Antena Căutare

Prințesa Charlotte îi calcă pe urme Reginei Elisabeta a II-a. Cadoul inedit pe care l-a primit de ziua ei din partea părinților

Prințesa Charlotte a împlinit șapte ani pe 2 mai, dar surprizele s-au ținut lanț. Fiica Prințului William și a lui Kate Middleton a avut nu una, și două petreceri aniversare.

Galerie
Prințesa Charlotte și Regina Elisabeta a II-a împart aceeași pasiune pentru animale. | Profimedia

Cu siguranță aniversarea de 7 ani a unei prințese britanice este puțin diferită față de cea a unui alt copil. Dar în cazul prințelei Charlote se pare că a fost una cu totul specială. După ce timp de doi ani, micuța și-a sărbătorit ziua de naștere cu un grup restrâns de prieteni, din cauza pandemiei, acum s-a bucurat de o petrecere în adevăratul sens al cuvântului.

Și cadoul pe care l-a primit Prințesa Charlotte a fost unul cu totul special și judecând după acesta, aceasta îi calcă pe urme Reginei Elisabeta a II-a, cu care împărtășește aceeași dragoste pentru animale.

Cadoul special pe care l-a primit prințesa Charlote la aniversarea de 7 ani

Potivit unei surse de la palat, Prințul William și Kate Midleton s-au asigurat că fiica lor se bucură așa cum se cuvine de ziua ei de naștere. Părinții micuței, au vrut să îi organizeze o petrecere „extra specială”, potrivit Yahoo.com.

Articolul continuă după reclamă

„Cadoul pe care Charlotte și-l dorea mai mult decât orice era un ponei”, a spus aceeași sursă. „De mai bine de un an ia lecții de călărie și este obsedată. William și Kate știu că pasiunea ei pentru călărie nu este o doar o fază și, în cele din urmă, au fost de acord să-i cumpere unul”.

Citește și: Cât costă rochia albastră pe care Prințesa Charlotte a purtat-o la Jubileului de platină al Reginei Elisabeta

Cuplul regal a găzduit petrecerea pentru ziua de naștere a lui Charlotte pe 2 mai la casa lor de țară, din Anmer Hall, Norfolk. Ei au sărbătorit alături de familie, au mâncat dintr-un tort cu unicorn, iar casa a fost umplută cu baloane.

„Kate a făcut chiar ea toată mâncarea – mini pizza, burgeri, rulouri cu cârnați, hot-dogs, baghete cu fructe, sandvișuri, brioșe multicolore și înghețată pe care toată lumea să le înfulece”, a mai dezvăluit apropiatul familiei regale.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Prințesa Charlotte este extrem de populară la școală și are rezultate deosebite la învățătură

Cea de-a doua petrecere organizată pentru Charlotte a avut loc la Palatul Kensington, unde a petrecut alături colegii ei de clasă. „A fost prima petrecere de naștere pe care Charlotte a sărbătorit-o cu toți prietenii ei”, a spus sursa. „Este o fetiță atât de populară și i-a plăcut fiecare minut în care a fost în centrul atenției”

Aceeași sursă a mai adăugat că fiica Prințului William și a lui Kate Middleton este o elevă exemplară. „Învață din greu și este în fruntea clasei, ei la majoritatea disciplinelor”, a spus sursa. „Ea este auto-motivată și este o bucurie” pentru cei din jurul ei.

„Una dintre cele mai mari pasiuni ale ei este limbajul”, a spus sursa. „Ea este deja cu mult înaintea programului și trece de la o limbă la alta, deși spaniola este preferata ei”.

Citește și: De ce Kate Middleton o îmbracă pe fetița ei numai în albastru. Prințesa Charlotte e adesea fotografiată așa și nu e întâmplător

Kate a distribuit câteva fotografii noi cu Charlotte pentru a marca ziua cea mare, pe Instagramul lor, așa cum a făcut în fiecare an pentru ziua de naștere a copiilor lor.

Cu ce afacere au făcut bani Oana Roman și Marius Elisei. Cei doi culeg roadele muncii lor. “Am crescut 100% organic”... De ce Alex Velea alege să nu fie tată din nou. Ce ar presupune o nouă sarcină pentru Antonia...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Lidia Buble a apărut cu fața umflată pe rețelele de socializare. Fanii artistei s-au speriat să o vadă așa
Lidia Buble a apărut cu fața umflată pe rețelele de socializare. Fanii artistei s-au speriat să o vadă așa
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața Catine.ro
„Gogoașă” din „Trăsniții” nu poate fi operat încă pe inimă. Ce i-au recomandat medicii, înainte de intervenția chirurgicală
„Gogoașă” din „Trăsniții” nu poate fi operat încă pe inimă. Ce i-au recomandat medicii, înainte de...
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un bărbat din Constanța și-a vândut BMW-ul X6 în Ilfov și l-a furat apoi cu cheia de rezervă
Un bărbat din Constanța și-a vândut BMW-ul X6 în Ilfov și l-a furat apoi cu cheia de rezervă Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Violeta Bănică, mesaj emoționant pentru fratele ei, Radu Ștefan. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere: „Ai cea mai mândră soră din lume.” Foto
Violeta Bănică, mesaj emoționant pentru fratele ei, Radu Ștefan. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere:... Elle
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof HelloTaste.ro
Un bărbat a fost concediat pentru că a adormit la birou. A dat în judecată firma și a primit toate salariile restante și compensații
Un bărbat a fost concediat pentru că a adormit la birou. A dat în judecată firma și a primit toate salariile... Antena3.ro
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja useit
Ce studiază Irina Columbeanu în New York? Începe ziua la ora 8:00 și se culcă la 1:00!
Ce studiază Irina Columbeanu în New York? Începe ziua la ora 8:00 și se culcă la 1:00! BZI
Polițiștii din Călățele au fost lăsați în frig din cauza unui cuib de barză. Operațiunea „Cuibul mutat, legea respectată”
Polițiștii din Călățele au fost lăsați în frig din cauza unui cuib de barză. Operațiunea „Cuibul mutat,... Jurnalul
Motivul pentru care Irina Columbeanu se culcă la 1 noaptea, de când studiază Medicina la New York
Motivul pentru care Irina Columbeanu se culcă la 1 noaptea, de când studiază Medicina la New York Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Şocul cultural trăit de un turist italian aflat în vizită în Bucureşti:
Şocul cultural trăit de un turist italian aflat în vizită în Bucureşti: "Îmi pare rău, nu ai bani" Observator
Cauze ale durerilor de cot. Ce afecțiuni pot determina acest simptom
Cauze ale durerilor de cot. Ce afecțiuni pot determina acest simptom MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Când dragostea devine prea mult: Ești părinte pentru un adult sau încă mai crești un copil?
Când dragostea devine prea mult: Ești părinte pentru un adult sau încă mai crești un copil? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x