Antena Căutare

Regele Charles al III-lea și Camilla aniversează 20 de ani de căsătorie. Unde sărbătoresc evenimentul

Regele Charles al III-lea și Camilla aniversează două decenii de căsătorie. Iată unde își vor sărbători iubirea.

Galerie
Regele Charles și Camilla aniversează două decenii de mariaj | GettyImages

Regele Charles al III-lea și soția sa, Camilla, împlinesc 20 de ani de mariaj. Aceștia au avut parte de o ceremonie atipică în familia regală, însă până la momentul respectiv Regina Elisabeta a II-a și-a dat consimțământul pentru uniunea celor doi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Mesajul emoționant pe care Kate Middleton i l-a transmis soțului ei, Prințul William, de ziua lui. Viitorul rege a împlinit 42 ani

Regele Charles al III-lea și Camilla aniversează 20 de ani de căsătorie. Unde sărbătoresc evenimentul

Articolul continuă după reclamă

Acum două decenii Regele Charles al III-lea și Camilla și-au unit destinele. Pentru a sărbători momentul, aceștia au planificat o călătorie, însă va îmbina utilul cu plăcutul. Este vorba de vizita oficială în Italia.

Citește și: Kate Middleton a dezvăluit ce crede cu adevărat despre barba Prințului William.Ce ia în considerare moștenitorul tronului britanic

În perioada următoare, cuplul regal se va afla în Italia, pentru întâlniri la nivel înalt. Cu toate acestea, printre îndatoririle de stat se vor strecura și momente de relaxare, cine romantice și experiențe deosebite, precum vizita la Colosseum și un spectacol al Gărzilor Galeze și al Granatienilor din Sardinia, conform unei surse.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În seara aniversării căsătoriei lor, președintele Sergio Mattarella la Quirinale va fi organizată o cină de gală chiar la reședința sa oficială.

Pe conturile oficiale ale familiei regale au fost postate câteva fotografii care să marcheze cea de-a 20-a aniversare a suveranului și soției sale. Imaginile sunt de la sosirea în Italia.

Citește și: Familia regală britanică s-a mărit. Prințesa Beatrice a născut. Ce nume poartă cel de-al doilea copil

„Pe măsură ce începem prima noastră vizită în Italia ca Rege și Regină, suntem foarte încântați să sărbătorim a douăzecea aniversare a căsătoriei noastre într-un loc atât de special – și alături de oameni atât de minunați! A presto, Roma și Ravenna!” a fost mesajul cuplului regal.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În cadrul acestei vizite, inițial era programată și o întâlnire cu Papa Francisc. Regele și Regina erau așteptați la slujbă în Capela Sixtină. Însă, din cauza stării de sănătate a Suveranului Pontif, aceștia au amânat vizita la Vatican.

Citește și: Fratele Prințesei Diana a reacționat după victoria Prințului Harry împotriva tabloidelor britanice. Cum o numește Charles Spencer

Cuplul regal va avea o întrevedere cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, iar suveranul britanic va lua cuvântul în cadrul unei sesiuni comune a Parlamentului italian.

Cum va arăta Lauren Sanchez în spațiu. Partenera lui Jeff Bezos a dezvăluit ce se va întâmpla cu fața ei... Lele, cadou extravagant pentru Andra Voloș după ce s-a speculat că nu mai formează un cuplu. Ce a putut să-i cumpere soț...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Hienă de la Animal X, întrebat de fani dacă se pregătește o revenire a trupei! Ce a răspuns, după succesul uriaș avut la reuniune
Hienă de la Animal X, întrebat de fani dacă se pregătește o revenire a trupei! Ce a răspuns, după succesul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată casa copilăriei lui Marilu Dobrescu. A mers acolo alături de iubitul australian: „Totul a rămas blocat în timp”
Cum arată casa copilăriei lui Marilu Dobrescu. A mers acolo alături de iubitul australian: „Totul a rămas...
Sıla Türkoğlu revine pe micile ecrane într-un rol principal. Va juca alături de Kerem Bürsin
Sıla Türkoğlu revine pe micile ecrane într-un rol principal. Va juca alături de Kerem Bürsin Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a văzut, mai târziu, eticheta
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Noua Lege a Salarizării îi face pe profesori mai săraci decât pe vremea marii greve din Educație
Noua Lege a Salarizării îi face pe profesori mai săraci decât pe vremea marii greve din Educație Jurnalul
6 trucuri simple pentru o piele strălucitoare peste noapte
6 trucuri simple pentru o piele strălucitoare peste noapte Kudika
Diagnosticul care l-a trimis pe David Popovici la bazin . Motivul real din spatele primelor lecții de înot
Diagnosticul care l-a trimis pe David Popovici la bazin . Motivul real din spatele primelor lecții de înot Redactia.ro
Iaht de lux de 9,1 milioane de dolari s-a scufundat în Sardinia. Proprietarul abia îl primise de patru zile
Iaht de lux de 9,1 milioane de dolari s-a scufundat în Sardinia. Proprietarul abia îl primise de patru zile Observator
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x