Antena Căutare

Emoții puternice, o miză importantă la jocul pentru recompensă și tensiuni care continuă să apară!

Totul, diseară, într-o nouă ediție Survivor, la Antena 1.

Galerie
Show-ul poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, sâmbătă și duminică, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY. | Antena 1

Au trecut deja peste două luni de la momentul în care weekend-urile sunt despre Survivor! Povestea celor care au avut curajul să uite de confort și să trăiască fiecare zi la cote înalte i-a captivat pe cei de acasă și le-a oferit imaginea unei realități dure, pline de lipsuri și de lupte pentru a obține cele necesare. Faimoșii și Războinicii sunt gata de o nouă etapă, în cea de-a noua săptămână în competiție, diseară, de la ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

Începe săptămâna 9 de Survivor România 2026

Eliminarea Nabei a lăsat o stare de tristețe generală în rândul echipei roșii, iar aceștia vor discuta despre plecarea ei. ”Am dormit foarte greu, motivul a fost unul trist – plecarea Nabei. Durerile ei erau din ce în ce mai insuportabile”, va admite Patricia, una dintre cele mai bune și apropiate prietene ale ei din show. Alături de cele două, Tamaș forma un trio care reușea de multe ori să aducă starea de bine și acesta va povesti că: ”Naba trecea și petrecea zilele în zâmbetul ei”. Care va fi atmosfera în trib, după eliminarea medicală, aflăm curând.

Tot atunci, și-n rândul echipei albastre există multe discuții. Cel care l-a ales la Duel pe Nicu, Alberto, va declara că se simte responsabil de cele întâmplate: ”eu l-am trimis acolo și am un mic sentiment de vinovăție”.

Articolul continuă după reclamă

Mai multe despre starea actuală de sănătate, va povesti chiar Nicu, din spital: ”s-a tăiat totul, nu mai vedeam nimic în fața ochilor”. Cât de gravă este accidentarea lui, ce spun medicii și ce speră el, descoperim diseară.

Fiind prima zi din etapă, triburile vor reveni pe traseu pentru jocul de recompensă. Dorința de a câștiga este mare de ambele părți, mai ales că miza va fi una grozavă pentru relaxare și ieșire din starea actuală. Cine va începe cu dreptul și va obține victoria?

Nu ratați nicio ediție Survivor! Show-ul poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, sâmbătă și duminică, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Ce mesaj a transmis Naba Salem la câteva zile după ce a părăsit Survivor: „Îi doresc să câștige celui în care am văzut..... Survivor, 6 martie 2026. Faimoșii și Războinicii, confruntare dură! Cine a câștigat jocul de recompensă și ce a oferit A...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Andreea Munteanu de la Survivor s-a căsătorit civil cu logodnicul ei. Imagini cu cei doi miri
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Patrice Cărăușan de la Survivor 2026 este însărcinată! Cum a anunțat vestea emoționantă. Primele imagini cu burtica de gravidă
Patrice Cărăușan de la Survivor 2026 este însărcinată! Cum a anunțat vestea emoționantă. Primele imagini cu...
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x