Antena Căutare

Jador revine pe băncile facultății. Ce studii urmează manelistul și ce declarații a făcut:"M-a luat celebritatea prin surprindere"

Jador este unul dintre cei mai apreciați maneliștii din România care încă de tânăr a reușit să bifeze succesul în carieră, însă nu s-a așteptat ca încă de pe băncile școlii el să se bucure de așa ascensiune în cariera muzicală. Acesta a anunțat că se reîntoarce să-și continue studiile.

Galerie
Jador anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că se va reîntoarce la școală să își finalizeze masterul. | Instagram/ Jador

Jador anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că se va reîntoarce la școală să își finalizeze masterul. În timpul școlii el s-a bucurat de celebritate lucru care i-a răpit timp și nu s-a mai ocupat la fel de studii. El nu a renunțat niciodată la pregătirea profesională și școlară de aceea a decis ca din toamna aceasta să reintre în ciclu și să își facă lucrarea de dizertație în cadrul unui master la Academia de Studii Economice din București, pe secțiunea Comunicare.

Jador anunțat că va fi din nou student

Manelistul a fost un elev conștiincios și doar la o singură materie nu a reușit să se prezinte și să treacă examenul. El a anunțat că din toamnă va fi student doar la o singură materie pe care trebuie să o treacă ca mai apoi se poate ocupa de lucrarea de disertație și să-și obțină diploma.

„Am o super veste pentru voi! La anul voi fi și eu student, în cadrul Academiei de Studii Economice, din București, secțiunea Comunicare. Voi da disertația, deci voi face un singur obiect tot anul, pentru ca n-am apucat să dau disertația că m-a luat celebritatea prin surprindere și nu știu, m-am gândit să termin masteratul pentru că mai am un singur obiect.”, a declarat Jador, în mediul online.

Articolul continuă după reclamă

"Nu știu daca merită sa mai fac si doctoratul. Poate pare comic, pare altfel decât sunt, de fapt. Sunt și așa și așa. Credeți că ar fi bine să fac și doctoratul. Sunt foarte emoționat. Aștept părerile voastre, vă rog!", a mai spus Jador în mediul online.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Jador, primele declarații despre noua lui iubită. Cine este tânăra care l-a făcut să își deschidă inima: „Sunt cu ea de două luni”

Ce tarife cere Jador pentru a cânta la o nuntă sau la un botez. Câți bani trebuie să scoți din buzunare pentru artist

Datorită notorietății sale atât pe plan național, cât și internațional, acesta cere sume frumoase de bani pentru a încânta inimile oamenilor cu melodiile sale care fac milioane de vizualizări.

Artistul se duce la evenimente private, nunți, botezuri, unde interpretează live celebrele sale manele.

Cu toate că nu se numără printre cei mai scumpi artiști, cei care vor să-l invite la petreceri trebuie să știe că banii pentru artist nu sunt chiar puțini.

Iată că, pentru a-l asculta live la nunta ta, alături de invitații de la eveniment, ar trebui să scoți din buzunar între 5.000 de euro, potrivit Cancan.ro.

Citește și: De ce afecțiune suferă Jador. Puțini fani cunosc acest aspect despre artist: „Arată actele”

Cristina Ich, noi declarații controversate în online. Vedeta e indignată că imigranții le fură locurile de muncă românil... Andreea Tonciu și-a etalat bustul generos pe rețelele sociale. Ce detaliu a scos la iveală sutienul minuscul al focoasei...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază neașteptată
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x