a spus Jador, pe Instagram, potrivit spynews.ro.

Cât costă tratamentul urmat de Rona Hartner împotriva cancerului. Artista, noi vești despre starea ei de sănătate... Cuplul înflăcărat care a dat frâu liber sentimentelor la piscină. Au jurat că nu se mai împacă, dar pasiunea e prea mare...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
John Galliano, decizie radicală după valul de controverse! Ce se întâmplă cu expoziția de la Met: „Am decis, cu mare tristețe…”
John Galliano, decizie radicală după valul de controverse! Ce se întâmplă cu expoziția de la Met: „Am decis,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată casa de peste un milion de dolari a lui Dragoș Săvulescu. Actorul trăiește pe picior mare în Los Angeles
Cum arată casa de peste un milion de dolari a lui Dragoș Săvulescu. Actorul trăiește pe picior mare în Los Angeles
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x