Antena Căutare

Cine este și cu ce se ocupă fratele lui Radu Drăgușin. Nu mulți știu că a apărut într-un serial de la Antena 1

De Radu Drăgușin a auzit o lume întreagă acum, însă nu mulți știu că fotbalistul are și un frate. Radu și Alex au o relație foarte apropiată, iar fratele mai mare chiar l-a însoțit la Euro 2024. Cine este și cu ce se ocupă tânărul.

Alex și Radu Drăgușin au o relație foarte apropiată, iar fratele mai mare chiar l-a însoțit pe fotbalist la Euro 2024 | Instagram & Profimedia

Probabil acum nu mai este nimeni care să nu-l știe pe Radu Drăgușin. După ce a devenit cunoscit drept „cel mai scump fotbalist român” din istorie odată cu transferul la Tottenham, tânărul a făcut spectacol și la Euro 2024. Cu toate acestea, nu mulți știau că are și un frate, care îi seamănă leit.

Radu Drăgușin și fratele lui, Alex, provine dintr-o familie de sportivi, însă acesta a preferat să o ia pe alt drum și și-a deschis propria afacere, la care nu mulți s-ar fi așteptat,

Cum se se ocupă fratele lui Radu Drăgușin. Tânărul a apărut într-un serial la Antena 1

Potrivit informațiilor, fratele mai mare al lui Radu Drăgușin a practica volei, însă în prezent a ales o altă carieră. Pasionat de gătit, Alex și-a urmat chemarea și acum este bucătar. Mai mult decât atât, el și-a deschis și propriul fast-food.

Articolul continuă după reclamă

În acest context, tânărul a apărut și într-un episod din serialul de comedie de la Antena 1, „Lasă-mă în place! Camera 609”. În episodul resprectiv, Doru și Marius merg să cumpere o shaormerie de la un patron și dau de nimeni altul decât Alex Drăgușin, care în realitate, chiar deține acel loc.

Fratele lui Radu Drăgușin nu pare că se simte intimidat de camerele de filmat și chiar are un scurt schimb de replici cu personajele, în serialul de la Antena 1.

Citește și: Iubita lui Radu Drăgușin, imagini emoționante de la meciul de debut al României la Euro 2024. Sportivul i-a dedicat victoria

Mai mult, la începutul acestui an, după ce Radu Drăgușin a debutat la Tottenham, fratele lui mai mare i-a pregătit un cadou inedit. Alex Drăgușin a inventat burger-ul „Drăgușin” pentru a celebra reușitele fratelui său mai mic.

„Într-un moment în care fratele meu și-a ales echipa cu sufletul, eu îmi aleg prânzul cu stomacul. Este cel mai bun moment să facem un burger «Drăgușin». Acestea sunt ingredientele pe care le folosim: burgerul și cartofii prăjiți. Mie îmi plac cartofii cu coajă.

Așa cum Michelangelo a pictat Capela Sixtină, mie îmi place să pictez burger-ul cu unt. Pe gustul meu, sos picant și maioneză cu usturoi. Zeitățile Olimpului ne-au lăsat bacon-ul pe pământ cu un scop anume, folosiți-l! Am întors pâinica fix la momentul potrivit, despre asta vorbeam. Și fii atent schemă!

O punem fix sub bacon și o să se facă în grăsimea care va curge de la bacon. Ceapa la fel, sos gyro, mie îmi place să pun cheddar-ul așa cum este el, să nu fie chiar supertopit. Dacă aș putea să vă transmit mirosul de la legume, împreună cu bacon-ul de pe grătar, aș face-o. Dar, din păcate, nu merge prin cameră. Așa că vă aștept aici să mâncați un burger «Drăgușin»”, spunea acesta, la acel moment, într-un videoclip.

Citește și: Cine e și cum arată cumnata lui Radu Drăgușin, vedeta lui Tottenham. Soția lui Alex Drăgușin este o prezență exotică

Din imaginile postate în mediul online, cei doi pare că sunt extrem de apropiați, iar Alex nu putea să își lase fratele mai mic singur la Euro 2024. Acesta l-a însoțit pe Radu Drăgușin în meciul de debut al României împotriva Ucrainei și l-a încurajat din tribune.

Purtând un tricou al naționalei cu numele lui Radu Drăgușin, dar și cu semnătura gotablistului, Alex a trăit live emoțiile compleșitoare din Alllianz Arena.

„Ce victorie…..ce emoții🇷🇴
Cadoul perfect pentru o zi de naștere perfecta 🤩🤩🤩
Felicitări @echipanationala ! @radudragusin5 foarte mândru”, a scris el pe Instagram.

Cine este și cum arată soția lui Nicolae Stanciu, căpitanul Naționalei României. Se știu din adolescență și l-a însoțit ... Denis Popescu şi Aissia Prisecariu, locul 7 în finale la 50 m fluture şi 200 m spate, la CE de natație, transmise în Ant...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x