Antena Căutare

Radu Drăgușin a făcut senzație cu imaginile în care își sărută iubita cu patos. Reacțiile fanilor nu au întârziat să apară

Fotbalistul Radu Drăgușin a postat mai multe imagini alături de iubita sa, iar reacțiile admiratoarelor în secțiunea de comentarii au fost de milioane. Iată cum s-au pozat cei doi!

Galerie
Radu Drăgușin a făcut senzație cu imaginile în care își sărută iubita cu patos. Reacțiile fanilor nu au întârziat să apară | Captură Instagram

Radu Drăgușin a devenit, mai nou, idolul domnișoarelor din România, mai ales după prestația sa de la EURO 2024. Fotbalistul face senzație atât pe teren, cât și pe rețelele de socializare, acolo unde postează imagini din timpul meciurilor, dar și alături de iubita sa.

Citește și: Iubita lui Radu Drăgușin, imagini emoționante de la meciul de debut al României la Euro 2024. Sportivul i-a dedicat victoria

Reacțiile fanilor la sărutul dintre Radu Drăgușin și iubita lui: „Eu cred că este obligat să pună poza asta”

Radu Drăgușin se bucură de multe admiratoare, însă acestea au suferit o dezamăgire după cea mai recentă postare a jucătorului de fotbal. El se iubește cu Ioana Stan, tânăra care îl susține din tribune la fiecare meci pe care îl joacă.

Articolul continuă după reclamă

Radu Drăgușin îi este recunoscător pentru sprijin și iubire și i-a dedicat o postare pe contul personal de Instagram: „My one and only”, a fost mesajul acestuia, alături de mai multe imagini în care o sărută pe Ioana Stan.

Reacțiile fanilor și mai ales al fanelor nu au întârziat să apară, aceștia făcând haz de necaz la postare: „Mulțumesc, Radu, pentru postare, a aflat iubita mea că ești luat și brusc nu mai vrea să ne despărțim”/„De când ai postat, nu se mai oprește iubita mea din plâns…”/„Eu cred că a fost obligat să pună poza asta”/„S-a supărat gagica ta că te vor prea multe, am înțeles”/„Stai liniștită că multe îl vor cu tot cu tine la pachet!”/„Mă puteți vedea în background cum plâng și smiorcăi și mă dau cu capul de pereți!”/„E ok, te așteptăm!”/„Clipește dacă vrei să te salvăm!”/„Obligat, dar fericit!”/„Vă dați seama că este o postare făcută de ea!”/„Câte fete suferă din cauza pozei, inclusiv eu…”, au fost o parte din comentariile la postarea în care Radu Drăgușin își sărută iubita.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Cine este și cu ce se ocupă fratele lui Radu Drăgușin. Nu mulți știu că a apărut într-un serial de la Antena 1

Cine este și cu ce se ocupă Meira, sora lui Radu Drăgușin

Meira, sora lui Radu Drăgușin, este de o frumusețe răpitoare și nu este de mirare că a strâns sute de mii de urmăritori pe conturile de pe rețelele sociale. La fel ca toți membri familiei sale, și ea a cochetat cu sportul o perioadă înainte să își aleagă un alt drum în viață.

La fel ca mama lor, tânăra a jucat baschet, și chiar a făcut parte din Naționala României la categoria ei de vârstă, la acel moment. Acum, la doar 20 de ani, Meira Drăgușin are propria afacere care prosperă.

Sora lui Drăgușin este organizatoare de nunți și pare că îi merge foarte bine, fiind cea care a pus la punct toate detaliile pentru ziua cea mare a Larisei Iordache.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Meira este foarte activă în mediul online și nu se ferește să pozeze și în ipostaze mai îndrăznețe. Fata, de o frumusețe uluitoare, a făcut furori cu imaginile în costum de baie care îi dezvăluie trupul sculptat, de fostă sportivă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cum a arătat a doua rochie pe care Anda Adam a purtat-o la nunta ei. S-a schimbat în toiul petrecerii într-o ținută spec... Adrian Minune, val de reacții după ce a cântat manele pe scena unui celebru festival din București. Momentul e viral pe ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x