Antena Căutare

Jo, nevoită să își anuleze un concert, din cauza problemelor de sănătate. Ce mesaj a transmis artista: „Nu pot sta în picioare”

Jo le-a mărturisit fanilor că trece prin momente grele din cauza unor probleme de sănătate. Vedeta a dezvăluit că nu se simte bine, însă i-a asigurat că va reveni curând pe scenă.

Galerie
Jo le-a mărturisit fanilor că trece prin momente grele din cauza unor probleme de sănătate. Vedeta a dezvăluit că nu se simte bine, însă i-a asigurat că va reveni curând pe scenă. | Instagram & Antena 1

Jo trece prin moment grele și a fost nevoită să își anuleze un concert. Cântăreața se confruntă cu probleme de sănătate și deși a făcut tot posibilul să nu își dezamăgească fanii, a fost nevoită să ia o decizie grea. Concurenta „Te cunosc de undeva” a explicat prin intermediul rețelelor de socializare, ce s-a întâmplat, de fapt.

Cu ce probleme de sănătate se confruntă Jo

Jo este una dintre cele mai îndrăgite artiste, iar fanii din întreaga țară o așteaptă cu sufletul la gură. Extrem de dedicată, aceasta și-a onorat întotdeauna contractele, așa cum chiar ea a dezvăluit.

În 15 ani de carieră, artista nu și-a anulat niciun concert, însă acum, se pare că oboseala a prins-o din urmă. Orele de filmare și evenimentele au adus-o în pragul epuizării și a fost nevoită să ia o decizie pentru a avea grijă de problemele de sănătate cu care se confruntă acum.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Jo a suferit o intervenție estetică în zona feței. La ce operație inedită a apelat cântăreața și cum se simte acum

Ea a mai spus că se simte atât de rău încât nu se poate ține pe picioare. De asemenea, artista a ținut să precizeze că aceste probleme ar fi fost cauzate de oboseală, imunitate scăzute, dar și de viroze.

Ce mesaj le-a transmis Jo fanilor îngrijorați, după ce și-a anulat concertul

Cu toate acestea, ea nu și-a uitat fanii și a vrut să le explice ce s-a întâmplat și le-a dezvăluit cum se simte acum. Îndrăgita artistă și certut scuze fanilor care o așteptau la Codlea și le-a promis că va ajunge acolo cu prima ocazie

„În 15 ani de carieră nu mi s-a întâmplat niciodată ce mi s-a întâmplat azi. Din păcate, oboseala m-a ajuns, imunitatea scăzută, virozele și-au spus cuvântul și m-au dus la burn out. A fost prima oară în 15 ani când am fost nevoită să anulez un concert pentru că nu pot sta în picioare”, a transmis Jo pe InstaStory.

„Îmi pare rău, Codlea, că nu pot să fiu azi cu voi. Promit că mă fac bine și vin să vă cânt! Aveți grijă de sănătatea voastră”, a mai adăugat ea.

Citește și: Te cunosc de undeva! 19 noiembrie 2022. Jo și Liviu Teodorescu, transformați în Aura Urziceanu și Aurelian Andreescu. Cum a ieșit

Imagini rare cu Oana Moșneagu din copilărie. Cum arăta actrița la 6 ani: „Ce repede trece timpul”... Dani Oțil ”s-a trezit” cu 15.000 de franci elvețieni în cont, fără să știe proveniența lor. Ce a făcut imediat după...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x